Pe parcursul secolelor, fenomenul migraţiei nu numai că s-a dezvoltat şi a cuprins mai multe te­ritorii, dar a și evoluat. Migraţia popoarelor, a cunoscut atât apogeele, cât şi perioadele de recesiune. A numi o perioadă concretă sau un anumit an ca punct de pornire a migraţiei nu este corect, deoarece sursele istorice şi arheologice conţin date care uneori se contrazic în vederea anilor, personajelor, faptelor şi mărimii fenomenului de migraţie. Pe parcursul secolelor, fenomenul migraţiei a avut aceleaşi motive asemănătoare cu cele din ziua de astăzi, printre ele pot fi numite cauze: economice, politice, sociale, comerciale, militare etc.
România tinde să devină un popor care nu își mai vede viitorul între granițele țării sale. O țară din care tot mai mulți pleacă sau vor să plece și în care puțini vor să vină.
România în anul centenarului – o țară care dispare. Om cu om, milion de oameni cu milion de oameni.
Fenomenul migrației a început imediat după revoluție. Plecările au luat avânt însă după aderarea României laUniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.
Au plecat la început cei care aveau rude în străinătate, cei care aveau o mare capacitate de a se confrunta cu o lume necunoscută, cu riscuri, și șomerii din rural.
România, la fel ca şi celelalte ţări din Est, a intrat în panoramica migraţiei după căderea blocului comunist. Din cauza prăbuşirii sistemului industrial, a scăderii veniturilor salariale pentru cea mai mare parte a populaţiei şi a creşterii galopante a inflaţiei, în perioada 1990–1992, din România au ieşit fluxuri consistente de cetăţeni români. Cei mai mulţi dintre ei aparţineau minorităţilor maghiară şi săsească care au emigrat îndeosebi spre Ungaria şi Germania. Odată cu desfiinţarea vizelor pentru cetăţenii români (în ianuarie 2002), migraţia forţei de muncă către statele occidentale devine o alternativă din ce în ce mai des utilizată. Astfel a devenit una din sursele de supravieţuire pentru cetăţenii români, dar şi unul dintre cele mai importante fenomene pentru transformările sociale ale României.
Adevărul este că în mod cert, istoria Romaniei este legată de un exod al românilor, mai ales în momente de criză. Sigur, niciodată ca până azi, începând din 1989, nu a existat o criză așa de prelungită și un exod așa de mare al românilor, care a dus la plecarea în pribegie a peste 5 milioane de români.
Bineinteles că au dreptate cei care au observat că nu e mai bine într-o țară străină decât acasă. Vorba din popor: „Fie pâinea cât de rea, tot mai bună este în țara ta!” Dar, viața e scurtă și omul caută disperat o ieșire din criză. Și alege exodul! Dar nu este o soluție. Soluția ar fi să muncim pentru țară, să facem țara puternică, așa cum fac nemții, nu mai vorbeasc de ruși sau chinezi, să ne asimilăm românismul ca pe o datorie. Și totul trebuie să înceapă cu cei care conduc țara, ei trebuie să fie buni români, să fie lideri, să știe să găsească limba poporului, popor care i-a acreditat și să înțeleagă că nu se mai poate așa, că tocmai ei, ca români aleși, trebuie să ia atitudine și să fie conștienți că românii le-au dat încredere. Haosul politic, în care din păcate, se regăsește poporul român, cu un președinte care după părerea mea este anti-românesc, (dovada:numărul mare de trimiteri de contestații, la CCR, peste 50! pentru orice prostii,) din păcate, duce la un precedent foarte grav. Eu, un umil cetățean din nordul României ce să înțeleg din această luptă politică dintre palate, care, sincer nu mă interesează! Politica sătmăreană (indiferent de culoarea politică) este, dacă citez pe unul din clasicii României: ,,e sublimă e măreață, dar lipsește cu desăvârșire”.
Dar să revenim la realitate. Care este cauza exodului neîntrerupt, cum se întâmplă azi, când schimbarea de guverne duce la slăbirea totală a încrederii tinerilor în România, când partidele de opoziție și președintele, duc o luptă ,,Gică-contra” fără să aibă o viziune sau un proiect constructiv benefic țării, și care vor duce la situația în care România să ajungă ,,un sat fără câini”. De aceea tinerii caută să plece. Unde? Unde nici nu văd cu ochii! În necunoscut. Într-o beznă în care toate locurile sunt ocupate. Străinii au problemele lor, ei își ajută compatrioții în primul rând, iar românii sun tratați ca sclavi, ca slugi. Rari sunt cei care țâșnesc în față, pe locuri demne de valoarea lor.
