Conform tradiției, a treia zi de Paște, la Soconzel a avut loc Danțu’ la șură. Obiceiul a fost reînviat de către interpreta Malvina Madăr Iederan cu sprijinul Centrului de Creaţie Satu Mare în urmă cu 6 ani.

Obiceiul este unul foarte vechi şi avea loc în fiecare duminică şi zilele de sărbătoare, participând de la cei mai mici până la cei vârstnici. De multe ori la şură se aranjau căsătorii. Un lucru interesant este faptul că din cauza sărăciei petrecăreţii plăteau chiria şurii în zile de clacă, acestea puteau fi şi „vândute”. Ba mai mult, pentru a se asigura că ceatarâşul nu cântă în altă parte, i se lua ceatăra şi i se dădea doar înainte de începerea danţului.

Printre oficialităţile prezente s-au numărat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, consilierul Felician Pop, directorul Centrului de Creaţie, Robert Laszlo, viceprimarul municipiului Satu Mare, Marcela Papici,  primarul Ioan Crasnai, profesorul Nicu Cornea.
Atmosfera a fost una familială, localnicii, care se cunosc foarte bine între ei au încins câteva danțuri, după ce s-au cinstit cu pălincă.

 

”Dragu-mi danțu’ la șură
Cu un pic de strâgătura,
Și mi-i drag să-l joc și eu
Ca îi danțu din satu meu!”

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean a reînviat obiceiul Danțu’ la șură. Este un obicei specific zonei Codrului organizat de feciorii și chizeșii locului, dar la care participă toată suflarea satului și de prin împrejurimi. În zilele de duminică, sau în zile mari de sărbătoare tinerii se întâlneau în cea mai frumoasă și cea mai mare șură din sat, se cunoșteau și legau prietenii pe viață.

Jocurile codreneşti se caracterizează în primul rând prin aceea că fata, pe lângă rolul de pereche în dans,îl avea şi pe cel de sprijinitor al feciorului care executa bătăi pe ambele  picioare şi chiar salturi peste cap. Varietatea ponturilor bătute pe cizme din cadrul multiplelor forme a  dansului, îmbinarea armonioasă a acestora, sunt trăsături bine conturate care se întâlnesc numai în dansurile populare din zona Codrului.

         Satul Soconzel, comuna Socond, se numără printre puţinele  aşezări  ale Zonei  Codrului  unde se păstrează vii tradiţiile populare, tradiţii care datează de sute de ani ce nu şi-au pierdut din farmec şi originalitate.

“Tizeșii” (organizatorii) “alcăzeau” (angajau) banda de ceatarâși și anunțau în șura cui se va desfășura adunarea. Stăpânul șurii, “gazda mare”, se ocupa de băutură și de mâncare, în schimb tinerii trebuiau să meargă o zi la coasă.

Localnicii și oaspeții acestora, după ieșirea de la biserică, îmbrăcaţi în frumoase costume populare, alături de ,,dănţăuşii  din sat” și diferite grupuri folclorice, se adună la şura frumos împodobită cu ţoluri făcute de femeile din sat, cusute manual sau ţesute la război. Din decorul dansului de la şură nu lipsește niciodată carul vechi, cu roţi de lemn, pe care stau ceatarâșii.

Dansul popular este cel mai eficient mijloc de etalare a portului local. Fiecare fecior sau fată, ca și restul sătenilor care participă la horă, se străduiau să se îmbrace cât mai frumos cu putință pentru a atrage atenția mulțimii.

Codrenii sunt oameni simpli, mândri și primitori, dar neîntrecuți în “danț”, nu se pomenea danț fără “uspătoi”, adică feciori și fete din localități învecinate.

Codrenii se adună la “gazda mare”, dar nu începeau danțu’ până când nu veneau și “ceatarâșii”, care aveau în componență cele trei instrumente de bază și anume  “ceatăra” (vioara), ”braciul” (cu trei corzi și căluș drept) și “gorduna” (contrabasul). Aceasta fiind formula pentru “trioul transilvan”.

Odată adunați, se dă drumul la joc, ceatărâși încep cu “Danțu’ mare” care se continuă cu “De arăduitu” “Codrenește”, “Românește pă ponturi”, “Scuturat” și “Țigănesc”. Toate dansurile codrenilor se joacă în perechi. Frumusețea cântecului și al danțului era îmbogățită de “străgături” care erau spuse de feciori sau bărbați, fetele doar iuind. Aceste strigături sunt pline de adevăr, deși pot avea adesea caracter satiric. Strâgătura exprima o gama impresionantă de sentimente sufletești, aspecte multiple ale vieții, legate de anumite trăiri, atitudini, realității sociale.

Ea poate avea anumite teme: străgătura de început, de îndemn, de bătut, pentru mândre, de joc, dar și ironice.  

Ca factură literară, strâgătura se integrează în genul liric, acesta poate stârni hohote de râs, dar de scurtă durată, pentru a lăsa loc și altor scânteieri similare. Adesea strâgăturile provoacă un fel de dialog între dansatori, unul rostește primul vers, iar altul sau chiar mai mulți spun versul următor asemenea unui duet între solist și cor.

Cei mai tineri, plini de energie își dovedesc virtuozitatea executând figura specifică doar  codrenilor  și anume ”datul peste cap” și “steagul”.

Trebuie menționat că “danțu’ la sură” este o manifestare a comunității, care pe lângă biserică, a dat naștere unei legături puternice în lumea rurală, adesea preferințele comunității sătești, atât sub aspect muzical cât și coregrafic, duc până la cele mai mari exigențe prin însăși puritatea și frumusețea tradiției.