Au trecut 500 de zile de când trăim cu un nou preşedinte. Avem  un titular la Cotroceni care nu mai provoacă scandal. Trăieşte copleşit de o pace la fel de enervantă ca şi gălăgia celuilalt. Numai discursul de la Timişoara  cu prilejul par­ti­cipării la o conferinţă de intitulată ”Diaspora şi prietenii săi”?! ne-a mai trezit din plictiseala acestui mandat. Noroc că actualul pre­şedinte a numărat zilele petrecute la Cotroceni şi s-a gândit că ar fi vremea de un nou bilanţ de imagine. Doar acum şi-a dat seama că a venit momentul să încerce să dea explicații ca urmare a fluierăturilor, al ironiilor şi al înjurăturilor sau a criticilor care au crescut amenin­ţător.  Ba chiar a încercat să transforme nemulţumirile noastre în merite şi succese de marcă. Abia acum pare că îl deranjează (dacă nu cumva îl şi enervează), mai ales că judecata noastră este net diferită de cea a Domniei Sale. Un bilanţ al reuşitelor sale se amână pentru altădată.  Klaus Iohannis la dezbaterea ”istorică” de la Timişoara, a spus că ”ne împărtăşeşte câteva gânduri personale”, sau :”Când am devenit preşedinte am vorbit despre un nou proiect naţional şi despre o schimbare de paradigmă, despre un alt fel de politică şi de comportament al preşedintelui în raport cu legea fundamentală, cu celelalte instituţii şi mai ales în raport cu oamenii.” Și acest discurs la fel cu toate celelalte ziceri ale lui Klaus Iohannis, arată că schimbarea de paradigmă s-a pierdut pe drum.  Din când în când preşe­dintele ne reaminteşte că prezenţa lui la Cotroceni înseamnă ”punct şi de la capăt” şi ”alt fel de politică”, dar nu trece la detalii, semnificaţii, planuri de bătaie și nimic mai mult! Ne lasă doar să înţelegem că anticorupţia merge bine şi maşi­năria arestărilor duduie de luni până vineri. Probabil că abia ur­mătoarele cărţi vor aduce lămu­ri­rile necesare. Şi uite aşa am trecut de mai toate marile probleme ale României şi am ajuns la ”lucruri care au trezit uneori vii discuţii în spaţiul public: comunicarea mea, schimbarea de paradigmă a func­ţiei prezidenţiale şi politica ex­ternă…”.
Nu viteza cuvintelor pe minut trebuie să ne supere şi nici absenţa reacţiilor nervoase, ci goliciunea acestora, lipsa unor poziţii în sprijinul cetăţeanului. La asta avem dreptul. Klaus Iohannis a sfeclit-o şi la echidistanţă politică. Pesediştii ar trebui să fie negri de supărare. A călcat PSD-ul în picioare iar la PNL s-a uitat ca la o mimoză. Din acest punct de vedere, Klaus Iohannis pare un nou  Băsescu gol dar cu mai mult păr. ”A ieşi din sfera senzaţio­nalului cotidian înseam­nă, în opinia mea, ca preşedintele să nu întreţină dispute şi să nu alunece în polemici”, a mai spus Klaus Iohannis la Timişoara, convins fiind că tăcerea sa l-a dus departe de ”sfera senzaţionalului cotidian”. Așa deci?  Dar blocarea circulaţiei, coloanele în trafic, absenţa de la serviciu, vacanţele, la ce le punem? Mai bine trei glume nesărate decât zile scurte şi blocarea circulaţiei pe Valea Oltului sau pe Buşteni-Pârâul Rece-Făgăraş-Sibiu!
Dar nici politica  externă nu poate fi trecută la marile schimbări ale mandatului. Politica externă cu soţia este un fel de noutate  dar nu cred că ar putea fi inclusă la capitolul câştiguri. Dimpotrivă, mai ales că nu ne-am ales nici cu vizele pentru SUA şi Canada, nici cu aderarea la spaţiul Schengen şi nici cu renunţarea la MCV.  ,,Acesta sunt eu, vorbesc mai puţin. Vorbesc mai puţin şi îmi pasă. Îmi pasă cum arată această ţară, cum ne respectăm pe noi înşine în interior şi cum suntem priviţi în afară. Cu cât repre­zentantul unui stat este mai serios şi mai responsabil în relaţia cu partenerii săi externi, cu atât mai mult naţiunea sa va avea de câştigat.” Da, vorbe frumoase dar fără conținut. Da nouă tuturor ne pasă    Unii spun asta cu gura mare, alţii strâng din măsele şi suferă și tac ca Iohannis. Însă de schimbat ceva nu schimbă şi nu încearcă. N-au nici idei şi nici nu se omoară să mişte lucrurile. Tot ca Iohannis. Iar ideea că şeful unui stat trebuie să fie ca o mască de lemn (adică serios) şi ”responsabil în relaţia cu partenerii externi, cu atât mai mult naţiunea va avea de câştigat”. Şi cu ce ne-am ales, dacă facem referire doar la Germania şi SUA? Vreau să întreb, ce ne-a adus seriozitatea lui Klaus Iohannis de la vizitele în aceste ţări? Şi nu mă refer la Vatican, la concertul de la Salzburg, la reuniunea de la Naţiunile Unite sau la celebra defilare ”Je suis Charlie”. Şi ca să nu ne mai mirăm ce vremuri trăim, preşedintele a lămurit un lucru care ne frământă pe toţi: ”Unii au vorbit despre acest guvern ca şi cum ar fi «al meu». Nu e guvernul meu. Acest guvern a fost o soluţie, până la alegerile din toamna acestui an, generată de o situaţie de criză şi la care au subscris cele mai importante partide politice. Deci este Guvernul României.”
Slavă Domnului că ne-am lămurit! Exact ca anticul Pilat din Pont încearcă să se spele pe mâini!
Acum acest guvern de specialişti bezmetici nu mai este ”al meu”, este al tuturor, al ţării, al celor care nu mai recunosc că l-au iubit şi acum îl fluieră.  Klaus Iohannis când este presat să recunoască faptul că a susţinut o idee utopică aruncă bolovanul fierbinte în braţele tuturor. Guvernul Cioloş e al vostru, ”al meu” încă nu este gata şi n-a venit. Aşa că descurcaţi-vă cum puteţi! Klaus Iohannis a dat un mare rateu politic într-un moment de criză  şi acum încearcă să scape de orice răspundere. Poate ţine! Poate se adaugă şi Guvernul Cioloş la inventarul de mari realizări ale începutului de mandat. În rest toate bune și frumoase.
Andrei ARDELEANU