Printre atâtea localuri de doi bani din Sătmar, normal că într-o bună zi trebuia să apară și unul cu un nume extrem de pretențios, cum ar fi depildă, o casă, ceva mai nobilă.

Reclamă, reclamă, așa că hai și noi la o minunăție culinară, una rafinată și aristocrată.

Mâncare neaoșă, nokedli. Comanzi, că-i la meniu. Aștepți. Muuult și bine.

În sfârșit, vine comanda. Guști. Ceva nu-i coșer în toată treaba asta. Simți că-ți alunecă greu pe gât niște gogoloașe îmbibate în ceva foarte acru.

Vecinul din dreapta se uită iscoditor la tine și te întreabă dacă mâncarea este în regulă. Îi zici că are un gust ciudat.

Clientul îl cunoaște pe patron și-l sună să facă o mică lăcrămație. Lucrurile se lămuresc destul de repede.

Bucătarul e de vină, care în loc de ulei a pus în nokedli…oțet.

Din bucătărie se aud urlete. Se vede treaba că patronul l-a și sunat pe iscusitul bucătar și discută niscaiva amănunte mai pipărate din lista de meniu.

Normal, alte nokledliuri nu mai sunt, decât de ălea cu oțet. Dar la un meniu de 17 lei poți să mănânci și lăturile astea, nu-i așa? Ce pretenții ai putea avea?

La o altă masă, un cuplu deja dă semne de iritată oboseală și-l somează pe tinerelul de chelner, începător și el în tainele deservirii prompte și discrete, că dacă în trei minute nu-i aduc mâncarea, ei pleacă în altă parte.

E drept, oamenii stau de vreo 40 de minute și la meniul zilei poate că au crezut că totuși, comanda merge mai repede.

Cam asta e, dragii moșului. Deschidem localuri facem tam-tam-uri, investim în gresie, faianță și alte prostioare confortabile dar nu investim în oameni.

Preferăm ca patroni, să angajăm niște oameni slab pregătiți, numai pentru că aceștia se mulțumesc cu un salariu de mizerie, și ăla dat la negru.

Și de aici, începe catastrofa. Clienții odată păcăliți, nu se mai întorc nici să-i pici, în hogeacurile care le-au creat atâtea necazuri, cel puțin la nivel intestinal.

Prin oraș, meniul zilei variază în general, între 11 și 13 lei, rar 15. Nobilii au sărit la 17. OK! Dar atunci măcar dacă te-ar servi cu o mâncare mai de Doamne ajută!

Stai, mai guști cu prudență câte ceva și te gândești că proverbul ăla unguresc cum că ”olcso husnak hig a leve”, nici măcar nu se potrivește în acest caz de inversare dramatică a uleiului cu oțetul. Că scump a fost meniul și prost cât încape!

 

Grecii, pardon, oșenii de la Călinești Oaș nu au mai ajuns la referendum pe tema contractării unui împrumut de vreo 11 milioane de lei noi, adică aproape trei milioane de euro, pentru a scoate comuna dintr-o groapă, cât cea a Marianelor!

Trebile au stat cam așa: Primăria a accesat niște fonduri europene pentru executarea unui drum.

Nu se știe de ce, primăria nu a respectat proiectul. Atunci cineva, cineva e vicele, a făcut o reclamație la Curtea de Conturi care a venit, a constatat și a obligat Primăria să plătească din fondurile proprii, toată lucrarea.

Numai că primăria din Călinești nu are banii aceștia, așa că fain frumos s-a văzut cu conturile blocate, iar salariații instituției cu salariile neachitate din frumoasa lună aprilie.

Situația este groasă de tot și atunci dom primar a vrut să-l imite pe Tsipras al Greciei și să organizeze, în disperare de cauză, un referendum comunal pe această temă și apoi să meargă la negocieri.

Numai că Țara Oașului nu-i Țara Măslinului, așa că demersul local a fost stopat încă din fașă.

Situația pare a fi fără ieșire. Războaiele politice, dar mai precis între clanurile locale deghizate sub faldurile te miri cărui partid, au dus la o criză absolut dezastruoasă pentru viitorul comunei, din care nimeni habar nu are cum se va ieși.

