.ÎN SCANDALUL STÎRNIT DE REPARTIZAREA LOCUINȚELOR ANL DE PE POLIGONULUI

Doi viceprimari ,doi PNL-iști unul este acuzat celălalt se disculpă -Doina Feher versus Adrian Albu .,La mijloc -fiul d-nei viceprimar -Andrei Micle

Mai jos redăm comunicatul de presă trimis de PNL

”  În calitate de președinte al PNL Satu Mare vreau să informez opinia publică, că în cursul acestei zile i-am pus în vedere colegei mele Doina Feher să își retragă fiul de pe lista de priorități de locuințe ANL a municipiului Satu Mare printr-o cerere de renunțare.
La ședința biroului județean al PNL Satu Mare de săptămâna viitoare voi discuta cazul acesta împreună cu colegii noștri și vom conveni împreună ce măsuri se impun în această situație.
Nu dorim în niciun caz să planeze asupra PNL Satu Mare suspiciuni sau acuzații de trafic de influență, nepotism sau corupție.
Eu sunt la al doilea mandat de viceprimar și nu am fost acuzat niciodată de asemenea practici, nici măcar de răuvoitori sau adversarii politici și sunt destui.
Vreau să-i asigur pe cetățenii municipiului Satu Mare că niciodată PNL nu a fost și nu va fi de acord cu practici de genul traficului de influență (locuințe, angajări pe pile) și ne vom delimita și vom sancționa public asemenea derapaje ale oricui.
Trebuie să menționez faptul că prezența pe acea listă nu înseamnă automat și primirea unei locuințe ANL.
Cu mare probabilitate, în cursul anului 2020 vor fi repartizate aproximativ 24 de locuințe ANL care se construiesc pe strada Poligonului (poziția fiului doamnei Feher este 35 pe acea listă).
Adaug și certitudinea la care am ajuns azi discutând cu membri comisiei de selecție a solicitărilor că procedura de acordare a punctajelor a fost pe deplin legală și transparentă. Mai mult, toți cei care doresc să afle amănunte despre procedură, sunt invitați la sediul primăriei municipiului Satu Mare pentru a consulta documentele.

 

Președinte PNL Satu Mare,
Adrian Albu ”