Observăm azi depopularea unor foarte multe zone din România, fapt care va face puţin atractive regiunile respective. În plus, investiţiile potenţiale ale migranţilor (adică românii plecați în exil și reîntorși) se ciocnesc adesea de interesele potentaţilor locali (puși pe criterii poltice și nu de competență). La toate astea se adaugă birocrația extra-exagerată, făcută de funcțio­narii publici, bine instalați în aceste funcții și pe care nu-i poți urni din scaun datorită faimoasei legi a funcționarului public și la care guvernanții, drept recompensă pentru incapacitatea și lipsa de profesonialism le-a dublat salariile! ) şi care adesea nu pot construi alternative economice viabile pentru localităţile de origine. Nu trebuie uitat şi faptul că fenomenul de întoarcere este uneori mai complicat decât migraţia în sine. După ce s-au obişnuit cu un mediu economic mult mai predictibil, migranţii trebuie să se readapteze la impredictibilitatea şi lipsa de continuitate a contractelor şi plăţilor din economia românească. Planurile economice trebuie adesea să se ajusteze la oferta de muncă a unor localităţi în depopulare, neuitând faptul că migraţia modifică şi aşteptările salariale ale populaţiei. Puşi în faţa alegerii între salarii mici în România, sau salarii în vestul Europei, românii vor prefera parcă a doua variantă, sau vor prefera să primească bani de la rudele din străinătate fără să muncească. În fine, succesul remigranţilor este îndoielnic. Mare parte dintre migranţii români nu au munci înalt calificate, ci ocupă o nişă ocupaţională destul de clar definită în Italia şi Spania, în construcţii şi pe piaţa de muncă secundară. Cei care se întorc pot să utilizeze calificările obţinute în special în domeniile în care au muncit dar vor fi slab calificaţi pentru a face afaceri în alte domenii. Cel mai probabil doar o parte vor putea să activeze în România în aceleaşi domenii în care s-au specializat peste hotare.
Când vorbim de beneficiile migraţiei, trebuie să ţinem cont de ambele direcţii ale acesteia, pe de o parte, emigraţia, pe de alta, imigraţia, şi să avem în vedere atât individul, cât şi comunitatea. Migraţia aduce deja beneficii familiilor emigranţilor români şi comunităţilor, precum şi întregii economii româneşti, dacă vorbim despre românii plecaţi la muncă în Europa şi banii pe care aceştia îi trimit acasă. Sumele considerabile pe care aceştia le generează anual sprijină consumul local şi macrostructura economică. Din nefericire însă, acelaşi fenomen are şi consecinţe negative: familii care se destramă, copii rămaşi singuri acasă, în grija rudelor sau în grija bunicilor şi, poate la fel de important, întreprinzători care nu mai au pe cine angaja în condiţiile salariale din România. Acest ultim aspect afectează în mod deosebit nivelul de la baza economiei, respectiv micile întreprinderi care sunt legate foarte strâns de viaţa comunităţilor lor.
Rămânând doar la aspectul financiar, imigraţia, la rândul ei, este benefică fie doar şi prin acoperirea locurilor de muncă rămase vacante, ceea ce asigură funcţionarea unor întreprinderi româneşti, dar şi plata taxelor şi impozitelor aferente, lucru care, de exemplu, alimentează bugetul pentru pensii. Şi aici, însă, există posibilitatea exploatării migranţilor, a disruperii vieţii comunităţii, a multor drame personale care se reflectă asupra mediului social înconjurător.
Dacă privim problema din prisma migranţilor din ambele categorii, un lucru devine foarte evident, şi anume că, atât pentru unii, cât şi pentru ceilalţi, motivul plecării de acasă este întotdeauna speranţa unei vieţi mai bune. Evitarea efectelor negative se poate face doar cu o reglementare strategică a migraţiei.
