Fără îndoială că apariția monografiei comunei Medieșu Aurit reprezintă un adevărat eveniment editorial, nu doar pentru sătmăreni, ci pentru toți iubitorii de istorie din întreaga țară, pentru că atunci când spui Medieșu Aurit vorbești defapt, despre câteva milenii de civilizație neîntreruptă pe aceste meleaguri.

Cei care vor avea curiozitatea să parcurgă această foarte bine închegată monografie, vor fi surprinși să constate că autoarele, au dus la bun sfârșit o lucrare de referință, ce respectă rigorile științificepe care le pretinde o carte de istorie adevărată, o oglindă, uneori patetică dar în permanență pertinentă și limpede, a unei așezări românești ce se întinde din dreapta Someșului până înspre dealurile Oașului.

Gloria de odinioară a Medieșului este extrem de fidel reliefată în aceste pagini. Din epoca bronzului și până în zilele noastre, descoperirile arheologice atestă existența în zonă, a unei așezări înfloritoare cu un important rol strategic încă din antichitate.

Pe locul unei vechi cetăți dacice s-a ridicat o altă cetate și peste ea alta, până la cea din 1630, ale cărei vestigii le putem admira până în ziua de azi.

Cuptoarele dacice – cele mai multe cuptoare de acest gen din întreaga Europă antică ”barbară” – sunt într-un perpetuu dialog al istoriei cu cetatea, urme peremptorii ale trăirii trainice, ale unei civilizații care nu a fost cu nimic mai prejos decât cele din restul Europei.

Dar peste toate acestea, au fost oamenii locului care au rezistat tuturor vicisitudinilor unei istorii astringente și de multe ori, necruțătoare.

Desigur, autoarele, Elena Gabriela Medeșan, Florica Roatiș, Monica Liliana Chiș și Iuliana Moldovanmerită toată lauda pentru efortul depus pentru realizarea acestei lucrări și abia când veți întoarce ultima filă, o să înțelegeți de ce a fost nevoie de un colectiv lărgit, de o eficientă muncă în echipă, pentru a aduce la lumina tiparului o astfel  de carte.

Cred că meritul cel mai important al acestei monografii este acela că ea vine din interiorul comunității, că autoarele sunt medieșence și astfel, nu doar că știu despre ce trebuie să scrie dar și simt, prin nevăzute conexiuni, spiritul și aroma acestor locuri,

Dar povestea trecutului încă nu s-a încheiat la Medieșu Aurit. Cu siguranță că viitoarele descoperiri arheologice vor evidenția și mai pregnant, importantul rol pe care această așezare l-a avut aici, în nordul Transilvaniei, de peste 2000 de ani.

Să nu uităm că până acum au fost scanate peste 200 de cuptoare dacice în zona Șuculeu dar oare câte or fi existând în antichitate? De ce tocmai aici a existat acest uriaș ”cartier al olarilor”? Și oare câte cartiere ale altor meșteșuguri au mai fost pe aici? De abia când vom avea răspunsuri științifice la aceste întrebări vom putea estima importanța istorică dar și mărimea acestei așezări, încă din antichitate.

Apoi, cetatea din centrul Medieșului, aflată astăzi, din păcate, într-o stare de ireversibilă degradare, mai are cu siguranță povești dintre cele mai interesante, ascunse încă prin paginile vechilor scrieri necercetate.

Trăim vremuri tulburi și sute de sate românești își consumă deja, agonia. Dar Medieșul este o localitate norocoasă, care chiar și în aceste împrejurări, are serioase temeiuri de dăinuire și înălțare. Asta pentru că oamenii locului știu că lumea a trecut prin multe încercări dar acolo unde comunitățile au rădăcinile bine înfipte în solul natal, nici un vânt nu le poate dezrădăcina.

Peste dogoarea apusă a cuptoarelorascunse în palma câmpiei, printre zidurile, altădată semețe ale cetății, se aude un cânt. Același cânt, mereu același, cântat încă din străfundul vremilor de un cor, și astăzi de o antică măreție, care spune povestea unor oameni exemplari care au rămas aici, precum cuptoarele și cetatea, ca să ducă mai departe o fabuloasă poveste a trecutului și să o strecoare  înspre viitor, dincolo de valul zădărniciei și uitării.

 

Felician POP