Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, prin Casa Orășenească de Cultură, organizează luni, 30 septembrie 2019, un Concert Caritabil de Ziua Internațională a Vârstnicilor.

Evenimentul va avea loc de la ora 18.00, la Sala de evenimente Colț de Rai, iar pentru acces a fost stabilit un preț simbolic, de 10 lei pentru o persoană, sumele strânse urmând să fie donate unei familii de vârstnici aflată în dificultate.

Invitați speciali ai evenimentului și cei care vor întreține atmosfera sunt îndrăgita interpretă Vlăduța Lupău, Nicolae și Nicu Mureșan, Ansamblul Doruri Sătmărene și Maria Tripon.

”Din acest an ne-am propus să diversificăm evenimentele pe care le organizăm de Ziua Internațională a Vârstnicilor și am gândit un spectacol complet care să fie pe placul tuturor vârstnicilor, dar care să se finalizeze și cu ajutorarea unor familii de vârstnici. Prețul biletului de intrare este unul simbolic, însă cei care vor dori vor putea face donații suplimentare care vor merge la familii de vârstnici aflate în dificultate”, a declarat primarul Aurelia Fedorca.

Rezervări pentru accesul la concertul caritabil se pot face la numărul de telefon 0740.465.885 – Anca Volsik, director Casa Orășenească de Cultură.