Statul român însă a fost şi este încă un actor pasiv al migraţiei în masă a românilor! Indiferent în faţa precarităţii migraţiei româneşti: instituţiile româneşti nu au întreprins mai nimic pentru a sprijini românii din străinătate sau de a le ajuta rudele din ţară. La fel cum nu a făcut nimic, absolut nimic pentru cei rămași acasă. Nicio deducere de taxe, nicio facilitate fiscală care să vină în sprijinul micilor intreprinzători, care vor să muncească în țară, și care doresc să trăiască decent în urma activitățiilor lor dar. Ei sunt sufocați chiar de statul care dublează salariile funcționarilor săi publici. Tot ei sunt omorâți din cauza taxelor și impozitelor către stat. Să nu vorbim și de majorăriile de prețuri la utilități (curent, gaz, apă) și care duc automat și ele la ruinarea firmelor mici și mijlocii. Ce face statul român? Ce face acest guvern? Promite! Pentru o economie durabilă este o regulă de bază: Într-un stat democratic trebuie întărit pătura medie societății. Mai pe înțeles: într-o țară care zice că este democratică, trebuie să existe o puternică pătură medie economică. Ori noi ce avem în România? O pătură săracă ajunsă la limita subzistenței și o pătură bogată fără grija zilei de mâine și care s-a îngroșat și cu paraziții din administrația publică Această pasivitate, indiferenţă şi lipsă de profesionalism, cu promisiuniuni viitoare nu va duce decât la destabilizarea și mai accentuată a situației economice din țară. Obediența guver­nan­ților de azi duce la pierderea forței de muncă, la pierderea energiilor creative, la pierderea curajului de a trăi împreună, la scăderea interesului pentru școală a copiiilor datorită efectelor negative ale migrației părinților. Copiii cu părinții plecați în străinătate reprezintă un grup vulnerabil aflat în situație de risc, principalele efecte negative ale migrației părinților fiind scăderea interesului pentru școală sau întârzieri în dezvoltarea psihică. Absența părinților nu acționează întotdeauna direct asupra copiilor, ci indirect, prin producerea unor efecte care conduc la despărțirea familiei. O categorie de copii care sunt cei mai expuși riscurilor de diverse forme sunt cei care provin din familii destrămate și, în special, atunci când mama este cea care pleacă la muncă în străinătate. În aceste situații, este cel mai probabil să se producă abandonul copiilor sau expunerea acestora la abuzuri din partea adulților in grija cărora ră­mân. Consecințele negative ale plecării părinților sunt resimțite de copii, în primul rând, în plan psihologic – dorul de părintele plecat poate avea drept consecință un sentiment să găsească pentru îngrijirea copilului pentru o anumită perioadă de timp. Sentimentul de deprimare poate fi atenuat dacă copilul a fost obișnuit să trăiască într-o famile extinsă. De asemenea, lipsa interesului pentru școală și pentru preocupările extra­școlare poate fi o consecință directă a absenței părinților, însă interesul scăzut pentru performanța școlară nu poate fi explicat doar printr-un singur factor cauzal.
Și analiza poate continua la nesfârșit. Concluziile sunt evidente. De ce românii părăsesc țara? Iată câteva argumente: Când salariile funcționarilor publici, angajați ai statului român, sunt de câteva ori mai mari decât salariile angajaților din privat, să nu ne mirăm că vedem zi de zi lipsa de profesionalism și aroganța lor. Când salariile politicienilor și a bugetarilor au fost majorate excesiv. Când unii din acești funcționari publici beneficiază de pensionare la vârsta de 40-49 de ani, iar alții care au făcut studii de specialitate postliceale de 2, 2,5, 3 ani la zi, nu beneficiază de vechime în câmpul muncii în cazul pensionării de vârstă (65 ani). Însă, se ia în considerare un master sau doctorat de 1-2 ani, după faimoasul proiect de lege a pensiilor făcută de Olguța? Ce să mai spunem de acordarea de ,,pensii speciale”care de­pă­șesc suma astronomică de 200.000 lei pentru politicieni, primari, judecători, procurori, etc? Am ajuns deci, la salarii și pensii speciale vis-a-vis de restul românilor. Să mai spunem și de lipsa unui program de finanțare normal care să vină în sprijinulagentului economic pentru a putea rezista în lupta cu con­curența din vest. De exemplu: În timp ce în vest firmele accesează împrumuturi cu dobânzi de 1-2% pe an, aceleași bănci prin filialele din România acordă credite cu dobânzi de 6-7% pe an!.
Pasivitatea, indiferenţa şi lipsa de profesionalism a guvernanților și abordarea migraţiei este cel puţin discutabilă. Efectul pervers este că deşi România este membru al UE, probabil va avea parte de un context pozitiv pe durată medie, efectele migraţiei vor fi aceleaşi ca în cazul unor ţări aflate într-o situaţie structurală incomparabil mai proastă. Ţinând cont de dimensiunile mi­gra­ţiei româneşti raportat la populaţie, mi se pare a fi o abordare cel puţin discutabilă.
Totuși, ca cetățean al acestei țări, apolitic, doresc de la miniștii finanțelor și a muncii să se întoarcă către popor, popor care a rămas acasă și care a așteptat de mai bine de 27 de ani intrarea în normalitate. Guvernul să nu mai vină cu promisiuni pentru 2020 când li se termină mandatul. Noi care suntem deja în vârstă nu mai putem aștepta la nesfârșit. Ceasul nostru biologic este cam pe terminate. Încercați să deveniți oameni și nu politicieni. Sau ați uitat că și voi aveți copiii și părinți?
Estimările legate de numărul românilor care au plecat din ţară sunt de aproximativ 3,4 milioane de oameni din 2007 până în 2017, cifră care plasează România pe locul doi în lume, după Siria, în ceea ce priveşte emigraţia, conform ONU
Mulți dintre acești români ar dori să se întoarcă în țară. Pentru ce? Ca să vadă o țară condusă de un guvern fără viziune și cu un regim preferențial pentru funcționarii publici, care au salariile dublate, au tichete de vacanță consistente, ceea ce economia privată nu și le poate permite.
A.A.