Odată cu trecerea la democraţie după anul 1989 în România paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor au început să fie asigurate de către societăţi private de profil, care funcţionează în baza legislaţiei în vigoare. La fel ca în toată ţara şi în Jud. Satu Mare s-au înfiinţat o multitudine de asemenea societăţi,care individual au diverse oferte de preţuri şi servicii de specialitate. Una din aceste societăţi este Big Security, al cărei patron este d-l.Cortean Alexandru Attilla, un cunoscut sportiv şi campion la diverse concursuri de powerlifting. În baza respectării principiului sportivităţii ar fi de aşteptat ca această societate să fie una în limitele fair-play-ului şi în ceea ce înseamnă respectarea legii, nu numai al adversarului pe terenul de sport. Numai că nu se întâmplă tocmai aşa. De exemplu, în anul 2010 a fost acţionat în judecată de câţiva angajaţi pentru ca mai multe luni a uitat să le plătească salariile. În cursul anului 2015, ca de altfel în fiecare an aceste societăţi sunt supuse controlului organelor de poliţie, respectiv ofiţeri specializaţi din cadrul Serviciului de Siguranţă Publică al Inspectoratului de Poliţie Satu Mare, care verifică printre altele funcţionarea sistemelor tehnice, organizarea serviciului de dispecerat, paza obiectivelor contractate şi menţinerea ordinii publice, dacă este cazul. Cu ocazia controlului efectuat de ofiţeri, în cursul lunii iunie 2015 la Big Security s-au constatat o serie de nereguli printre care, la dispecerat figurau că lucrează agenţi angajaţi cu fractiune de normă, sector unde activitatea este în flux non-stop. Apoi la controalele efectuate în teren, la sosirea ofiţerilor în unele posturi de pază au găsit inclusiv agenţi care nu figurau angajaţi cu contract de muncă, dar erau îmbrăcaţi în ţinută firmei, pe care aceştia au dezbrăcat-o la sosirea poliţiştilor, zicând că ei nu lucrează acolo. Au fost găsite posturi unde nu se afla nici un agent, dar în documente figura că este asigurat serviciul de pază, iar la unele obiective din jud. Sălaj, aflate în paza societăţii, agenţii făceau servicii non-stop, cu săptămânile, până să se schimbe. Totodată s-a mai constatat că agenţii erau angajaţi cu contract şi plătiţi cu fracţiune de normă, dar în actele contabile era menţionat ca şi pentru normă întreagă. În urma acestor controale ofiţerii de poliţie, ca prima măsură, în perioada 27.06.2015 – 27.07.2015 au suspendat autorizaţia de funcţionare. În această perioadă neavând dreptul să angajeze personal, să încheie contracte de prestări servicii sau să asigure asistenţă de specialitate în domeniu. Întrucât organele de poliţie din judeţul Satu Mare erau hotărâte să-şi exercite conştiincios atribuţiile în vederea continuării cercetării încălcării legii, au întocmit şi dosare de cercetare, unul pentru fals, uz de fals şi evaziune fiscală, care se află la lucrătorii de la Combaterea Fraudelor Economice şi unul privind organizarea şi funcţionarea societăţii în legătură cu pază obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, care se află la Serviciul Siguranţă Publică din IPJ Satu Mare. În cazul ultimului dosar, în vederea clarificării unor aspecte în legătură cu organizarea şi planificare serviciilor dar şi alte circumstanţe de încălcare a legii, ofiţerul care se ocupă de caz pentru aevita anumite divergenţe prin prezentarea sa la sediul firmei, care este la domiciliul patronului, a expediat oficial către societate o citaţie ca să fie aduse la sediul IPJ Satu Mare şi prezentate toate documentele societăţii pentru a fi verificate şi studiate. Cu aceste documente la sediul IPJ Satu Mare, a venit d-na. Cortean Csilla, soţia patronului, care conform listei publicate de Ministerul Afacerilor Interne privind societatile de security, nu se află menționată ca ar avea calitate de administrator societate de pază sau manager de securitate.  Aceasta s-a prezentat la poartă spunând cine este şi că îl caută pe ofiţerul ,,X”, prezentând şi citaţia pe care era numele ofițerului care atrimis citația. Poliţistul de la intrare în IPJ Satu Mare a chemat telefonic pe ofiţerul la care era cauza, care a coborât la poartă şi a însoţit-o în biroul lui, unde s-au desfăşurat activităţile procedurale aferente cazului, după care aceasta a plecat. Ulterior doamna în cauza a depus la IPJ Satu Mare o plângere împotriva ofiţerului ,,X”, pe motiv că nu s-a prezentat. Ciudat este că aceasta când a sosit la poarta IPJ Satu Mare a spus pe cine caută, prezentând şi citaţia pecare era menţionat numele celui care a invitat-o. Ba mai mult ofiţerul ,,X” a mai avut contact profesional cu administratoarea, cu ocazia altor controale efectuate la societate pe linie de activităţi de pază şi securitate obiective. Sursele spun că s-ar fi procedat aşa pentru că ofiţerul care era hotărât să-şi ducă conştiincios treabapână la capăt să fie scos din instrumentarea dosarului pe timpul cercetării lui,ca urmare a plângerii, iar între timp să se găsească soluţia salvatoare. Ne intrebam atunci, cine va fi soluţia salvatoare? Dar între timp în cursul lunii septembrie sesizandu-se şi Direcţia de Siguranţă Publică din Inspectoratului General al Poliţiei Române despre frământările şi potrivniciile din cazul descris, în perioada 14 – 26 septembrie al anului în curs, a fost trimis un grup de ofiţeri din corpul de control,care să verifice aspecte de încălcare a legii în legătură cu firma menţionată. Cu această ocazie, de fapt s-au confirmat cele constatate de IPJ Satu Mare. La plecare, aceştia au trasat sarcini ca toate societăţile de profil pază şi securitate din judeţ să fie controlate, să se propună şi să se ia măsuri acolo unde va fi cazul, iar rezultatul să fie comunicat la IGPR. Din anumite surse s-a aflat că patronul răspândeşte vorba în târg că un membru marcant al unui partid aflat la guvernare, despre care se ştie că are funcţie de demnitate publică şi de administrator la nivel de judeţ, l-a introdus la subprefectul judeţului să-i ceară sprijin pentru ieşirea dinfundătură. Numai că într-un mod demn, acesta la asigurat că ,,se va aplica corect legea”. În acest caz ,,onor” domnului subprefect, pentru că nimeni nu ar trebui să fiemai presus de lege, chiar dacă ,,lex dura lex”.
Doru Satmari