Magazin sătmărean. Pe centru. Kitsch absolut, miros de latrină în plină activitate. Rafturi înghesuite. Dar e aproape şi n-ai ce face, intri.

Într-o zi stai răbdător la casă. Duduia casieriţă vorbeşte îndelung la telefon, probabil cu vreo prietenă cu care schimbă alene, reţete de post. Aştepţi. Fata îţi aruncă nişte priviri, de-a dreptul asasine şi juri că nu mai intri pe acolo cât îi trăi. Dar clientul iartă şi uită. Pe banii lui.

O altă zi, aceiaşi prieteni. Mereu alături de tine, vorba nefericitului slogan al firmei. Mult prea ”alături”. Sau pe de lături, după cum ai noroc.

O hoaşcă bătrână, probabil vreo şefă îmbătrânită în rele, încă de pe vremea lui Ceaşcă, ridată ca munţii Carpaţi şi hodorogită ca o Dacia 1300, o boscorodeşte pe o casieră tinerică şi cam obraznică de meserie. Acolo, în văzul lumii, ca la uşa cortului, pardon, magazinului.

Aştepţi. Baborniţa e un vulcan sulfuros, iar urechile tale trebuie să suporte toate bulşiturile acestei babe ticăloase, care nu mai încetează.

Intri într-o altă dimineaţă să cumperi un corn acolo, cu telemea dar cu gust de burete murat şi pus apoi la uscat. Produsele firmei care deţine şi magazinul sunt deja vestite pentru savoarea (sau duhoarea?) unică.

”3lei 80!” Îţi aruncă în nas, somnoroasa vânzătoare. Îi dai o bancnotă de 50. Nu are să-ţi dea rest! Să te duci fain frumos şi să schimbi banii, unde-i vedea cu ochii. Din Satu Mare şi până la Oceanul Atlantic, nicăieri nu cred că o să păţeşti o astfel de porcărie.

Oriunde în lume, ţi se dă rest până la ultimul cent. Nimeni nu te întreabă dacă ai tu însuţi, mărunt. Orice şef de magazin care se respectă cât de cât, ştie atâta lucru şi se pregăteşte dis de dimineaţă cu mărunţiş. Orice magazin dar nu ăsta!

Ieşi aproape ameţit. O fi de la damful acela ciudat, o fi de la comportamentul înfiorător al angajaţilor, dracu mai ştie şi nici nu mai contează!

Iată că după un sfert de veac de comerţ capitalist, am ajuns mai rău ca pe vremea în zadar Împuşcatului.

Din păcate, Satu Mare are sute de astfel de exemple.

 

Rămânem tot în zona neamului prost dus la paroxism şi când spunem asta, repede ne şi gândim la vajnicii regizori ai serialului sătmărean ”Ai parcat şi te-am filmat!”.

Vorbeam deunăzi, despre blestematele ălea de tonomate automate, care înghit bani cu nemiluita şi nu-ţi eliberează nici măcar umbra vreunui tichet.

Dar să ştiţi că nici cei care deţin abonament, nu au o soartă mai bună. Mai zilele trecute, o instituţie, căreia primarul oraşului i-a promis cu fast şi vâlvă, că îi va rezolva două parcări în faţa instituţiei şi i-a rezolvat ”ciuciu”, s-a trezit că maşina, care avea abonament în regulă, era împodobită solemn, cu o înştiinţare de amendă.

Tipic pentru ceea ce trăim în Sătmarul anului 2014 şi încă vreo doi, poate! Îţi promite că te ajută şi de abia aşteaptă să te …. N-am găsit altă rimă!

Teroriştii de la Parcări au văzut bine că maşina este a instituţiei, este drept că o parte din abonament nu era foarte vizibilă, fiind acoperită de un tichet de Liberă Trecere de la Ziua Judeţului, dar indivizii aceştia lugubri, care ştiau prea bine cum stau trebile, au cugetat puţin şi s-au gândit repede, că de ce să nu mai facă un abuz faţă de sutele de abuzuri pe care le-au comis până acum, cu o consecvenţă, demnă de o cauză, totuşi, mai umană?

Oare de ce se miră onor Primăria că populaţia oraşului se uită la această instituţie ca la o ciumă, ca la un instrument infect, îndreptat mereu împotriva intereselor cetăţenilor?

Dar oare ce curăţenie s-a făcut în Primărie? Gaşca aceea mizerabilă, instalată încă de primarul Horia Anderco, sau şi mai de demult, şi-a prezervat toate privilegiile şi apucăturile discreţionare, până în ziua de astăzi.

