După ce anul trecut secția de box de la CS Voința Satu Mare a reușit să demonstreze prin toate competițiile națio­nale, locale sau internaționale că este un club sportiv de performanță și care trebuie luat în seamă. Clubul Sportiv Voința Satu Mare a reușit să obțină sprijinul și aportul antrenorului licențiat, Gheorghe Sabău pentru revigorarea sportului sătmărean, categoria box, sport care a fost mai mereu în fruntea boxului local și de ce nu și național. Cu sprijinul extraordinar, atât material cât și moral, al domnului Ioan Ghere, patron al clubului CS Voința Satu Mare rezultatele au început să vină.
CS Voința Satu Mare, a redevenit acel club sportiv de odinioară, care a făcut cunoscut acest oraș atât pe plan național cât și internațional.
Dacă ne uităm pe statistici sau alte evaluări, CS Voința Satu Mare este un club sportiv de performanță, care atrage tinerii din zonă pentru a face un sport de performanță. În sprijinul celor afirmate mai sus, venim cu doveziile de necontestat și care se pot rezuma simplu: „faptele vorbesc”.
Anul 2019 a pornit cu un program de antrenamente foarte atent monitorizate de antrenorul Sabău. În perioada ianuarie-martie 2019, secția de box a avut o serie de meciuri pregătitoare în compania unor cluburi de box de elită, cum au fost meciurile retur în compania cluburilor de box: Meciuri de pregătire 01. 02. 2019 Selecționata Oradea- CS Voința Satu Mare, Cadeți 3×1,5. Aici tineri pugiliști sătmăreni Haralevicz Daniel,Molnar Attila, Kiss Attila, Bogar Rudolf și Re­vesz Ervin și-au demonstrat suprioritatea. Meciurile de pre­gătire de la Salonta, jud. Bihor cu participarea a 46 de sportivi, unde prin sportivii Haralevicz-Oros Milan (Ungaria) =, Molnar-Kerek Imre (Ungaria)3-0, și Kiss-Farcaș Nicolas (Salonta), Ligner-Lal Edy (Salonta) 3-0, Bogar-Cantor Alex (Salonta) 3-0, Revesz-Szucs Istvan (Salonta) 3-0, au arătat potențialul boxului sătmărean. La Cupa 16 februarie Cluj-Napoca, toți acești 6 sportivi sătmăreni au câștigat în fața lui Fuia Tudor CSM Cluj, Molnar-Hriteu Răzvan Hunedoara, Lig­ner-Busuioc Alex U Cluj, Bogar- Mateș Milan și Covaci Leonard U Cluj, Revesz-Fabian U Cluj. Rezultat final: 5 la puncte și unul KO.
Prima competiţie de anver­gură pentru acest an va fi Finala Cupa României Juniori 2019, care va avea loc la Piteşti în perioada 12-17 martie 2019.
La această competiţie CS Voinţa Satu Mare va fi prezent cu trei sportivi: Liegner Daniel cat.50kg., Bogar Rudolf cat. 60 kg şi Revesz Ervin cat. 70kg. Competiţia se anunţă una foarte grea pentru pugiliştii sătmăreni deoarece vor participa la categoria juniori pentru prima oară şi unde vor avea concurenţi mai în vârstă cu un an conform regulamentului Federaţiei Naţionale de Box. Va urma apoi Finala Campionatului Naţional de Cadeţi Tg. Jiu, mai 2019. La acest concurs CS Voinţa Satu Mare va fi prezent cu sportivii: Haralevicz Daniel 43 kg, Molnar Attila 46 kg. Şi Kiss Attila 56 kg. Până la acest eveniment elevii antrenorului Sabău,vor susţine în luna a­prilie meciuri de pregătire (me­­ciuri retur) în compania clu­burilor: Box Club Ymperium Budapesta, Basti Box Club Salonta, Crişul Oradea, Gymar Strong Ştei şi CS Holod.
A.A.