Am mai scris despre coșmarul multor copii cărora părinții le răpesc pur și simplu, copilăria!

Mintea scurtă a unora nu mai poate face pași înapoi printre amintiri și nostalgii, pentru a rememora felul în care și-au petrecut  primii ani de viață.

Indiscutabil, generațiile mai în vârstă au avut o copilărie de o mie ori mai frumoasă decât pruncii de acum.

Jocurile acelei vârste, inventive, competitive, nu făceau altceva decât să te pregătească într-un fel, pentru experiențele serioase ale vieții mature.

Acum toate acestea au dispărut, fiind înlocuite în mod brutal de jocurile virtuale, anoste dar violente, cele care blocheazăorice formă de comunicare reală.

Dar nu acesta este răul cel mai mare care li se face copiilor din ziua de astăzi, ci distrugerea premeditată a oricărei forme de fericire infantilă.

Părinții, parcă a dat strechea în ei, își aruncă odraslele într-o nemiloasă competiție școlară.

Mame isterice, șantajează bieții prunci cu tot soiul de chestii emoționale sau condiționări materiale, dacă aceștia nu iau nota 10 pe linie, uitând că – în cele mai multe cazuri – ele, la vârsta școlară, erau proastele clasei.

Copiii sunt sunați de zeci de ori pe zi, verificați la sânge, iar umilita lor viață se desfășoară după un program sardonic, stabilit de niște părinți obtuzi și fără suflet.

Notele la  școală trebuie să fie foarte mari. Cum ieși de la ore, repede fuga la meditații, că se știe doar foarte bine că la clasă nu se face mare lucru.

Nici bine nu ai terminat meditațiile acelea idioate, chinuitoare și inutile, că musai ai oră de pian , canto sau dans sportiv, deși puștiul nu are nici cel mai vag talent la tâmpeniile acestea.

Sigur, la meditații nu prea înveți mare lucru dar îți asiguri o notă mare la dom profesor care va ține cont că pe lângă salariu, îi mai intră în jeb prin cea mai pură evaziune fiscală, niște venituri nedeclarate.

Sunt dascăli care câștigă astfel lunar, sume uriașe, dând meditații pe bandă rulantă.

Este deja un truism să spunem că întreaga nefericire a țării noastre, vine exact din sistemul acesta cretin de învățământ, unde copii sunt siliți să îngurgiteze mecanic tot felul de teorii – stabilite cândva de niște sfertodocți, drept jaloane ale inteligenței – inepte care nu le vor folosi niciodată, la nimic.

Tocilarul numărul unu al clasei are media 10 dar nimeni nu se gândește că înmagazinarea aceasta mecanică, de-a surda, nu înseamnă practic, absolut nimic  în planul unei pregătiri solide pentru experiențele vieții.

Există chiar teorii care spun că schizofrenicii de pildă, au o memorie uriașă și de multe ori, grație notelor obținute pe sistemul de reproducere automată a unor texte imbecile, aceștia ajung să conducă într-o bună zi, societatea.

Este vorba aici despre un sistem compensatoriu, exact ca în cazul orbilor care au mult mai dezvoltate simțurile tactile.

Elevul creativ nuare astâmpăr, mintea lui scormonește mereu prin labirinturile cunoașterii dar vezi bine că dacă nua învățat un comentariuinfam la limba română despre plicticoasa operă a unui scriitor canonic, va lua o notă foarte mică, atât la clasă cât mai ales, la bacalaureat!

Și uite așa, ceea ce ar trebui să fie o luminoasă parte a vieții, se transformă într-un coșmar în care copilașul, bine dresat, învață să facă sluj în fața părinților, profesorilor și altor factori nocivi ai dezvoltării sale.

Nimeni nu are curajul să spună nimic, defapt, e vorba de viața altora și fiecare părinte face ce vrea cu copilul său, atâta vreme cât îl crește și îl hrănește.

Dar copilul nu este o jucărie la îndemâna unor părinți care poate că nu și-au avut jucăriile la timpul lor.

Puiul de om este și el o ființă umană, nu un mobil pentru împlinirea viselor și fanteziilor unor părinți iresponsabili.

Lăsați-i să se joace, să se bucure cu adevărat, de copilăria lor.

Nu-i hăituiți cu teme de vacanță, acestea nu sunt decât niște prostii care nu au niciun sens, până la urmă.

Jocul este, vorba poetului, înțelepciunea și iubirea copilului și de asta ar trebui să fim conștienți cu toții.

Că dacă vom chinui un copil prin tot felul de agresiuni psihice, acesta nu va fi nici pe departe omul acela împlinit pe care ni-l dorim, și, odată ajuns la maturitate, va repeta aproape orbește năravurile deprinse în trista și strâmtorata lui copilărie.

Copilul vostru nu trebuie să fie un geniu, un om aflat deasupra tuturor.

Este mult prea suficient să fie un om normal care să se bucure din plin de frumusețile vieții.

Și pentru asta, dați-i voie, încă de astăzi, să-și trăiască din plin copilăria. Fără amenințări, șantaje și spaime care-i pot franjura sufletul!

 

Felician POP