Până la urmă, la Lazuri, tot a explodat bulșitul și încă în primă stradă. De data asta la propriu.

Canalizarea – făcută probabil mai mult de mântuială – s-a răzbunat, din păcate nu pe cei care au înhățat lucrarea și au făcut-o, vorba aia, de tot rahatul, ci pe bieții cetățeni care își văd acum toate dejecțiile, plutind alene, pe străzile comunei.

Canalizări au fost și-or fi cât încă, mai ține neamul românesc, plus minoritățile aferente.

Încă acuma să zică lăzărenii sanchi, atâta vreme cât temperaturile sunt destul de coborâte, că n-a venit încă vara, plus căldurile ălea mari și miroaznele cele puturoșite nu-și dau încă toate aerele lâncede, ba chiar otrăvite, înspre vitregitele lor nări.

Dar este destul să ne imaginăm, colo pe la vară, o mândreață de ploaie, de aia torențială, când stropii fac bulbuci mari, când vor refula guriel de canal ca niște arteziene, atunci să te ții de nas. Dacă mai poți!

Desigur, proiectul a fost respectat cu sfințenie, devizele au fost plătite și răsplătite, întocmai și la timp, dar iaca, mizeria a ieșit la suprafață, pe când petreceau edilii cel mai bine.

Nici nu ne mai mirăm că la Lazuri a năvălit rahatul pe toate străzile, cei care știu cum s-au făcut lucrările spun că toarte acestea nu erau decât o simplă chestiune de timp.

Dar timpul înseamnă bani, iar aceste investiții, la urma urmei absolut necesare, și mai mulți bani.

Stați liniștitți, că n-o să sară nime să vadă ce și cum! Se pare că dom primar este foarte bine blindat politic și nu-l poate atinge nici măcar mirosul din grajdurile lui Augias!

Pe numele mnealui s-au făcut puhoi de lăcrămații dar cine mai are acuma timp să le citească, de-a fir a păr, în harababura asta incontinentă!

Zice-se că în timpul inundației cu bulșituri și alte nămoluri, dintre conducte ar fi ieșit un mic crocodil, cam zbanghiu el, probabil din specia pitică a crocodilului de Someș, care este gata să depună mărturie pentru multe baleturi lăzărene, numai de-ar avea vreun curajos răbdare să se apropie de solzii lui.

Lazuri este o comună mare în județul ăsta. Faptul că se află pe un drum fără ieșire, tot la propriu!, face ca ea să fie oarecum înafara traseului oficial de controale.

Dar tot vine o zi, când ”traseiștii„ oficiali vor dispărea și va veni vremea inspectorilor amatori de trasee inedite.

Ei, și atunci o să înceapă adevăratul ceardaș la primăria din Lazuri, cu pocnete din degete, de la atâtea declarații!

Dar până atunci, lăzărenilor nu le rămâne decât să se scufunde în propriile mizerii. C-așa-i cu investițiile astea dubașe. Te lovesc la nară, tocmai atunci când te aștepți mai puțin!

 

Zarvă mare pe ulițele Sătmarului, în frumoasa zi de duminică 15 martie. Ce să fie, ce să fie, oameni buni?

Cei prea puțin informați au crezut, atunci când au văzut mulțimea aceea de cai, alergând pe ulițele din Centrul Vechi, că primarul chiar a dat liber la căruțe prin centrul orașului Satu Mare, conform năstrușnicelor dorințe cabaline ale unor consilieri locali, dorințe mai degrabă electorale decât raționale.

Desigur, le-a venit inima la loc când au văzut că era vorba defapt, de o măreață defilare cu husari, plus spectaculoasa recuzită aferentă, că doar era ziua maghiarilor de pretutindeni!

Acuma noi ce să zicem? O fost fain! Și credem că este foarte bine ca și maghiarii să-și trăiască din plin, bucuria propriei lor identități, iar noi, ceilalalți, să-i felicităm pentru asta!

Doar Satu Mare este cunoscut ca fiind un oraș al toleranței! Un adevărat model de conviețuire de tip central-european, cel al Mittel Europei!

Chiar dacă prin vreme au mai existat mărunte răbufniri naționaliste, ele nu au ajuns niciodată, nici măcar în acel nefericit martie 1990, în zona sulfuroasă a unui areal ireconciliabil.

