Candidatul PNL, Adrian Cozma, deja se promovează pe Facebook

Lupta după putere îi mână pe unii candidaţi să facă orice pentru a obţine un avantaj în faţa celorlalţi. Nici n-a fost demarată oficial campania electorală că deja a început o contracampanie în care sunt aruncate pe piaţă fel de fel de informaţii. Campania oficială încă n-a început, dar unul dintre candidaţi postează deja pe internet bannere publicitare în care se prezintă drept candidat, furând astfel startul campaniei electorale. Singurul cuvânt care lipseşte de pe bannere candidatului PNL Adrian Cozma este cuvântul VOTAŢI.

De abia în cursul acestei săptămâni au început pregătirile pentru alegerile locale. Campania electorală începe pe 5 mai, însă cu toate acestea unul dintre candidaţi se promovează serios pe reţeaua de socializare Facebook.

În sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc prima întâlnire a Comisiei Tehnice Judeţene pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale, în cadrul unei videoconferinţe a ministrului Afacerilor Interne, Petre Tobă cu prefecţii şi membrii acestor comisii. Totodată, la finalul videoconferinţei s-a desfăşurat un prim instructaj al prefecţilor şi subprefecţilor privind organizarea alegerilor locale din 5 iunie 2016.

Prin Ordinul prefectului nr. 87 din 22.03.2016 s-a constituit Comisia Tehnică Judeţeană pentru coordonarea activităţilor de organizare a alegerilor locale.
Membrii acestei comisii sunt prefectul judeţului Satu Mare, Radu Bud, subprefectul Altfatter Tamas, secretarul judeţului, Mihaela Crasnai, directorul executiv al Direcţiei Judeţene de Statistică Satu Mare, Cătălin Ghiran, şefa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, Luminiţa Albu, şeful Inspectoratul de Poliţie Judeţean Satu Mare, comisar şef de poliţie Vlad Florentin, inspectorul şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare, colonel Gheorghe Dan, şeful Biroului Judeţean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidenţa Persoanelor, Bogdan Popşa, directorul executiv al Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor, Riedl Kovacs Gertrude Johanna, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare, colonel Vasile Bocea, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Satu Mare, Călin Durla, directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică a judeţului Satu Mare, dr. Dan Laurenţiu Cojoc, reprezentantul teritorial al Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Marius Bancoş, reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, Sebastian Domuţ, reprezentantul teritorial al S.C. Electrica S.A., Mircea Tămaş şi corespondentul teritorial al Agerpres, Gheorghe Pietrar.

Comisia Tehnică se va întruni ori de câte ori este nevoie şi va stabili măsurile necesare pentru coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale în domeniul alegerilor.

De asemenea, prin Ordinul prefectului nr. 88 din 22.03.2016 s-a constituit Grupul Tehnic de lucru pe lângă Comisia Tehnică Judeţeană Satu Mare, din acesta făcând parte 18 membri.

Toate informaţiile privind organizarea alegerilor locale din data de 5 iunie 2016 se găsesc pe site-ul Instituţiei Prefectului-Judeţul Satu Mare, la www.prefecturasatumare.ro, secţiunea “Alegeri locale 2016”.

 

 

 

Aproape toate partidele şi-au stabilit deja candidaţii pentru alegeri. Bătălia serioasă se va da între actualul primar, Dorel Coica, tot din partea PSD, şi deputatul Kereskenyi Gabor, din partea UDMR.

Activitatea primarului Dorel Coica este foarte uşor de apreciat. Sunt realizări care se văd cu ochiul liber, dar şi promisiuni care sunt pe departe de a fi începute. Este adevărat că a prins o perioadă foarte proastă în care nu prea se puteau depune proiecte cu finanţare europeană. Desigur că la activitatea oricărui primar în funcţie pot fi aduse foarte uşor critici, are şi Coica problemele sale.

Despre Kereskenyi nu se leagă mari realizări nici în perioada în care a fost deputat, nici în cea în care a fost viceprimar. El a reuşit să-şi impună oamenii în organizaţia muncipală, care să-l susţină candidat. Defectul lui Kereskenyi este că nu poate miza pe voturi de la români, electoratul său fiind foarte strict limitat, spre deosebire de fostul edil Iuliu Ilyes, care  fost votat de mulţi români.

Candidatul PNL la Primăria este consilierul judeţean Adrian Cozma. Deşi n-a început campania electorală, el deja şi-a echipat tinerii din partid cu geci şi veste cu numele său, ba mai mult, plăteşte bani serioşi reţelei facebook pentru a fi promovat. El se prezintă şi în bannere, deasupra oraşului cu semnul partidului şi slogane electorale precum “Soluţia liberală pentru Satu Mare”, “Adrian Cozma – primar”, “Adrian Cozma – schimbare pentru Satu Mare”. Desigur că pentru a nu fi amendat şi acuzat oficial că îşi face campanie electorală, Cozma nu şi-a pus cuvântul “VOTAŢI” pe bannere. Ba mai mult, se pozează în gropi şi alte locuri pentru a semnala unele probleme și a-și face imagine.

În aceste condiții, este cât se poate de evident că a furat startul campaniei electorale. Adrian Cozma este cunoscut drept o fire impulsivă, cu experienţă nu prea mare în administraţie, dar foarte ambiţios. Cu un trecut contestat şi de unii colegi de partid, Cozma nu este văzut prea bine nici de o parte a vechilor PDL-işti deoarece în ultima vreme ar încerca să promoveze în partid membri care nu se bucură de o credibilitate foarte mare şi cu un trecut la fel de contestat. Unii dintre PNL-işti spun că s-ar situa sub scorul partidului, iar la locale va scoate scor slab.

Mai rămâne de văzut ce decizie va lua Adrian Ştef, liderul ALDE, el având un important cuvânt de spus în această bătălie. Cel mai probabil îl va susţine pe Dorel Coica, cum a făcut şi în urmă cu patru ani.

În rest, ar mai fi ceva candidaţi, dar nu care să conteze. Fostul primar Horea Anderco, arestat pentru corupţie şi achitat, s-a retras din cursă după ce în presa online au apărut fişele sale medicale, din care reiese că ar avea probleme de ordin psihic.

Rămâne de văzut cum va evolua campania electorală. Noi promitem să monitorizăm atent fiecare mișcare a candidaților.