Pe când credeam că au fost epuizate toate modalitățile de perfidie mai mult sau mai puțin politică, iată că directorul unui trust de presă sătmărean a fost din nou ținta atacurilor un „hackeri” penali de cea mai joasă speță.

Prima mișcare a fost cea de fabricare a unor documente, în baza cărora trustul ar fi avut o uriașă datorie de 15 milioane de lei noi.

Nici bine nu a fost demascat acest fals ordinar, că diversioniștii au schimbat registrul, astfel că pe adresa directorului trustului au început să sosească tot felul de acte ciudate de la diverse organe de anchetă prin care era înștiințat că denunțurile sale legate de anumite persoane fizice sau firme, au fost înregistrate și direcționate pentru o justă soluționare.

Mirarea directorului a fost cu atât mai mare cu cât, dânsul nu a făcut în viața lui vreun denunț împotriva cuiva!

Metoda nu este nouă, o altă victimă a fost, nu demult, Claudiu Ardelean care s-a trezit că a ”denunțat” o serie de oameni de afaceri și politicieni sătmăreni, fără ca el să aibă habar de asta.

Nimic nu este mai penibil decât să te apuci să le explici unor oameni că defapt, tu nu ai nicio legătură cu aceste malversațiuni, în vreme ce niște idioți extrem de periculoși, care au pus la cale aceste infamii, își râd mefistofelic, în barbă.

Este cât se poate de clar că trebuie să ai o minte diabolică pentru a fi în stare de astfel de diversiuni murdare.

O vreme părea că lucrurile s-au potolit dar iată că nărăvașii nu se astâmpără, încurajați poate și de faptul că organele de anchetă nu au luat în serios toate aceste mașinațiuni penale.

Vă dați seama că în momentul în care astfel de intruși intră pe un flux juridic și pot să emită adeverințe și somații false în numele unor organe ale statului, aceste fapte se încadrează într-o formă de terorism foarte bine pusă la punct, iar pedepsele pentru astfel de atacuri ar trebui să fie pe măsură.

Povestea este deja veche, mai multe firme sătmărene au avut de suferit de pe urma acestor instrumentări pernicioase, există piste clare care duc înspre răufăcători dar poate că ar trebui cineva să se ocupe foarte serios de aceste aspecte, pentru că infractorii ăștia au prins curaj și într-o zi ne putem trezi cu efecte incontrolabile, care ar putea duce nu la blocarea unei simple firme sau discreditarea unui om, ci la paralizia unui întreg sistem.

 

Sătmarul este de multă vreme, plin de legendele care circulă pe seama controalelor celor de la Finanțe.

De la mica șpagă, ca efect al micii înțelegeri, lucrurile au derapat deja într-o direcție extrem de periculoasă ca să mai poată fi multă vreme, ascunsă sub preș.

În baza unei gândiri cu adevărat staliniste, inspectorul, ca și milițianul, vede în fiecare agent comercial, un potențial infractor.

Povestea de mai jos este una strict reală și i-a lăsat paf pe bieții patroni care au rămas – literalmente – fără cuvinte.

La o firmă oarecare din centrul Sătmarului apare un astfel de inspector, nomina odiosa, care nici una, nici două, le spune răspicat: ”Aveți de plătit 2000 de lei amendă!”

La început, oamenii au crezut că tipul de la Finanțe este pus pur și simplu pe glume dar și-au dat seama repede că idiotul ăla nu prea avea simțul umorului!

”Dar nici măcar nu ați verificat ceva”! a apucat să îngaime uluit unul dintre patroni.

Atunci inspectorul le-a aruncat o privire piezișă, gen de răufăcător care ți-a pus cuțitul la gât, și i-a amenințat că dacă nu se conformează, apăi se va pune el pe purecat și până la urmă vor regreta amarnic că nu au plătit ”la prima strigare”, cele 2000 de lei.

Aceste porcării se întâmplă în mod frecvent în Satu Mare și atunci cum să ne mai mirăm că lumea se uită înspre această instituție, ca spre un cuib al infamiilor absolute!

