Această uriașă răbufnire de energii, generată de tragedia de la clubul ”Colectiv” din București a avut, după cum deja bine știți, nebănuite repercusiuni.

Astăzi vom face vorbire și despre antipatia tot mai crescândă, mai ales a tinerei generații, față de ”biserica neamului” și vom încerca să identificăm rădăcinile Răului.

La Satu Mare, am văzut o pancartă șocantă: ”Nu vrem biserici, vrem școli!”

Biserica Ortodoxă se află acum într-un uriaș impas și plătește mereu amânatul preț al inadaptării sale funciare.

Despărțirea de cele sfinte are loc exact în momentul în care sfințiile lor pășesc în limuzinele luxoase, vai, atât de departe de sandalele simple ale Mântuitorului!

Nu vrem însă să cădem în păcatul generalizărilor ieftine, pentru că există – e drept, nu prea mulți – preoți cu har și cu milostenie, care impun respect doar prin simpla lor prezență.

Am scris de nenumărate ori despre multe aspecte legate de nefirescul unor situații bisericești.

Am relatat cazul unui preot de țară care se dădea de ceasul morții la un praznic, pentru că luna august fiind, nu găsea nicăieri ceapă verde, pohta episcopului!

Ce slujbă, ce mântuire, ce hram! Problema cepei verzi care nu putea lipsi din meniu episcopal, era mai importantă decât toată manifestarea și închinarea!

Apoi să ne amintim de interzicerea înhumării morților într-un cimitir privat!

Oare cu ce drept niște inși cu barbă mare, sub care nu se vede lipsa obrazului, pun monopol pe viața și moartea noastră, șantajând familiile, că nu vor lăsa un preot la îngropăciune, dacă mortul nu e îngropat în cimitirele lor?

Te uiți la chipurile din icoană și apoi la șefuții ăștia bisericești! Unul seamănă cu un hoț de cai, mărunt viclean și obraznic, iar celălalt are o privire fioroasă de asasin în serie și un glas butoios și cavernos de-ți intră spaima în oase, numai ce-l auzi!

Să mai amintim și de cinstitele fețe bisericești care au furat moaștele Sfântului Haralambie din Grecia?

Ce om al lui Dumnezeu poate fi acela care săvârșește păcate atât de strigătoare la cer?

Nici despre Falansterul acela bizar, cvasi-religios, ridicat în inima pădurii, de popa acela exorcist de la Mesteacăn,nu se mai aude nicio vorbuliță!

Cum de a tolerat sfântul nostru episcop existența acelui locaș dubios care nici măcar nua fost sfințit?

Știa de multă vreme cam cu se ocupă cuviosul de la Mesteacăn dar a preferat să închidă ochii!

Poate că dacă s-ar fi manifestat o mai mare rigoare canonică, scandalul moaștelor furate, precum și cel al craniilor care nu se știe de unde au apărut, putea fi evitat și toată această tărășenie macabră nu ar mai fi avut loc.

 

Pur și simplu năuceală! Tot ceea ce se întâmplă nu poate fi descifrat de vreun profan! Deocamdată…

Acuma nu știm dacă acest șoc o să ne trezească, ori o să ne amețească și mai tare!

Toate aceste evenimente par a fi dirijate de un păpușar frate cu Franz Kafka și văr primar cu Eugen Ionescu!

Dacă vă amintiți, protestele au început după moartea polițistului din coloana oficială a lui Oprea.

Dar moartea bietului antemergător a fost dată uitării imediat după tragedia de la Colectiv.

Un pretext mult mai suculent de a mai face vâlvă și zarvă! Este evident că orice se va mai întâmpla, va fi un motiv excelent de a mai provoca niște tulburări.

Oare de ce trebuie să plece toți? Cu cine vor fi înlocuiți? Aceasta e întrebarea!

Nu suntem amatori de scenarite dar este evident că unii lucrează din greu la un proiect foarte amplu, a cărui finalitate nici măcar nu o putem bănui!

