Vreme de aproape o jumătate de veac, râul Prut, cel care desparte şi astăzi două ţări româneşti, respectiv România şi Republica Moldova, era sufocat de un gard de sîrmă ghimpată instalat de regimul sovietic, ca nu cumva să treacă vreun cetăţean dintr-o ţară în alta.

Cu toate că ambele ţări aparţineau lagărului socialist, totuşi măsurile de protecţie erau duse la extrem.

Sloganul Internaţionalei Comuniste ”Proletari din toate ţările uniţi-vă!” era, după cum se vede valabil doar pe frontispiciul marilor ziare de partid, ”Pravda” ori ”Scânteia”.

După Revoluţia Română şi proclamarea independenţei de stat a Republicii Moldova, gardul acesta hidos a fost desfiinţat, cu toate că relaţiile dintre cele două ţări nu au intrat nici atunci – şi nici până astăzi – pe făgaşul lor firesc.

Gardul acela, un fel de zid al Berlinului, a fost spulberat dar umbra lui, mai zgârie încă, memoria colectivă a românilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Povestea pe care o s-o spun astăzi este legată de acest gard otrăvit şi veţi vedea că această sintagmă nu este doar o simplă metaforă, bună de fluturat pe la tot felul de manifestări patriotarde.

La începutul anilor 90 ai veacului trecut, când entuziasmul regăsirii fraţilor după un îngheţat interstiţiu totalitar năştea peripatetice poduri de flori, frumoase dar care s-au dovedit a fi atât de fragile, celebrul cântăreţ de la Cicârlău, Nicolae Sabău, a efectuat un turneu care s-a bucurat de un răsunător succes, la Chişinău şi în alte câteva localităţi mai importante basarabene.

La sfârşitul unui spectacol, marele rapsod a primit un cadou cel puţin insolit, şi anume o frântură din gardul de sârmă ghimpată de pe Prut.

Anii au trecut, iar cântăreţul a păstrat între odoarele dragi inimii sale, acest crâmpei al unei istorii agreste.

Încărcătura simbolică a acelei relicve este foarte puternică, reprezentând, cât se poate de sugestiv, vremile de bejenie prin care au trecut greu încercaţii noştri fraţi din Basarabia.

Nu demult, solistul nostru s-a hotărât să aşeze bucata aceea de sârmă ghimpată, într-un alt locaş, mai frumos, pentru a-l putea expune în Muzeul Memorial ”Nicolae Sabău”, ridicat în curtea casei sale.

Din neatenţie, venerabilul artist s-a înţepat la un deget într-un astfel de ghimpe metalic.

La început nu a dat prea multă importanţă acestui mărunt accident, cu atât mai mutl cu cât era vorba doar de o simplă înţepătură dar a doua zi, când a văzut că mâna i s-a umflat groaznic, a intrat în panică şi, până la spitalul din Baia Mare, nu s-a oprit.

Aici a fost supus de urgenţă unei operaţii complicate care pur şi simplu i-a brăzdat întreaga palmă şi atunci a aflat că sârma aceea ghimpată era otrăvită.

Medicii i-au spus că au mai fost astfel de cazuri pentru că gardul acela, nu era doar un simplu ghemotoc de sârme cu vârfuri ascuţite ci un adevărat pericol pentru oricine se apropia de el.

În diabolismul lor, autorităţile sovietice ale vremii au considerat că dacă s-ar întâmpla cumva ca un om să se strecoare prin gardul acesta să nu scape viu, fiind otrăvit de ţepii de care nu avea cum să se ferească.

Aceasta era defapt, esenţa marii prietenii româno – sovietice, trâmbiţată pe la noi vreme de aproape două decenii, până în 1964, acesta era spiritul secular al solidarităţii muncitoreşti!

Iată ce se ascundea în spatele sloganurilor înălţătoare, iată cum imnul comuniştilot de pretutindeni putea să-şi strecoare muzica şi versurile prin gardul acela otrăvit.

Nu am de unde şti dacă otrava aceea putea fi fatală dar faptul că doar o simplă înţepătură, după aproape un sfert de secol de când gardul acesta nu mai există, poate avea nişte urmări atât de crâncene, mă face să mă înfricoşez şi să mâ gândesc că sîrma aceea, smulsă de pe buza Prutului a fost acum mutat în altă parte, şi pentru că nu este vizibilă, mulţi nici nu au cum să se ferească de ea, aşa că sunt otrăviţi fără să-şi da seama şi dacă mâinile lor par încă sănătoase s-ar putea ca mintea lor să fi fost afectată deja, mult mai grav.

Garduri de sârmă ghimpată despart astăzi încă popoare, ele mai pot otrăvi conştiinţele unor oameni, altfel buni şi curaţi.

şi dacă nu vom fi atenţi, şi ne va zdreli sârma aceea, s-ar putea să nu avem norocul lui Nicolae Sabău, cel care a dat peste un medic priceput care i-a oblojit repede, rana…

 

Felician POP