Fu mare sărbătoare cu Eminescu, 165 de ani de la naștere, poet nepereche, luceafăr și alte înfiorătoare platitudini pe care, odată pe an musai tre să le înghițim.

Toate ca toate dar gestul celor de la PNL Satu Mare de a depune o jerbă la bustul poetului național și a-și face o poză, a fost emoționant de-a dreptul.

Și asta nu pentru că alte partide, nici măcar nu s-au sinchisit să o dea pe poezie, măcar o dată în viața lor, ci pentru faptul că liberalii au ținut morțiș să se pozeze cu Emy, chiar dacă se știe că geniul nostru național a fost un antiliberal convins.

Articolele sale din ”Timpul”, apărute în deceniu al optule și al nouălea al veacului XIX sunt furibunde de-a dreptul nu doar la adresa liderilor de atunci ai PNL, ci și la doctrina liberală pe care Eminescu o respingea cu toată puterea ființei sale.

Iată câteva din aprecierile, cât se poate de sugestive ale incisivului gazetar Mihai Eminescu, despre liberalii de atunci.

Și în final, apreciați domniile voastre, cam cât de valabile sunt cele de mai jos pentru peneliștii de astăzi:

”Fiece zi este menită să aducă tot mai multă lumină asupra actelor săvîrşite de oamenii ,,regimului virtuţii”. Sacul nelegalităţilor, abuzurilor, crimelor se desfundă mereu şi daca, fiind chiar făptuitorii la putere, aceste monstruoase fapte tot străbat pe ici pe colo la cunoştinţa publică, închipuiască-şi cine cunoaşte pe radicali cîte minuni vor ieşi la maidan cînd făptuitorii nu vor mai avea mîna pe putere şi pe dosarele afacerilor publice. E peste putinţă să-şi facă cineva o idee justă de cît s-au jefuit statul şi particularii în vremea războiului şi de atunci încoace şi de cîtă mită a curs în buzunarele virtuoşilor republicani de la putere, mai nesăturate decît butea Danaidelor. Cine poate spune, de exemplu, cîte abuzuri, cîte crime s-au comis şi cătră stat şi cătră particulari prin faimoasele rechiziţii?

Nimica nu-i de mirare în toate astea. Masa partidului liberal este compusă din o droaie de funcţionari, oameni ce nu au drept orice industrie decît politica fiind ai d-lor în opoziţie, şi bugetul statului fiind ei la putere. Toţi aceşti oameni, cu cît produc mai puţin sau mai bine zis deloc, cu atît au şi-şi crează mai multe nevoi. La fiece pas ne lovim de aceşti patrioţi pe cari îi ştie toată lumea că n-au absolut alt venit decît o leafă modestă şi cari cu toate astea îi vedem trăind mai strălucit decît nişte bogătaşi chiaburi. De unde mijloace pentru satisfacerea atîtor nevoi cînd analog leafa lunară n-ar putea ajunge, cu un aşa fel de trai decît pentru trei-patru zile?

Abuzul şi mita — iată izvoarele nesecate de unde curg acele tainice mijloace cari satisfac nevoile şi poftele nemăsurate ale atîtor patrioţi de meserie. După scandalul Mihălescu — Warşawski, precum am zis, alte scandaluri nouă se descopăr.

Astfel primim dintr-un oraş însemnat al ţării o corespondenţă lungă, asupra căreia punem tot temeiul şi prin care ni se aduc la cunoştinţă nişte fapte în adevăr monstruoase ce s-au petrecut cu ocazia plăţii rechiziţiilor.

Zilele trecute iată ce se descopere în acel oraş. Un oarecare intendent al unui spital de nebuni din partea locului, om ce nu are nici după ce să bea apă şi cumnat al secretarului comisiei locale de rechiziţii, dă acestui cumnat al său un mandat ministerial de 14000 lei noi şi o procură ca să primească în locu-i această sumă pentru nişte obiecte rechiziţionate de la moşiile sale — pe cari nu le-a avut niciodată. Banii s-au primit d-a dreptul de la casier, şi acum se dovedeşte tîlhăria. Faptul se denunţă procurorului, însă acesta nu cutează să atace pe făptuitori deoarece sînt compromişi în această afacere vreo şapte sau opt patrioţi roşii din sferele mai înalte. Procurorul cere dezlegarea cestiunii de la ministru şi de aproape zece zile nu i se dă nici un răspuns.

