În ultima vreme, prin Sătmar se întâmplă tot soiul de lucruri ciudate, puse de mute ori pe seama unor fenomene extraterestre, cum ar fi eclipsa de lună, sau lipsa de soare.

Tot mai mulți oameni se plâng de insomnii, de o prelungită stare de sfârșeală fizică, de o presiune psihică fără o cauză anume, de angoase inexplicabile, mă rog tot tacâmul unui meniu existențial cvasi-depresiv.

Iată câțiva franjuri agățați de ciulinii unei memorii amare și redundante:

Nici bine nu a fost anunțată cu surlele și trâmbițele de rigoare, ”Săptămâna de luptă împotriva criminalității”, că și fu asasinată o biată băbuță de 81 de ani, din Micula.

Ca să vezi exemplu de ironie macabră!

Apoi: la Carei, pe când credeai că armonia culturală tinde spre desăvârșire, directorul Direcției de Cultură Carei, Bogdan Georgescu și-a și trântit demisia pe masa onoratului și uluitului primar, Kovacs Jenoke.

Desigur, s-a organizat o conferință de presă, toată lumea a plâns pe umărul fiecăruia în parte dar adevăratele motive ale acestei intempestive aruncări de prosop, nu s-au spus, deși gurile rele șopocăiesc tot felul de scenarii.

Bogdan nu e bolnav – am fost asigurați – Bogdan e doar obosit, și acesta poate fi chiar adevărul, mai exact lehamitisit de războaiele politice, care îmbracă la Carei, cele mai stranii veșminte, de natură cultuală sau chiar etnică.

Adevărul este că-ți trebuie stomac de fier ca să reziști în șerpăraia de acolo și în acest context, oboseala lui Bogdan Georgescu este cât se poate de justificată.

Scriam nu demult despre eternul director Moarți care fu țâpat de la școala din Vetiș, da știți, ușor, ușor, prin alunecare, spre o altă școală de pe felia udemeristă, și anume, cea din Lazuri.

Noi zicem că este foarte bine, nici nu-și putea găsi UDMR un mai vajnic apărător al limbii și culturii maghiare, decât românul neaoș Moarți, care se poate mândri astăzi, că prin această apartenență cvasi – politico – etnică, este unic nu doar în România, ci în întreaga lume!

Parcă îl și vedem la anul director la Dorolț iar peste doi ani, în fruntea pruncimii din Micula!

Să ne trăiești dom director, pentru că mneata ești un adevărat pionier al vremurilor care trebuie să vină și care vor ilustra celebrul dicton, puțin adaptat al marelui lider comunist din China, Deng Xiaoping: nu contează ce culoare are pisica, important este să prindă șoareci.

În cazul nostru, șoricelul este fotoliul moale de director de școală. Să trăiască!

 

Că alianța UDMR – PNL este tot mai trainică la Satu Mare, o demonstrează și ultima ședință de Consiliu Județean, în care, la un moment dat, niște consilieri din PNL și UDMR au început să vorbească despre trotuarele din municipiul Satu Mare și despre multe alte probleme care în mod direct, nu au nicio treabă cu atribuțiile CJ.

Și, cum nimic nu este întâmplător sub soare, aceste interpelări aparent nevinovate, au apărut exact după ce președintele CJ, Adrian Ștef a declarat că ideea unei candidaturi personale la Primăria municipiului Satu Mare, în primăvara anului viitor, i se pare o idee interesantă.

La prima vedere a-i crede că onor consilierii cu pricina i-au ridicat mingea la fileu lui Adrian Ștef, și aproape că nu i-au zis că-l susțin la Primărie.

Numai că întâmplarea face că nu toți alegătorii suntem tâmpiți, așa că nu ne-a fost prea greu să descâlcim această măruntă diversiune cu iz dâmbovițean.

Defapt, acești consilieri încearcă să acrediteze ideea unei voalate susțineri a lui Ștef, doar – doar vor reuși să spargă alianța PSD – ALDE la Satu Mare.

Vezi Doamne, cică ei îl susțin pe Ștef și PSD intră imediat în alertă!

Atunci este momentul să le comunicăm acestor panglicari județeni că nu permitem nimănui să ne insulte în așa hal, inteligența, că jocurile acestea primitive, croite în grabă și ilogic, nu mai pot amăgi (aproape) pe nimeni.

Singurul care părea înafara acestui joc a fost consilierul avocățel care îi tot dădea înainte cu reparația nu știm cărui drum de importanță continentală.

Fostul prefect Radu Giurcă a și concluzionat printr-o morală a fabulei de-a dreptul…cinematografică, declarând că ”suntem în serialul ”Las Fierbinți”.

Dacă-i pe așa, îl invităm pe dom conziler să ne indice distribuția și motivația acesteia.

Să știți că încă e bine! Încă se mai fac anecdote, se mimează tot felul de alianțe dar pe măsură ce se apropie ziua alegerilor, toate aceste mofturi vor fi abandonate, iar dansul de salon al interpelărilor evazive, va fi înlocuit cu bătălia la baionetă ca să se ajungă la călcatul cu tancul.

Surprize vor mai apărea, că doară de aia există laboratoare de creat candidați intempestivi, alături de cei providențiali și tot felul de alte mascote penibile, semn că nici clasa politică dar nici electoratul nu s-au maturizat absolut deloc.

Noi vom fi cu ochii pe ei, ca pe butelie și vom încerca să vi-i prezentăm în adevărat lor lumină. Sau întunecime, după caz, că parcă vedem cum vor da buluc toți proștii și incompetenții orașului să se înghesuie pe listele electorale.

 

Să te ferească Dumnezeu astăzi să fii în fruntea preferințelor electoratului!

Iată că Oprescu a încurcat-o și nici Cătălin Cherecheș primarul Băii Mari nu se simte prea bine!

Băiatul acesta băimărean ar fi putut învăța ceva din amara lecție a antecesorului său, Cristian Anghel!

Că dacă au văzut dușmanii că nicicum nu-l pot bate în luptă dreaptă, apoi repede l-au și legat, scoțându-l – poate pe vecie – din orice competiție politică pe bietul Cristi Anghel!

Vorbeam cândva despre un diabolic plan de distrugere a întregii clase politice românești și pe zi ce trece ne dăm seama că asta nu este o simplă poveste a iubitorilor de scenarită ieftină despre marea conspirație mondială.

Nu pentru că aceasta ar fi nu știm cât de coruptă și veroasă, ci pentru purul și simplul motiv că trebuie să se fac loc unei alte generații de politicieni, deocamdată incertă și misterioasă dar deja cu piciorul în block start.

Amintiți-vă că și la Satu Mare, în 2003 a fost arestat primarul Horea Anderco, în vremuri în care totuși, chestii de astea nu prea se petreceau prin țară, iar după câțiva ani s-a stabilit că este total nevinovat, că acuzele care i-au fost aduse, nu aveau vreun temei legal.

Vinovat – nevinovat, nu mai interesa chestia asta pe nimeni, important că Horică fu scos din teren, iar șansele lui de întoarcere în arena politichiei sunt – acum cel puțin – egale cu zero!

Vor mai urma și alte scandaluri, și nu va fi om care să aibă vreo șansă de înălțare electorală care să nu fie murdărit din cap și până-n picioare!

Desigur, cu excepția celor care nu trebuie să fie mânjiți!

Dar cine sunt aceștia și când vor apărea pe ”ecranele” popularității amețitoare, iată un subiect întortocheat dar despre care vom vorbi la momentul oportun!

 

Primar amar