A început migraţia păsărilor călătoare, de data asta, în cer ca şi pe pământ.

Sus, aripatele îşi iau zborul spre tărâmurile calde iar jos, între noi, alte ”păsări” mai mult sau mai puţin rătăcitoare, caută la rândul lor, cuiburi mai prielnice.

Dacă pe cele zburătoare, ornitologii le-au clasificat de multă vreme, oare ce fel de păsări sunt cele care mişună terestru în acest început de toamnă?

Păi avem în cârd, Pedeleacul de câmpie, cu penajul portocaliu şi aripi zgribulinde. Urmează Peneleaua de luncă, cu un pene galbene de canar şi ţipăt de sfârşeală, dar şi Pepededoiul de mlaştină, cu un ciudat colorit liliachiu, cu deplasare târâtoare.

În general, penajul obosit al acestor migratoare terestre se colorează în aceste zile tomnatice dar de adevărată vară indiană, într-un roşu violent şi nu numai, că există, după cum bine se vede, şi soluţii…reformatoare!

Numai la noi în judeţ se spune că până acum cinci sau şase astfel de păsări comunale au şi migrat deja la u nsingur partid, plus câteva păsăroaie de rang judeţean, şi încă tangoul este de abia la început.

Acuma, cine are dreptate? Unii spun că se face o reparaţie morală, adicătelea, cei care au candidat pe USL spun că trebuie să rămână fideli angajamentelor luate faţă de cei care i-au ales, şi nu faţă de mişcările convulsive ale liderilor de la Bucureşti.

Apoi mai argumentează că dacă parlamentarii pot să zboare spre ce cuib politic vor, şi când vor, de ce pentru aleşii locali legea ar fi altfel?

Normal, există apoi trupa apărătorilor eticii politice care spun că toate aceste mutaţii, nu sunt altceva decât nişte curvăsării de cea mai joasă speţă, că dacă electoratul ţi-a dat un mandat portocaliu, galben sau chiar violet, tu, ca edil şef ori consilier, nu ai voie să-l decolorezi.

Important însă de ştiut este faptul că aleşii locali sunt cei care aduc voturi partidului din care fac parte, prin munca şi imaginea proprie şi nu partidul le dă lor voturi şi putere, aşa că – cel puţin teoretic – omul poate face ce vrea, pe riscul şi pielea lui, iar dacă alegătorii nu văd cu ochi buni aceste ocluzii politice, nu au decât să-l sancţioneze pe cel ales, după toate regulile artei, la următorul scrutin electoral.

Un mare perdant al migraţiei de 45 de zile, va fi fără îndoială, PNL – şi nu doar la Satu Mare – dar parcă aici, mai mult decât oriunde altundeva.

Gafele lui Crin Antonescu s-au materializat la Satu Mare, prin respingerea lui Ovidiu Silaghi la alegerile europarlamentare, pe modelul lui Mircea Diaconu, cu rezultatele ştiute.

Mulţi strigă că nu e bună fărâmiţarea dreptei dar de un sfert de veac încoace, toate lipelile şi alianţele dreptei au fost sortite matematic, unui usturător eşec.

În rest, mai aşteptăm un pic, ca să să se aşeze toate păsările în cuibul lor. Desigur, va mai urma cândva, o nouă migraţie. Că de aia păsările-s păsări, iar politicienii, politicieni!

 

Realegerea Laurei Bota în fruntea filialei sătmărene a Partidului ”Mişcarea Populară” a surprins nu puţină lume, deoarece se vorbea extrem de insistent că după uriaşul eşec de la europarlamentare şi parlamentarele parţiale din această primăvară, dentista va fi trimisă să facă alte extracţii, nu neapărat politice, că acolo nu prea i-a funcţionat cleştele, decât puţin de tot şi fără consecinţe.

Din păcate pentru udrişti – e corect oare, aşa s-or fi numit adepţii Leanţei din Pleşcoi? – aceştia nu au reuşit să găsească în Sătmar un lider cât de cât credibil, aşa că, nu au avut încotro şi au rămas pe statu quo.

Desigur, chestia asta nu este de natură să-i bucure pe pemepiştii de la Centru, că doară au văzut bine cât poate tante Laura din punct de vedere electoral.

De aia nu s-a prezentat la conferenţia sătmăreană nici Elena Udrea, probabil nu mai vrea să-şi piardă vremea cu filialele oarbe, surde şi aproape mute, cum este şi cea de la noi.