Ce încredere mai poate avea populația în astfel de ticăloși care batjocoresc pur și simplu autoritatea și credibilitatea unei instituții a statului?

Oare a ajuns statul român o simplă obială cu care sunt încălțați bieții oameni ai acestei țări?

Nu ne facem iluzii că se va sesiza cineva, chiar, îi pasă cuiva de poporul acesta?

Vorba aia, câinii latră caravana trece, cu un cortegiu grotesc de personaje hidoase, ca și cele din portretele lui Hieronymus Bosch, venite parcă din coșmarul unui neam care nu poate scăpa de jegul acesta cu care este agresat în fiecare zi!

Dar oamenii sunt speriați și tac umili, înghițind la nesfîrșit, toate aceste orori existențiale. Și atunci ne mirăm că societatea devine tot mai rea și mai intolerantă!

O chestie precum cea de mai sus, poate să-ți dea vreo speranță că țara asta va ieși vreodată din rahat?

Desigur, ca de obicei, am pus o simplă întrebare retorică, numai că dobitocii ar trebui să știe că toate aceste abuzuri le sunt numărate, fir cu fir. Ca și anii de pușcărie pe care ar trebui să-i ia!

După cum se știe, numărătoarea inversă trebuie să înceapă. Deja avem primele semne…

 

Mafia bucureșteană a retrocedărilor este zguduită din temelii. Cad pe rând, capete importante: de la politicieni din prima linie și până la samsarii îmbogățiți peste noapte.

Desigur, la Satu Mare este liniște și pace, ca de obicei, deși un hâtru, cu oarece studii juridice, a spus că a calculat, și numai din câte știe el, mafia locală a retocedărilor, dacă ar fi demascată, ar trebui să ia din prima, o mie de ani de pușcărie!

Este știut lucru că în 1944, peste 18.000 de evrei sătmăreni au fost deportați la Auschwitz. Foarte mulți dintre aceștia dețineau averi însemnate.

Cele care au putut fi furate sau confiscate, au dispărut demult dar au rămas, numai în Satu Mare, sute de imobile impozante care le-au aparținut.

Foarte mulți dintre evrei nu s-au mai întors niciodată pe plaiurile natale, fiind uciși în camerele de gazare. Cei care totuși s-au întors, după o perioadă, au emigrat în Israel.

Averile evreilor au devenit brusc, o halcă numai bună de prăduit. În lipsa moștenitorilor au fost fabricați repede alții și, ca într-o halucinantă sarabandă, proprietățile lor au încăput pe mâna unor indivizi cât se poate de dubioși.

În această măreață epopee de jaf la drumul mare, sunt amestecați avocați specializați în porcării de acest gen, notari unși cu toate alifiile și judecători extrem de miopi, atunci când trebuie să descifreze un act de proprietate.

Dacă la toate aceste infamii mai adăugăm și alte proprietăți, atunci putem ajunge la o adevărată Hiroshimă imobiliară.

Este cunoscut cazul unei asociații de meșteșugari care deținea o importantă clădire din Satu Mare, încă înainte de primul război mondial.

După revoluție, niște inși isteți au încropit o nouă asociație de meșteșugari (unde mai pui că în Sătmar mai există extrem de puțini meșteșugari și niciunul dintre aceștia nu este membru în asociația aia fantomatică!) cu vechiul nume și au pretins în instanță, imobilul cu pricina.

Ați crede că e o glumă, dar nici vorbă, instanța a luat în serios cererea acestor escroci și le-a retrocedat un bun pe care nu l-au avut niciodată în proprietate.

Ce bine că Bill Gates nu trăiește la Satu Mare! Că precis s-ar găsi un șmecher să-și schimbe în numele în ”Gates” și să-i revendice toată averea.

Tot așa de ușor s-ar afla și un judecător care să încuviințeze acest gheșeft, cum s-a întâmplat în atâtea cazuri!

Lasând gluma la o parte, ar trebui ca totuși, cineva să ceară în mod public – iată că noi o facem dar știm că nu este suficient! – ca să se verifice toate retrocedările făcute după Revoluție. Și de abia apoi să știți că ar începe o altă…revoluție!

 

Micul mare escroc!