De multă vreme nu mai aveam dubii că actualul consiliu local al municipiului Satu Mare este de departe, cel mai autist și mai depășit, din întreaga istorie scrisă și nescrisă a milenarului (?) nostru oraș de pe Someș.

Plutește deasupra acestui ciudat conclav un aer de supremă mediocritate edilitară.

Ăia de pe acolo, ridică mâna, de parcă ar fi dirijați de un păpușar nepriceput, care se încurcă în propriile sfori.

Decizia de a muta stațiile de microbuz de sub podul Golescu, nu a fost cea mai fericită, din moment ce, inițial hotărârea a fost votată cu unanimitate de voturi (vedeți cum se mobilizează indivizii ăștia, atunci când e vorba să facă rău cetățenilor, cum nu mai există nici câr nici mâr, măcar o abținere acolo, decorativă, la urma urmei! Nimic! Un singur gând și o singură voință!) ca apoi să se revină brusc al situația anterioară.

Încet – încet, navetiștii vor fi aruncați înafara orașului, de parcă nu ar fi și ei sătmăreni!

La început, stațiile de autobuz erau pe Cuza Vodă. Nu a fost bine! Apoi, au fost mutate lângă biserica Adormirea Maicii Domnului. Sfințiile lor au sărit ca arși și în numele milosteniei au cerut alungarea nefericiților călători de lângă gardul bisericii.

Sub preasfânta presiune, edilii au cedat și i-au mutat pe greu încercații navetiști sub podul Golescu.

Părea că lucrurile s-a rezolvat cumva, deși Primăria nu a cheltuit un ban cu amenajarea acestei stații, chiar dacă beneficiază la greu de pe urma transportatorilor.

Dar oamenii s-au obișnuit cu astfel de malversațiuni și nu au protestat în vreun fel.

Apoi, diabolicii ăia din Consiliu, văzând că oamenii sunt oarecum mulțumiți, au decis că trebuie să facă și ei ceva, așa că au zis: Ura! Și la (Auto) Gară!

Călătorii nu au protestat nici de data aceasta în vreun fel, ci au făcut o treabă mult mai inteligentă și pragmatică: i-au căutat pe liderii politici din localitățile lor și i-au pârât pe consilierii din oraș, promițându-le ferm că dacă nu remediază situația, pur și simplu nu-i vor mai vota, nici pe cei din sate.

Alarmați, aceștia au mers la partid și i-au tras de mânecă pe liderii județeni care, speriați de neplăcuta turnură a acestei situații, și-au somat consilierii din consiliul local Satu Mare să revină asupra fatidicei decizii.

Așa că aceiași consilieri care au votat în unanimitate mutarea stației, au revenit asupra hotărârii inițiale, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat!

Curat balamuc!

La drept vorbind, consilierii aceștia nu ar mai trebui aleși în vecii vecilor, sau dacă tot am face imprudența aceasta, ar fi cazul ca fiecare dintre ei să-și prezinte într-o broșură, activitatea de-a lungul întregului mandat, care iată că este pe cale să-și dea obștescul sfârșit!

Parcă și vedem că am avea o frumoasă cărticică de lux, cu aproape toate paginile albe!

 

Precum oița care paște veselă pe marginea prăpastiei tot așa și noi, ne punem speranța, aia care agonizează ultima, în viitoarea clasă politică românească.

Așa că urmărim cu atenție, mișcarea de tineret de prin partide, cea care va schimba – măcar pe cale biologică – actuala clasă politică, îmbătrânită prematur, în rele.

Ei, și ce ne văd ochii? Niște indivizi cu mutre de mutanți, tineri e drept, dar fără urmă de carismă.

Deunăzi am văzut un astfel de specimen, pe la PNL parcă, cu o figură bolnăvicioasă și cam zbanghiu.

Asta, ca asta dar textele pe care le debitează junele Victoraș care candidează la oraș, că doară s-au înscris peste o sută de tinerei, numai și numai ca să umple listele de alegeri până jos, sunt de-a dreptul tâmpite, iar comisia care l-a trecut la examenul de limba română de la bac, dacă l-o fi luat, ar trebui dată afară mintenaș, din Învățământ!

Căci iată ce comite băiețandrul cu slova lui chinuită: ”Noi credem în continuare și nu numai organizația de tineret, cât și PNL crede (organizația de tineret este altceva decât PNL? – n.n.) că implicarea tinerilor și sprijinirea lor este un lucru foarte important și este cea mai bună investiție în viitorul acestui oraș.”