Pe de altă parte, problemele penale ale familiei Bota atârnă patibular peste emblema partidului dar în comentariile din lumea virtuală, prinţul consort Adiţă spune că hoţul neprins e negustor cinstit, în sensul că procesul său, ăla greu şi foarte penal, încă nu este finalizat chiar de totului dar cine poate şti cum stau lucrurile cu exactitate?

Ar trebui atunci să reamintim aici, că în lumea normală, mai pe la vest, acolo unde nu se confundă pulanul cu volanul unei maşini obţinute pe căi dubioase, este suficientă o simplă bănuială privind moralitatea unui politician, pentru ca acesta să-şi dea, instantaneu, demisia.

Dar asta e altă poveste, iar noi vom fi atenţi să vedem ce desfăşurări de forţe vom avea în campania prezidenţială dinspre partea siliconată şi poşetată a politichiei.

Un străvechi activist de pe vremea lui nea Ceaşcă, convertit la bătrâneţe pe eşichierul de dreapta, declara nedumerit că nu înţelege cum de PMP are aşa de mulţi membri la Satu Mare şi – totuşi – aşa de puţine voturi.

Cine ştie, poate că alegătorii lui ăştia, nu prea sunt prin zonă, în ziua alegerilor. Probabil că sunt duşi, puţin…

 

Soarta clădirilor de patrimoniu din Satu Mare este cât se poate de cumplită. Nu trebuie să fii mare specialist ca să-ţi dai seama că pe zi ce trece, aceste frumoase edificii cad în decrepitudine, ori în ghearele unor dezvoltatori imobiliari hulpavi, care le schimonosesc pur şi simplu, prin termopanizare şi zugrăvire stridentă, după gustul cât se poate de îndoielnic al unor indivizi neciopliţi, care s-au luptat – din păcate fără niciun succes – să treacă din clasa a cincea, în a şasea.

Hotelul Dacia”, emblematic cândva pentu Sătmar, mai are puţin şi devine, la rândul său, sub semnul unei bizare fatalităţi de tranziţie, o ruină. Proprietarul actual nu are puterea financiară de a duce la bun sfârşit o investiţie prea mare pentru el şi se chinuieşte disperat, să vândă clădirea.

Normal, nu a găsit niciun cumpărător. Primăria municipiului ar părea interesată de ofertă şi să transforme edificiul, într-un centru multicultural.

Trecând peste faptul că imobilul este evaluat – la stadiul în care se află acum – la peste 3 milioane de euro, pentru a schimba utilitatea clădirii din cea de hotel, într-un centru de cultură, mai trebuie cel puţin alte 5 milioane de euro.

Dar chiar dacă s-ar găsi banii ăştia, este foarte greu de crezut că un hotel, cu camere, băi şi alte dotări multe şi mărunte, ar putea să suporta spargerea a zeci de pereţi, operaţiune care cu siguranţă că ar afecta structura de rezistenţă a acestei clădiri, vechi de peste 110 ani.

Încă de la înfiinţare, ”Dacia” a fost hotel şi nimic altceva şi credem că ar trebui să rămână tot hotel.

Este drept că fosta sală de bal a somptuosului hotel, găzduieşte astăzi Filarmonica sătmăreană, salvată – in extremis – de la o abuzivă înstrăinare, dar acolo nu au fost necesare prea multe lucrări de readaptare a sălii de concerte, astfel că partea aceea a complexului şi-a păstrat în bună parte decoraţiunile minunate şi stilul arhitectural iniţial, conisderat iconoclast la vremea respectivă, de esenţă ”secession”.

Nu ştim pur şi simplu care va fi soarta acestei clădiri. Nu ştim dacă va fi salvată cumva de la distrugere, dar poate că destinul acestui splendid monument de arhitectură este oarecum similar cu cel al milenarului oraş de pe Someş, în inima căruia a fost construit: o glorie demult apusă, o clădire tot mai tristă, care nu-şi mai găseşte locul şi rostul, un stindard prăbuşit în ţărâna dezinteresului şi a profitului ieftin.

O soluţie totuşi ar trebui găsită, pentru că fără ”Dacia”, iertată ne fie comparaţia cam dură dar extrem de plastică, Satu Mare arată exact ca un om decapitat.

 

Ia d-acia