Cine o fi în spate la toată povestea asta stranie? Americanii, rușii, ambii, sau alții? Poate cănu vom afla niciodată, așa cum nu am aflat atâtea și atâtea lucruri!

La Satu Mare, ca la un semnal, niște tineri au ieșit și ei în stradă. Foarte mulți au venit pur și simplu să se distreze, oricum era ceva nou și excitant, exersând slogane învățate de pe Facebook, cu o zi înainte.

Între aceștia și nelipsitul Carol și apoi celebrul fotograf personal al lui Dormeo,Pumukli, aflat într-o stare super bahică, care a mai colorat peisajul.

După rânjet, pare că nici Klaus Iohannis nu este străin de tot ceea ce se întâmplă. Nu se știe cine va boteza noul partid prezidențial și cât de adâncă și rece este cristelnița.

Pe ruinele democraturii, veche de un sfert de veac, va apărea probabil un nou partid, proaspăt reșapat care să răspundă la anumite comenzi.

Așteptăm totuși, semnalul încetării acestor ocluzii, ca să putem trage și noi, niște concluzii!

În orice caz, clasa politică românească și-a primit la rândul ei, ceea ce merită,exact atunci când se aștepta mai puțin.

Prea mirosea a pucioasă în preajma unor politicieni, prea nu le mai păsa de poporul acesta disperat.

Din mașinile luxoase cu geamurile fumurii, țara aceasta pare tare departe.

Atâta doar că tot ceea ce ar putea urma, să fie de o sută de ori mai periculos, decât cel mai veros politician.

În harababura asta, niște șmecheri ar putea confisca mesajul de revoltă al unor tineri, fericiți că pot să se manifeste în voie și să-l canalizeze înspre nebănuite scopuri.

Surprize se vor mai produce, fără îndoială, dar oamenii simt deja că atmosfera aceasta ”nouă” începe să emane un iz suspect. Doamne dă, să nu aibă până la urmă, dreptate!

 

Și încă o frumoasă poveste evreiască, de data asta povestită de celebrul scriitor Rodion Markovits, născut la Gherța Mică, în cartea sa, ”RebAncili și alte povestiri despre evreimea Oașului” apărută de curând în traducere românească.

Tatăl scriitorului, rabinul de Gherța, se afla pe patul de moarte. La căpătâiul său a venit ca să-l aline, cu cuvinte venite din adâncul sufletului, preotul greco – catolic, Doboș, prieten și confident apropiat al venerabilului rabin.

Preotul a început să-l consoleze pe bietul suferind, spunându-i că oamenii care au credință, cu siguranță vor ajunge în Împărăția lui Dumnezeu.

Părintele Doboș i-a spus apoi că toți cei care pleacă de pe acest pământ, așteaptă cuminți și răbdători, Învierea, care va veni neîndoielnic, în ziua statornicită de Domnul.

Rabinul însă părea că nu dă vreo atenție vorbelor blajine ale preotului creștin. Zâmbea senin, de parcă ar fi fost anunțat că brusc, trupul lui ars de arșița unei boli dureroase și necruțătoare, a fost tămăduit.

Într-un târziu, s-a întors într-o rână înspre prietenul său de o viață și ochii i s-au aprins, luminați de raza unei înțelepciuni izvorâte din Talmud ori din Torra.

  • Stai liniștit părinte Doboș, că eu știu exact când se va petrece Învierea cea Mare!
  • Cum așa? Întrebă mirat preotul
  • Simplu, răspunse fericitul rabin, până la Învierea mea va trece exact atâta timp cât a trecut până la nașterea mea!

Iată ce discuții profunde puteau avea doi slujitori ai credinței, în urmă cu un veac, într-un sătuc amărât din Țara Oașului! Câtă serenitate, câtă cumpănire și înțelegere adâncă a locului și rostului omului pe acest pământ!

 

Pumukli –Fotograftu