Opoziția locală pare a fi momentan, triumfătoare dar până la urmă, banii aceștia vor trebui plătiți tot de către comunitate, dacă nu cumva se va găsi cândva, pe undeva, un FMI local sau național ceva mai milos, ca să le radă datoriile.

Râdem – glumim, reclamăm și plătim, zice un vechi proverb, puțin adaptat la situația geopolitică din Călinești Oaș, că așa cum este în original, aici nu se poate scrie.

Și uite așa, din greșeală în greșeală, spre victoria finală, comuna a ajuns de poveste, iar trebile edilitare sunt lăsate de izbeliște, că fără bani, nici ursul nu joacă.

Scandalul de la Călinești are multe episoade, iar lucrurile sunt atât de încâlcite, încât nimeni nu mai știe de la ce a pornit și cu atât mai puțin, unde se va ajunge!

Problema a ajuns însă la posturile naționale dar pe cine oare interesează soarta unui sat de la capătul țării?

E doar o picanterie într-un sezon aproape mort din punct de vedere mediatic.

 

Una dintre poveștile cele mai ciudate ale arealului nord vestic al României își are geneza în povestea haiducului Vasile Blidaru, cel care a hălăduit prin văgăunile Codrului pe la mijlocul secolului XX.

Omul acesta nu a fost un simplu răzvrătit, ci un inteligent demolator și persiflator al regimului comunist din România.

Documentele Securității scoase de curând la lumină, atestă faptul că împotriva acestui răvrătit a luptat fără succes o adevărată mașinărie de război.

Ca în filme, el nu a putut fi învins decât prin trădarea și aceasta a venit, nu se putea altfel, din partea unei femei, a drăguței lui, Florica Rogoz, cea care l-a ademenit să se culce cu ea, numai să aibă timp milițienii să ajungă la casa ei și să-l lichideze.

Povestea însă are toate ingredientele unui film senzațional: Blidaru evadează de sub escortă în 1949, iar în 1951 trece fraudulos frontiera cu Iugoslavia, pentru ca în 1953 să se afle la Triest, în Italia, unde va urma un program de instrucție paramilitară.

În mod absolut surprinzător se întoarce în țară în vara anului 1956, fiind parașutat dintr-un avion.

Care a fost misiunea exactă a lui Vasile Blidaru, nimeni nu poate spune încă.

Prinderea lui era obligația numărul unu a întregii Securități. Au fost angrenate sute de militari și civili dar în zadar. Omul acesta sfida regimul pe față, de parcă era foarte sigur că nu va putea fi capturat niciodată.

A existat chiar și un plan de a-l muta pe preotul Petru Bologa din Apa la Solduba, acesta fiind recomandat de faptul că a contribuit decisiv la arestarea altui haiduc, și anume, Frunzilă.

Se credea că prin acest demers, Blidaru va fi mai ușor de capturat, deoarece preotul avea misiunea de a-i trage de limbă pe ortacii haiducului, destul de numeroși prin Solduba.

Blidaru era considerat infailibil și mulți codreni erau convinși că lucrează cu ”spiritușul” și că nimeni nu-l poate prinde.

Până în ziua de astăzi, nu există sat din Codru unde Blidaru să nu fie pomenit cu venerație, ca un luptător pentru dreptate, neîndurător cu comuniștii și trădătorii.

Rămân însă câteva necunoscute în biografia lui, plecarea din țară și întoarcerea lui în plin regim comunist, când nici pasărea cerului nu putea ieși din România, apoi, povestea de succes a fiului său, Valer, care a ajuns astăzi unul dintre cei mai bogați oameni din țară.

Este o pagină, una dintre foarte puținele, din trecutul rezistenței anticomuniste din România.

O poveste cu crime, dragoste, focuri de armă, dispariții și apariții tulburătoare, o viață plină de mister care este încă foarte departe de a fi dezvăluită în adevărata ei lumină.

 

Călinești s-a Tzip Ras