Ori de câte ori au loc evenimente politice, culturale sau sărbători locale vrând-nevrând gândurile sătmărenilor se întorc cu nostalgie la oraşul de odinioară. Cu lacrimi în ochi, cu ocazia acestor evenimente, profund emoţionaţi cetăţenii patrioţi ai acestui oraş încep să-şi depene amintirile  despre  oraşul natal de odinioară când economia era în dezvoltare, cultura era în floare, curăţenia era la ea acasă iar oamenii munceau cu spor şi se distrau ca atare.  Totul îşi avea locul său şi timpul său. Parcă atunci mi se pare mie, era un oraş minunat, unde parcă şi soarele strălucea mai frumos şi ploile veneau atunci când era nevoie. Dacă ne întoarcem în trecut, mai precis la sfârşitul secolului 19, vedem un oraş unde locul primordial il avea cetăţeanul. Atunci oamenii construiau pentru oameni, cu dăruire şi cu dorinţa de a face ceva trainic şi bun pentru acest oraş. Cred că începutul de secol 20 a fost perioada când vorbeai cu plăcere de de Satu Mare şi urzeai planuri de viitor.  Era perioada în care pe prim plan erau familia, munca prietenii, rudele, odihna şi distracţia, toate într-o simbioză perfectă. Ca rezultat al celor amintite şi enumerate aici vorbesc faptele. Era perioada când s-au  construit: podul de fier pentru calea ferată  şi implicit gara, baia comunală din grădina Romi, fabrica mecanică a fraţilor  Princz (azi Electolux),  noul spital (azi spitalul vechi), tribunalul,  poşta regală (Poşta nr.1), Hotelul Pannonia (Dacia) împreună cu transformarea târgului central în parcul central (Libertăţii) teatrul, primăria, toate construcţii impozante şi cu arhitectură deosebită.  Lista edificiilor poate continua cu multe, multe astfel de edificii,  esenţa este însă faptul că toate acestea s-a realizat pentrua se incadra în ,,lumea muncii”.  Întorcându-ne la prezent constatăm că după 120 de ani foarte multe lucruri s-au schimbat.  Azi nu avem o societate bazată în primul rând pe muncă pe calitatea muncii ci o societate bazată pe consum care conduce la un fel de ,,cultură pasivă” care nu mai e compatibilă cu munca şi activităţile din timpul liber.

Azi oraşul Satu Mare nu mai este acel oraş atrăgător  de odinioară graţie gospodarilor care au administrat şi administrează în continuare acest oraş. Satu Mare este poarta de intrare în nordul ţării pentru occident.  Ce vede turistul care intră în oraş? Durere! Prima impresie este că a intrat într-un oraş plin de ruine şi de clădiri cu arhitecturi deosebite lăsate în paragină care prin garadul de degradare în care se află pun în pericol viaţa şi integritatea cetăţenilor care trec prin faţa lor.

poza3

Prima imagine dezolantă este la intersecţia străzii Ştefan cel Mare cu strada Ceahlăului, unde clădirea vechiului internat retrocedat şi părăsit cerne cu dărnicie bucăţi de tencuială după fiecare ploaie în capul trecătorilor.  Vis-a-vis celebra casă poreclită deja ,,casa cu bârne.” Casă proptită cu grinzi de câţiva ani casă nu cadă pe oameni, strangulând şi o porţiune din stradă îngreunând circulaţia şi aşa de greoaie  de pe strază. Nu ştiu cât va rezista această clădire  având în vedere că bârnele de susţinere au deja un grad mare de putrefacţie mai ales la nivelul solului.

poza2

Urmează clădirea ,,Casei Meşteşugarilor” (vechiul cinematograf ,,Popular”) care a fost în sfârşit restaurat, dar care stă nefolosit cu uşile închise. În imediata vecinătate se află o clădire cu o arhitectură extraordinară dar care şi ea fiind retrocedată se destramă încet-încet. La nici 50 de metrii la intersecţia cu strada I. Maniu, este vechea clădire a primăriei din periada interbelică aflată într-o stare jalnică identică cu cele amintite anterior. Aici însă pericolul este şi mai mare având în vedere că strada este traversată de 90%  din totalul mijloacelor de transport în comun şi staţia de autobuz din imediata apropiere este foarte aglomerată mai ales în timpul şcolii. Bucăţile de tencuială care riscă să cadă din orice clipă riscă viaţa celor care vin şi la magazinul ABC de la parter. Să-mi fie cu iertare, când ies sau intră în magazin oamenii nu se uită în sus la acoperişul şubred al clădirii.În final dar nu şi în ultimul să amintim şi clădirea hotelului Dacia, care în afară de faptul că a primit o plasă de protecţie stă cuminte  aşteaptând vremuri mai bune. Tot aşa o soluţie au găsit  gospodarii oraşului şi la clădirea Poştei nr.1 de pe strada Mihai Viteazu.

,,Pleacă ai noştrii vin ai noştrii” aşa pot caracteriza situaţia după alegerile locale. În campania electorală   n-am văzut nicio referire sau promisiune faţă de această situaţie gravă a clădirilor ,,ruine”. Problema este însă gravă, trebuie luate măsuri cât mai repede posibil, înainte să se întâmple vreun accident, Sau aşteptăm un asemenea eveniment să se trezescă la realitate stimabilii edili şi instituţile abilitate?

Fiecare sătmărean care trăieşte, munceşte, crează valori doreşte ca acest oraş să aibă o soartă mai bună. Pentru aceasta este însă nevoie ca oraşul să aibă o conducere potrivită, care cu devotament şi profesionalism să încerce să găsească soluţii la aceste probleme. Dacă vom avea o conducere a oraşului , în sensul cel mai înalt al cuvântului, atunci poate vom avea un ,,oraş locuibil” şi nu un oraş  ,,locuibil forţat”. Poate atunci locuitorii acestui oraş vor avea parte şi de sărbători omeneşti normale. Sincer să fiu (este părerea mea) că la fel ca predecesorii,  noua conducere a oraşului, împreună cu instituţiile în suborbine vor face  la fel adică: ,,nimic’

Totuşi, sper să n-am dreptate.

  Andrei Ardeleanu