Noi credeam până acum că investiția cea mai importantă a acestui oraș ar fi al treilea pod și centura.

Apoi ideea că implicarea și sprijinirea tinerilor ar putea reprezenta o ”investiție”, asta sună de-a dreptul caraghios și denotă o execrabilă (ne)cunoaștere a limbii române precum și lipsa unei logici elementare.

Dar stați că un alt june, tot din zona asta politică năbădăioasă spune: ”Partidul Național Liberal, eu ca tânăr, ca cetățean susținem…”

Eu…susținem? Ca cetățean?

Păi chiar așa de jos a ajuns discursul politic?

”Lansez o solicitare primarului prin care să facă public raportul Curții de Conturi”

Păi prin solicitarea ta să facă primarul public un raport al Camerei (totuși, Cameră, nu Curte!) de Conturi?

Oare nu printr-un răspuns la solicitare?

În ce limbă vorbim stimabile dom avocat? În chineza veche? Voi sunteți viitorul acestui oraș? Credeți că puteți face contrabandă cu discernământul nostru?

Vai și amar de noi, dacă agramații ăștia agresivi vor ajunge într-o bună zi (vorba vine!) să ne conducă! Vom avea ce regreta chiar și dictatura lui Ceaușescu, în care, cât o fi fost ea de tâmpită, dar astfel de indivizi nu ar fi ajuns în spațiul public, în vecii vecilor!

Nici pe la celelalte partide lucrurile nu stau mai roz dar despre ele, altădată!

Nu este trist, ci de-a dreptul alarmant când vezi că tinerii cu adevărat valoroși ai orașului acesta se țin din ce în ce mai departe de porcăria asta sinistră!

Dacă prin absurd, un tânăr de valoare s-ar arunca în cloaca asta infectă numită politică la nivel de tineret, ar fi imediat înghițit de tinerii rinoceri care s-au specializat în cele mai crunte ticăloșii, după modelul maeștrilor lor.

 

Îl mai țineți minte pe Pintea, nu ăla Viteazu, ci ăla Apiotu, care fu prins în flagrant delict, în urmă cu doi ani, în vreme ce înfuleca un mărunt cașcaval de 3000 de euro, un mezelic acolo, o măslină, la ceas de seară.

Scandalul atunci fu mare, iar deșteptul acesta cu ifose, fu încarcerat, numai că repede a și fost eliberat sub control judiciar, control care pare să-i priască tare bine, din moment ce de doi ani huzurește nestingherit.

Iar procesul viteazului director curge încet, înspre marginile abisale ale uitării.

Astfel, pe 5 octombrie vor fi audiați martori ,care poate că nu vor veni și termenul de judecată se va amâna încet dar sigur, înspre calendele grecești.

Noi nu ne mirăm prea tare, pentru că știm că are bani gârlă și-și poate permite luxul unei apărări profesioniste, unde mai pui că mnealui, vechi portocaliot, este mare prieten cu o altă expirată și insalubră cunoștință de-a noastră de prin zona Bistriței, un deputat mustăcios, ce și-a băgat flitul ani de zile prin troaca politichiei sătmărene și care-și așteaptă acum, cât se poate de înfrigurat, rândul la DNA.

Tor infrecventabilul acesta de Pintea a nășit la Sătmar și partidul lui Dan Diaconescu prin 2012, când venea Clujul pe la noi, cu Vitalian cu tot, care era în vremea aceea, mare lider zonal la partidulețul lui Dănuț Diaconescu.

Dar vremile când Viorelul tuna și fulgera prin sediul de lângă Casa Albă, s-au stins demult.

Acum singurul lui vis este să scape de bulău și credeți-ne că omul a băgat deja în visul acesta, un purcoi de parale. Atâta doar că visul acesta s-ar putea transforma în coșmar, în care aniide pușcărie nu vor nici puțini și nici ușori.

Multe a mai învârtit insul acesta gomos la viața lui dar până la urmă, s-a încurcat în sforile lăcomiei incontinente și acum e cât pe ce să—și petreacă bătrânețile prin cele pușcării, unde va juca rolul lui Moș Crăciun, care nu dă daruri, ci primește în schimb un fain cadou cu niște cătușe nou – nouțe și o condamnare pe măsură, deși unii zic că va scăpa. Suntem pe fază!

 

Pintea? Îl duce mintea!