Atelierul pictorului și graficianului Paul Erdos (1916-1987), care a supraviețuit în opt lagăre naziste pentru că le făcea portrete ofițerilor, a fost redeschis în centrul municipiului Satu Mare, în prezența urmașilor și prietenilor acestuia.

Atelierul este situat chiar lângă Filarmonica de stat “Dinu Lipatti” și cuprinde atât mobilierul, cât și obiectele personale pe care acesta le-a deținut, locul dorindu-se a fi unul atât muzeu, la etajul clădirii, cât și un loc de întâlnire pentru artiști, în încăperile de la parter. Printre piesele expuse se află și salopeta pe care i-a dat-o un soldat american la eliberarea din lagărul nazist cu care s-a întors acasă, în Satu Mare.

Directorul Muzeului Județean, Felician Pop, a declarat că această clădire este introdusă în circuitul turistic, fiind redeschisă după 10 ani.

“Casa aceasta, din varii motive, ani de zile a fost închisă, dar grație sprijinului Consiliului Județean am reușit să o renovăm și să o reintroducem în circuitul turistic. Este un spațiu unic, este o casă esențializată în care a creat un artist și atelierul lui a rămas exact așa cum a fost. Este un atelier al unui mare artist, Paul Erdos a trecut prin opt lagăre de concentrare și, în 1945, atunci când a fost eliberat din lagăr, un soldat american i-a dat o salopetă. Și acea salopetă cu care s-a îmbrăcat și a venit din Germania până aici este în expoziție. Este un om care a trecut prin fracturile istoriei, care a fost foarte aproape de moarte și care e singurul din familia sa care a supraviețuit pentru că le făcea portrete ofițerilor naziști. Iată, câteodată arta poate să salveze viața”, a spus Felician Pop, citat de Agerpres.

În ciuda faptului că artistul a fost foarte aproape de moarte și a văzut toate ororile nazismului, operele sale sunt pline de optimism.

“Cu toate că a trecut prin ororile nazismului, ale lagărelor de concentrare, toate lucrările lui grafice sunt stenice, optimiste și caută să dea o nouă dimensiune omului. În centrul tuturor tablourilor sale este figura umană, în transcendența sa, merge spre tradiții ca de acolo să-și extragă autenticitatea și să le filtreze prin sufletul unui mare artist. Omul acesta a dat lumii un noi de paradigmă taumaturgică și anume aceea că te poți vindeca prin creație. Suferințele uriașe pe care nu le-a povestit trebuiau sublimate oarecum și interesant este că nimic din grozăviile prin care a trecut nu au răzbătut în tablourile ulterioare”, a mai spus Felician Pop.

La parterul clădirii proaspăt renovată va fi amenajat un spațiu de întâlnire al artiștilor, iar la etaj va rămâne atelierul artistului.

“Pe lângă atelier, vom pune la dispoziție sătmărenilor aceste două săli de jos, care vor fi oferite artiștilor, tinerilor, pensionarilor, scriitorilor, ca un loc de întâlnire de interferență, în care se vor putea întruni oamenii de cultură ai orașului, vom putea organiza aici experimente culturale, chiar și cele de o înviorătoare iconoclastie, prin care această clădire va căpăta încă o dimensiune suplimentară a acelui dialog între artistul adevărat, care este sus, și noi cei care bâjbâim, și care suntem jos, și la propriu, și la figurat”, a mai spus Felician Pop.

Iudit Erdos, fiica artistului, a spus că tatăl său a fost foarte legat de Satu Mare și, deși avea posibilitatea să se stabilească în altă parte, el a ales să se întoarcă aici.

“A fost legat de acest oraș și în bine și în rău. A fost legat cu amintiri frumoase pentru că aici a fost tânăr, un tânăr foarte atractiv și frumos, și asta o știa. Artiștii de altfel sunt foarte vanitoși din toate punctele de vedere, dar asta e scuzabil pentru ei. Era legat și de lucruri triste pentru că tot din acest oraș a avut ‘onoarea’ să ‘viziteze’ opt lagăre de exterminare, printre care a început cu Auschwitz-ul. S-a întors tot la Satu Mare, deși avea ocazia să rămână în alte părți, a fost un mare local patriot. Cine l-a cunoscut știe că nu a fost un om distant, a fost un om comunicativ, chiar glumeț, foarte spiritual și un om deosebit de cultivat, pentru care nu numai arta plastică, dar și muzica, poezia, au fost valori deosebit de importante. El ce a făcut și a creat, a creat alături de muzică, fiind și director de filarmonica”, a spus Iudit Erdos, critic de artă, angajată de 41 de ani a Muzeului de Artă.

Paul Erdoș s-a născut în comuna Hurezu Mare, a studiat colonia de pictură din Baia Mare, și-a continuat studiile în Budapesta, Paris, Veneția și Roma. A activat ca pictor, desenator și gravor în Satu Mare, fiind corespondent la marile reviste culturale din Budapesta. A fost director de instituții culturale și vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România.