Știm că există și pe la noi inși cu mentalități medievale, în ceea ce privește alteritatea etnică. Dar numărul lor este din fericire nesemnificativ.

În general, șovinismul este parte integrantă a genei criminalității și știm bine ce periculos este ca indivizi cu caractere murdare, gata să agite stafiile naționaliste, să ocupe avanscena vieții publice!

La noi, șovinii, români sau maghiari, sunt în special, alogeni. Adică nu sunt oameni ai de-ai locului.

Au ajuns aici, Dumnezeu știe prin ce hazard. Foarte mulți dintre ei sunt oameni buni, unii poate chiar mai buni decât noi, dar mai sunt și dintre aceia care vor să dărâme ceea ce noi, băștinașii, indiferent de etnie, am construit împreună vreme de sute de ani în deplină pace și bună înțelegere!

Sunt inși cu minte puțină și gură bogată care nu au cum să înțeleagă spiritul cald și binevoitor al sătmărenilor autentici, al celor născuți aici, pe malurile Someșului.

Probabil că mizeria cotidiană a reușit să acopere ceea ce aveau sătmărenii mai de preț, dar poate că o binefăcătoare ploaie a conștiințelor curate va reuși cândva, să redea strălucirea umanității din noi.

Avem acum mare nevoie de punți și de ziditori și nu de prăpăstii și dărâmători!

 

Povestea lui Ducu Pintea Haiducu Apiotul este încă foarte departe de final.

Tărășenia viorelului de pe la APIA a început mai demult, când mulți dintre cei aflați astăzi după zăbrele, nici nu visau ce destin cumplit li se pregătește.

În actualul context, când se vorbește de mită comisionară la nivelul zecilor de milioane de euro, înspre sută (a se vedea doar cazul Vanghelie!), șpăguțele lui Pintea, de doar cîteva mii de euro (ne referim aici doar la cel dovedite, că de altele nu avem cum să vorbim!) par a fi niște biete firimituri, scăpate la o nuntă cu dar mare și ani mulți de pușcărie.

Procesul lui Pintea se tărăgănează la modul științific. Acuma nu se prezintă martorii, o dată, de două ori, de nouă ori. Apoi o să apară tot soiul de chichițe avocățești, după care va urma binefăcătoarea vacanță judecătorească și apoi, Dumnezeu mai știe ce alte și alte baleturi judiciare intempestive.

La drept vorbind, babacul Pintea, are bani gârlă și atunci când ai bani, nu-i greu să-ți construiești o apărare redutabilă.

Până aici, toate bune și frumoase, însă dacă cineva ar avea inteseul – dar tare ne temem că nu prea are – să sape ceva mai adânc pe filiera asta a șpăgilor din agricultură, ar trebui să urmărească și sensul în care se scurgeau acești bani, într-un fel, am zice atipic, adică de la câmpie, la deal, adică din Sătmar, până undeva înspre Bistrița, unde se profilează mustața vicleană a unui deputat care – pare-se – nu este străin deloc de niște marafeturi de-ale lui Viorel Șpăgărel.

Pentru că oricât de lacom și hain ar fi fost haiducul nostru apiot, apăi nu putea să înfulece toate roadele agriculturii subvenționate prin metode dubașe, mai trebuia să împingă și înspre amonte, ba chiar să treacă întreg lanțul muntos, până la Bucale!

Dar mulți șopocăiesc dar puțini sunt dispuși să vină cu amănunte, cât despre tanti aia oarbă care ține un taler în mână, cel puțin pe la noi, slabă nădejde!

Acume e drept, atunci când e vorba de marii rechini, justiția noastră a devenit, cel puțin în ultima vreme, destul de riguroasă și chiar nemiloasă dar uite că atunci când este vorba de plevușcă, prin plasa cu ochii mari, se mai strecoară câte un guvid, sau un biban, mă rog, după speță.

Martorii din procesul lui Pintea nu au venit! Știu ei de ce! Știm și noi dar până ce nu vor fi aduși cu mandat ca să-i auzim ce declară, intrăm pe acest subeict în „silenzio stampa”, cu speranța că, totuși, asta nu înseamnă că vom tăcea pe vecie!

 

Pintea dus cu zăhărelul