Crede oare primarul că oraşul acesta doarme, că nu vede ce se petrece cu adevărat, că batjocura edilitară a luat deja forme halucinante, că susţinătorii săi cei mai de nădejde din campania electorală, pleacă departe, făcându-şi cruce, îngroziţi la tot ce se întâmplă?

Vom reveni şi cu alte trăznăi din aventura asta de prost gust, pe care suntem siliţi s-o trăim, zi de zi!

 

Ceea ce se petrece mai nou pe la Primăria careiană, depăşeşte deja orice imaginaţie, iar dictatura – de cea mai pură extracţie stalinistă – este implementată aici, după toate regulile terorii.

N-am fi crezut niciodată că la un sfert de veac de la Revoluţie, mai pot exista astfel de mentalităţi totalitare, cu gustul extremist al unui şovinism toxic.

Oricine nu se supune marelui grof, a se citi primarul, defapt, la origine, un modest copil de ţăran din Berindan, o va lua pe coajă, aşa cum scrie la carte.

Omul a avut la începutul democraţiei noastre, intenţii destul de acceptabile, ba chiar vorbea despre UDMR, absolut pe nedrept, ca despre un rău enorm dar culmea, vârsta, în loc să-l înţelepţească, l-a transformat dintr-un om cu vederi cvasi-liberale, într-o întunecată copie a grofilor pe care-i admiră cu patima neofitului dezagreabil.

S-a ajuns până acolo încât unor angajaţi din instituţiile subordonate li se interzice să se întâlnească, chiar şi în timpul liber, cu persoane care nu sunt pe placul primarului şi dacă nu credeţi, vom reveni noi cu o anchetă în care vom încerca să-i reamintim onoratului dom primar că în ciuda neputincioaselor sale dorinţe, oraşul Carei este brazda emblematică de pământ a neamului românesc şi este extrem de periculos deja jocul pe care îl face, sfidător la adresa populaţiei româneşti din oraş.

Am lăsat lucrurile să curgă, doar- doar o să-i vină mintea la cap sprăhuietului ăsta dar se pare că boala de care suferă este galopantă iar simptomele dintre cele mai nefericite.

ştim că va încerca să facă ceva şi împotriva noastră ceva dar dacă în ţara aceasta, un astfel de individ poate să facă tot ce vrea, atunci să ştiţi că suntem în mare primejdie, noi, ca neam şi ţară.

Ultima ispravă a edilului careian a fost refuzul amplasării bustului Marelui Rege Ferdinand, în curtea castelului, pe care Reîntregitorul l-a vizitat în anul 1919.

Chiar dacă Primăria Carei nu a dat niciun bănuţ pentru această lucrare, se pare că dom primar nu poate să treacă peste amănuntul că pe bust scrie cuvântul ”România„ care se pare că nu-i este prea drag.

Dar ducă-se atunci acolo unde îi este drag, că şi aşa are case pe acolo şi nimeni nu-l ţine pe aici, înafara popririi pe salariu, pentru răsunătoarele falimente pe care le-a înregistrat cândva, la firmele proprii.

Dar despre povestea falimentelor, pe care o avem în arhiva proprie, cu acte şi fapte dintre cele mai penale, vom vorbi altădată, când va fi cazul. Că va fi, n-aveţi grijă!

Cică familia Karoly nu este de acord cu amplasarea bustului regelui Ferdinand, lângă castel.

Dar această familie nu are nici cel mai mărunt drept asupra castelului cu pricina, deoarece l-a donat şi nimeni nu ştie să existe o astfel de clauză în actul de donaţie.

Dar dacă există o clauză de acest gen, ar fi cazul ca aceasta să fie făcută publică, astfel ca dom primar să nu poată fi acuzat de dezinformare. Sau chiar mai rău…

Este de-a dreptul alarmant că organele abilitate ale statului nu mişcă niciun deget şi lasă ca la Carei să se instaureze un soi de stat în stat, unde de Ziua Naţională a României de pildă, Primăria nu a catadicsit să pună drapelele tricolore, deşi oraşul acesta este unul dintre cele mai vechi şi valoroase leagăne ale culturii româneşti din Transilvania de Nord.

Dacă mai adăugăm şi faptul că la ora aceasta, Careiul este singurul municipiu din România care nu are un bust al lui Mihai Eminescu, veţi înţelege poate şi mai bine despre ce este vorba defapt, în propoziţie!

Noi doar tragem un semnal de alarmă, pentru că lucrurile au degenerat deja mult prea mult şi cineva, într-o zi, va trebui să dea seamă de această revoltătoare indiferenţă!

 

Care-i gheşeftul?