Un alt fapt tot aşa de strigător. Un arendaş grec a primit plată de rechiziţii cu 25000 lei mai mult decît avea dreptul să primească. S-a denunţat faptul la minister şi s-a numit în consecenţă ca comisari de cercetare asupra acestui fapt un domn ales la colegiul II de Senat şi cumnatul alesului col[egiului] II de Cameră. Rezultatul cercetărilor a fost că faptul s-a făcut muşama şi acum se pot aduce dovezi că numiţii comisari cercetători s-au lăsat a fi mituiţi. Parchetul nu cutează să atace pe senatorul guvernamental şi pe cumnatul deputatului roşu.

Şi mai sînt încă multe alte fapte asupra cărora în curînd se va face lumină, poate chiar în Camere.

Care va să zică justiţia nu poate face nimica în contra tîlharilor de bani publici, contra mituiţilor, deoarece aceşti domni sînt patrioţi înregimentaţi ai partidului roşu. Justiţia nu poate să-şi facă datoria, pentru că abuzatorii şi mituiţii, de la notarul de sat pînă la treptele cele mai nalte administrative, sînt organizaţi şi constituiţi într-un fel de bandă împrăştiată pe tot pămîntul românesc, şi ai cărei membri se susţin şi se apără reciproc cînd sînt cumva ameninţaţi de loviturile dreptăţii.

Şi această bandă, cînd se află în opoziţie, poartă pe steagul său firma de „regimul virtuţii”, iar după ce au luat cu asalt puterea se numeşte ,,guvernul partidului liberal-naţional”.

[26 mai 1879 ]

 

Desant forțos al presei centrale la Carei. Dom primar Kovacs crede că o propagandă mai bună pentru orașul de la fruntariile țării, nici că se putea. Vorba unui cântec care nu a fost compus încă: ”Trei lăieți cucuieți, scot orașul din boscheți!”.

Nu știm cât a costat această desfășurare de forțe dar putem ghici că impactul asupra turismului careian al trioului cu pricina, este egal cu zero, numai dacă nu se gândesc edilii cumva, să transforme orașul ăsta, într-unul al ciudățeniilor greu de etichetat.

Da, avem un trio celebru, e drept, sui generis, Robert Turcescu, Radu Moraru și Grigore Cartianu.

Desigur, cele mai interesante și mai sulfuroase chestii cu dedesubturi și dus – întors, nu le poate spune decât un fost ofițer acoperit de un nume. Numele lui Robert Turcescu.

Ce nu înțelegem nici în ruptul capului este faptul că băiatul ăsta nițel grizonat, acru și neîndurător, de ziceai că este cel puțin verișor cu Sabia Dreptății, care s-a dovedit un murdar ofițer acoperit și sugea de la nu știu câte țâțe, mai mult sau mai puțin secrete, se erijează acum, într-un mare moralist al vremurilor toate.

Ce lecție de morală, de deontolgie, poate să dea un astfel de individ? Ciudat, omul vine să facă instrucție, ca un colonel sadea ce este, cu presarii de la capătul țării.

În condiții normale, un ziarist dovedit a fi ofițer acoperit, colonel înstelat și bine remunerat, chiar prin autodemascare, nu credem că ar mai putea avea autoritatea morală să facă pe mentorul și dătătorul de direcție în mass media.

Desigur, într-o țară ca România, orice este posibil și de ce nu am putea de pildă, mergând pe această generoasă și largă idee, ca gagicile de pe centură să predea la clasă Etica, Filosofia ori Comportamentul Civic și Moral?

Nu este nicio exagerare, este exact același lucru. Nu credem că un ins tulbure ca Robert Turcescu mai poate să ne spună ceva! Nu are dreptul. Dar se pare că nici obraz!

 

Colonelu Nelu