Din goana mașinii, observi de multe ori pe marginea drumului, niște tarabe care oferă pitici uriași viu colorați, câini de ghips în mărime naturală și alte orori ale kitschului dus la extrem.

Dacă vei trece prin satele din Țara Oașului, nu de pe puține balcoane îți vor arunca priviri galeșe, tigrișori în culori imposibile, ori câini de pază ai încremenirii.

Se pare că banii nu sunt prea greu de făcut pentru unii, e drept, poți cumpăra aproape orice cu ei, dar bun gust, de unde?

Nicio tarabă din lume nu vinde așa ceva!

Cum să faci distincția dintre un Leonardo și un pictor de duzină?

Uriașele vile ale îmbogățiților gem de astfel de orori.

Tablourile uriașe, cu scene montane ori lebede pe lac dau adevărata imagine a universului interior al amatorilor de astfel de făcături sinistre.

Dă-i omului o funcție și imediat vezi cine este cu adevărat.

Dă-i omului bani și vei afla multe despre el, doar dacă ești atent pe ce îi cheltuiește!

Prostul gust se manifestă nu doar în domeniul vizual. Gândiți-vă la șuvoiul de melodii infecte care poluează aerul din ce în ce mai greu respirabil!

Mai puneți la toate acestea, nesfârșitul raft cu cărți proaste, unele infame de-a dreptul, care apar anual!

Trăim în era prostului gust dus până la ultima lui consecință. Răsturnarea de valori a distrus filonul estetic și așa fragil, ca să impună supremația de neam prost al culturii comerciale.

”Asta se cere!” miaună câte un gurist care are un repertoriu gitanesc în care valoarea, banii și dușmanii sunt protagoniștii tuturor imprecațiilor gâfâite.

Un artist de valoare se scufundă în această mocirlă pandemică. Dacă ar apărea acum un poet genial, el nu va fi observat de nimeni. Războaiele de la Uniune nu au ca azimut descoperirea noilor valori, așa cum nici în lumea artelor, un mare artist nu se mai vede de atâtea lebede ale imposturii notorii.

Nici nu mă gândesc să dau vreun exemplu din lumea politică!

Până și poporul acesta, atât de răbdător îndeobște, este deja îngrozit de întreaga clasă politică, de la dreapta la stânga și caută disperat, altceva.

Dar nu găsește, din păcate nimic, așa că se resemnează cu ce are la îndemână.

Totul este fals, de la parfumurile care gem pe rafturile soioase și până la salamul în care este mai puțin plastic în ambalaj decât în interior!

Oameni falși care-și cumpără pitici de grădină falși, actori falși, care joacă în piese false.

Falsificarea schizoidă și plagiatul oligofren au ajuns blazonarde într-o lume care încearcă să-și caute temeiuri tocmai în aceste făcături hidoase și distructive.

Nevoia de frumos, de estetic nu mai poate depăși stadiul de zorzon, de spumă, de balon umplut cu vid existențial.

Și acum, o mică întâmplare: deunăzi, am nimerit într-un oraș din Republica Moldova, în curtea interioară a unui bloc.

Repede mi-au atras privirea niște ornamente care întruchipau trei lebede aproape grațioase.

Erau date conștiincios cu var, iar aripile lor semețe se îndreptau înspre cer.

Curios, m-am apropiat să văd din ce erau făcute. Și am văzut! Din anvelope uzate! Câtă fantezie și sensibilitate!

Ai cred că e isprava vreunui artist postmodernist, disperat că nu îl bagă nimeni în seamă!

Aș! Am aflat că aceste lebede cuminți sunt opera unui locatar, megieș de toată cinstea, de la trei, care și-a adus astfel contribuția la înfrumusețarea orașului.

Am fost aproape așa de surprins, ca și atunci când am văzut în fiecare oraș basarabean, impozantele monumente ale lui Lenin, care nu au fost clintite din loc.

Și atunci am avut revelația esteticului acestui început de secol: lebăda de anvelopă este cât se poate de reprezentativă pentru întreaga lume de acum.

Acesta este mesajul nostru estetic pentru viitorime: o lebădă de cauciuc, dată cu var.

Am fost convins că invenția aceasta este opera anonimului basarabean dar când am văzut într-un sat din județul Maramureș, nu trei, ci șapte de astfel de lebede care se hârjoneau în fața unei vile burduhănoase, mi s-a întărit ideea că pasărea aceasta de cauciuc reșapat, nu este un simplu capriciu al unui nene ieșit la pensie, ci o preocupare profundă, cu serioase implicații identitare.

 

Felician POP