Este un lucru demult ştiut că poliţiştii nu respectă cea mai importantă atribuţie a fişei postului lor şi anume cea de prevenţie.

Contribuabilul plăteşte un poliţist nu pentru ca să-l prindă, să-l amendeze şi să-l şmecherească, ci pentru a asigura paza şi protecţia sa şi a bunurilor sale.

Numărul mare de amenzi nu-i poate bucura decât pe tâmpiţi şi dacă dai multe amenzi, înseamnă că munca ta de prevenţie, cea pentru care defapt, te plătim, este egală cu zero!

În loc să aplice cele de mai sus, ziariştii iarăşi i-au prins pe poliţişti cu radarul vopsit.

Adică, zilnic anunţă prin mass media drumurile unde acţionează radarele numai pentru ca să-i inducă în eroare pe şoferi, montându-le defapt, în altă parte.

Desigur caşchetarii vor croncăni un text de lege cum că toată lumea trebuie să respecte viteza legală. Corect! Atunci ce sens mai are să anunţi drumurile unde există radar în fiecare zi?

Nu este oare această manevră o porcărie miliţenească, pentru a-i induce în eroare pe vitezomani?

Ne jucăm de-a instituţiile statului într-un mod dezgustător şi atunci Poliţia se miră de ce este atât de dispreţuită de cetăţeni!

Pentru că vă ocupaţi de trucuri mizerabile, pentru că nu sunteţi în stare să prindeţi un asasin nici după şapte luni de la comiterea crimei, doar e mult mai simplu să-l capsezi pe nea Ionică, rapid cu o amendă mare la legea circulaţiei!

Mentalitatea aceasta de tip Garcea face ravagii în rândurile poliţiştilor şi nici măcar habar nu au cum îi judecă opinia publică pentru această încremenire în proiectul miliţianului prost şi incult care nu poate face saltul către poliţistul manierat şi stilat.

Desigur, cu infractorii trebuie să fii dur. Dar atunci când în fiecare om vezi un infractor, înseamnă că mintea ta mai rătăceşte prin vremurile tiraniei comuniste şi nu găseşte nicio cale de a ieşi cumva, la lumina limpede a lumii civilizate.

Crâmpeiul de mai sus este unul din multe altele, care strică imaginea acestei ţări necăjite şi-i face pe tot mai mulţi să plece de aici, unde văd cu ochii.

Un radar şmecher ascuns după tufe, iată adevărata imagine a Poliţiei Române de astăzi!

 

Marea circăreală, la propriu şi la figurat a produselor clujene a fost un fel de pom lăudat la care te duci cu sacul artizanal şi-i numeri apoi

cârpelile înflorate.

Tiribombele acelea de circ ieftin, cu zarva aferentă nu credem că reprezintă cu adevărat, producţia clujeană, el eau fost mai degrabă un fel de varză a la Cluj cu varză veche, orez cu gărgăriţe şi carne de calitatea a III a.

Nu ştim apoi, dacă platoul din Centrul Nou, acoperit cu nişte dale subţirele, poate să suporte greutatea miilor de tone ale aparatelor de circ şi ale uriaşelor tiruri, nemaivorbind de trepidaţiile pe care le fac acestea.

E foarte bine că vine Clujul pe la noi dar din păcate, au fost foarte puţine elemente inedite, care să particularizeze zona din inima Transilvaniei.

Pe la tarabele fumegânde se serveau de zor, exact aceiaşi mici cu muştar, mai degrabă arşi, aceiaşi cârnăciori tip abator, mai degrabă pârliţi, şi aceleaşi mezeluri aşa zis tradiţionale, cu remarca necesară că totuşi, ale noastre sunt ceva mai savuroase, niciun fel de mâncare clujeană nu ne-a fost oferită, iar artizanatul era în cea mai mare parte unul de tip bâlci.

Icoane sclipicioase, portere ştanţate în piele, zgărzi femeieşti (inferioare totuşi, celor din Oaş, din punctul de vedere al autenticului şi chiar al esteticului obişnuit) ace, brice şi carice, mă rog un toptan de produse de tip industrial, mai degrabă!

Aşa că afară a fost vopsit leopardul, chiar cu câţiva folclorişti clujeni dar peste gardul minimal al calităţii adevărate, nu prea a sărit vreun clujean venit în Sătmar.

Din toate acestea am învăţat un lucru extrem de important, şi anume, că atunci când te hotărăşti să-ţi promovezi produsele autohtone pe alte meleaguri, trebuie să fii extrem de atent, pentru că a exporta kitsch-ul dintr-un judeţ în altul, este simplă pierdere de vreme dar mai ales de imagine.

Am văzut şi ceva pălincă pe acolo, în sticluţe meschine de ziceai că-s de medicamente, la un preţ dublu faţă de cea de la noi (30 de lei litrul) dar de o calitate absolut îndoielnică.

Nu vii la Satu Mare, cu pălincă proastă, aici în patria pălincii adevărate, nu se face aşa ceva!

Au fost şi producători sătmăreni ale căror produse, la drept vorbind, semănau până la confuzie cu cele ale clujenilor, semn că globalizarea pe model ardelenesc şi-a găsit şi ea, de ceva vreme, confortabilul făgaş de tip industrial!

Aşa că dragii noştri clujeni nu au rupt gura târgului după cum se aşteptau, deh, capitala Ardealului!, doar plăcile de pe platou, după cum nu ne-am aşteptat noi!

 

O veche butadă spune că în Oaş se fură ca în Codru, iar în Codru nu mai este nimic de furat!

Pădurile Oaşului au fost răvăşite de neiertătorul tsunami al retrocedărilor masive, majoritatea lor cu cântec, mai exact cu bocet de jale!

La Turţ, adevăraţii proprietari, sătui de flagrantele nedreptăţi la care au fost supuşi, sunt gata de răscoală!

O delegaţie extrem de hotărâtă să nu plece până nu i se face dreptate, s-a prezentat la Prefectură ca să-şi spună păsul.

Oamenii vorbesc de peste 300 de hectare care au fost prăduite cât se poate de abuziv de către fostul primar, astfel că o mulţime de turţeni au cam rămas cu buza umflată.

Desigur, sunt invocate legi care se bat cap în cap dar care se sparg în capul bieţilor săteni, au apărut proprietari ciudaţi ai căror strămoşi nu au avut în proprietate, nici măcar două găteje, plus alte marafeturi la fel de penale.

Vorbim de o bună bucată de vreme încoace despre uluitorul jaf care are loc prin pădurile judeţului – şi aşa puţine – dar din păcate, reacţia autorităţilor şi organelor abilitate este una de-a dreptul anemică, cu un vag damf de insidioasă complicitate.

La Certeze, este jale, dealurile au fost pur şi simplu bărbierite. A fos pe acolo ceva anchetă dar se pare că rumeguşul uitării a acoperit toate dosarele.

De Bixad, să nu mai vorbim! De ani de zile sesizările curg fără încetare, s-au făcut investigaţii jurnalistice dar în zadar au fost toate, că masacrul merge nestingherit, mai departe!

Ba mai mult, cei care au îndrăznit să-i demaşte pe tâlhari au avut parte de destule şicane.

Zice o veche vorbă, cum că de când e lumea, codru-i frate cu românul!

Poate că aşa o fi, nu zicem nu, dar atunci această relaţie este una fratricidă, pe modelul lui Abel şi Cain!

 

Clujanu şi Clu..jena!