La CS. Voinţa Satu Mare secţia Box,  în aceste zile este o activitate febrilă. Asta deoarece în perioada 18-24 septembrie va avea loc finala  Campionatul Naţional de Tineret la care vor participa şi tinerii pugilişti ai acestui club sportiv. După spusele antrenorului Toader Vârlan, pregătirile au început cu aproape două luni în urmă, fiind acum ,,în plină desfăşurare de forţe”. ,,Sper şi îmi doresc să obţin un rezultat benefic şi clubului şi nouă prin repetarea rezultatului obţinut be Zigler Antoniu, loc 3 la Campinatul Naţional de Juniori în 2016.”

În lupta pentru obţinerea medaliilor strălucitoare de la acest campionat CS Voinţa Satu Mare porneşte cu doi sportivi: Ptyetrar Marius Alex şi Ghicean Radu Răzvan.

Antrenorul Toader Vârlan îşi doreşte din tot sufletul să egaleze sau să obţină un loc superior pe podium. Secţia de Box  asigură condiţii de pregătire excelente după toate standardele europeene pentru a obţine performanţe. În continuare CS Voinţa vine în atenţia tinerilor născuţi între 2002-2006 care vor să înveţe ,,nobilul sport cu mănuşi”că se pot înscrie de luni până vineri la Sediul clubului situat în Satu Mare str. Ştefan cel Mare nr.18 direct la antrenorul Toader Vârlan.