Fostul şef al Direcţiei Finanţelor Publice şi Bibliotecii Judeţene Satu Mare, Ioan Mircea Adelean, a fost arestat pentru 30 de zile alături de omul de afaceri Gheorghe Moiş, primul pentru luare de mită, cel de-al doilea pentru dare de mită.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciului Teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, începând cu data de 15.12.2014, a inculpaţilor: Ioan Mircea Ardelean, director executiv al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, la data săvârşirii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, Gheorghe Moiş, administrator al unei societăţii comerciale, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.

Din ordonanţele de reţinere întocmite de procurori a reieşit că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În cursul lunii noiembrie 2013, inculpatul Ardelean Ioan Mircea, în calitate de director executiv interimar al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, a pretins inculpatului Moiş Gheorghe, ca societatea acestuia din urmă, pe cheltuiala proprie, să se ocupe de renovarea unui imobil situat în Bucureşti, deţinut de fiica inculpatului Ardelean Ioan Mircea.

În schimbul acestui folos patrimonial, inculpatul Ardelean Ioan-Mircea l-a asigurat pe agentul economic că va face demersurile necesare atât pentru a-i fi aprobată, în regim de urgenţă, cererea de rambursare TVA, pentru suma de 771.275 lei, aferentă lunii octombrie 2013, cât şi pentru ca această sumă de bani să fie plătită în favoarea societăţii într-un termen cât mai scurt.
Astfel, în baza acestei înţelegeri prealabile dintre cei doi inculpaţi, în cursul lunii decembrie 2013, inculpatul Moiş Gheorghe a dispus unor angajaţi ai săi să execute lucrări de renovare, constând în achiziţia de materiale şi executarea lucrărilor de modernizare a imobilului respectiv, costul total al lucrărilor, în valoare de 23.614 lei, fiind suportat în întregime de firma acestuia.
În schimbul acestui folos patrimonial, la data de 22 decembrie 2013, cererea de rambursare a TVA, depusă de societatea comercială administrată de inculpatul Moiş Gheorghe, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Satu Mare, a fost aprobată în întregime de către funcţionarii din cadrul instituţiei mai sus amintite.
La data de 22 decembrie 2013, a fost emisă decizia de rambursare a TVA în cuantum de 771.275 lei, act care a fost semnat de către inculpatul Ardelean Ioan Mircea, fără a fi efectuat ulterior vreun control de către inspectorii fiscali din cadrul instituţiei amintite, în ciuda faptului că societatea respectivă figura în evidenţele instituţiei cu risc fiscal ridicat.
De menţionat este faptul că, la data de 06 decembrie 2013, după ce fuseseră demarate lucrările de renovare mai sus amintite, inculpatul Moiş Gheorghe îi solicitase inculpatului Ardelean Ioan Mircea, ca până la data de 25 decembrie 2013, instituţia publică, coordonată de acesta, să efectueze plata sumei respective. Inculpatul Ardelean Ioan Mircea l-a asigurat că, în data de 24 decembrie 2013 va fi virată acea sumă de bani în contul societăţii, fapt care s-a şi întâmplat.

În cauză, procurorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra mai multor sume de bani (25.000 de euro+75.000 lei) şi a unor monede din metal galben(cu o valoare totală de aprox.37.000 euro), ridicate de la inculpatul Ardelean Ioan Mircea.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii – Direcţia Judeţeană Satu Mare.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, au fst prezentaţi, la Tribunalul Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.Instanţa a admis cererea procurorilor şi i-a arestat pe inculpaţi.