Eforturile junelui Mihăiță Peneliță de a ieși în față, ar putea fi notabile dacă nu ar fi jalnice de-a dreptul.

Dar vorba aia, bani sunt, atunci de ce nu i-am strica într-un mod cât se poate de inedit și de gălăgios?

El mai crede – probabil – că politica este ceva dulce, ceva gen ciocolată umplută cu rahat, un slogan jenant care s-a lipit de el ca marca de scrisoare și va fi pomenit în orice manual de campanie electorală la capitolul ”idei stupide pentru (auto)compromiterea unui candidat”.

Ar fi bine să mai pună mâna pe o carte, că după cum scrie, este evident că nu și-a însușit nici măcar lecturile canonice, și atunci să se uite ce spunea bătrânul Brătianu despre politică (dacă tot se află momentan în barca liberală).

Poate că atunci s-ar rușina și el de prostiile pe care le face. Dar poate că nu, pentru că discernământul nu este calitatea definitorie a acestui tânăr politician (?).

Omul nostru este foarte activ pe facebook, atâta doar că dacă se nimerește vrun comentariu ”răutăcios”, acesta este șters instantaneu, în cel mai pur spirit liberal, al confruntării directe și al protejării libertății de expresie, despre care tot trăncănește sărmanul de zor, fără să știe prea bine despre ce este vorba.

Singurul lucru în care pare a fi extrem de specializat este acela de a cleveti pe seama unor subiecte total străine preocupărilor sale de fiecare zi.

Dacă tot vrea să ne reprezinte și apoi să ne conducă, cred că băiatul acesta ar trebui să fie dator să răspundă la câteva întrebări, pe care cei din jur de abia că le șușotesc.

Firesc, astăzi vom începe cu cele mai lejere dintre acestea, așa, ca de antrenament:

  1. De ce are acest nume de familie, pentru că el este numele mamei și știm exact că nu este copil din flori. Dacă ne poate spune, totuși, care este numele său original și de ce l-a schimbat.
  2. Dacă tot veni vorba despre adorata lui mămică: ar putea să ne detalieze care este situația dosarelor penale în care este implicată doamna maman și modul în care au fost soluționate acestea.
  3. În câte partide s-a perindat până la vârsta aceasta și cum definește el, noțiunea de ”traseist politic încă din fragedă pruncie”.
  4. Dacă este conștient că „transparența„ trebuie să înceapă cu propria persoană, pentru că altfel, totul nu-i altceva decât o gargară făcută cu apă de ploaie și nu mai poate păcăli acum pe absolut nimeni.

Știm prea bine că micuțul nostru nu se va opri aici. Pentru asta ar trebui să aibă un dram de înțelepciune și de pregătire politică, chestii care, cel puțin până acum, s-au dovedit inexistente în bagajul propriu al acestui băiețaș de bani gata.

 

Cea mai îndepărtată comună din județul nostru, este, după cum bine se știe, Hododul.

Defapt, Bogdandul și Hododul nu au aparținut niciodată de județul Satu Mare, iar atunci când s-a făcut reîmpărțirea administrativă a României, în anul de grație 1968, Sătmarul a primit aceste două comune, în compensație pentru orașul Seini, care i s-a luat atunci, în mod abuziv.

Și pentru că este atât de departe, iar drumul până acolo, mai ales de la Supur este aproape impracticabil, se pare că încet – încet, comuna aceasta a ajuns un fel de stat în stat, iar nedreptățiții, înainte de alua calea Sătmarului cu jalba în proțap, calculează prețul biletului de microbuz, dus – întors și le piere orice chef de a mai veni în capitala județului, unde mai pui, că și cei care au fost, nu au pierdut doar sumă de bani sau o zi de muncă, ci și, din păcate în cele mai multe cazuri, orice speranță de a li se face cândva, cumva, oleacă de dreptate.

Cele mai stufoase probleme sunt legate de aplicarea Legii Fondului Funciar care s-a făcut – cel puțin aici, dar mai sunt și alte exemple de acest gen prin județ, cu duiumul – sub profunda inspirație a legii junglei.

Zeci de proprietari s-au văzut pur și simplu deposedați de avutul lor, iar alții, care nu au avut decât pământul de sub unghii, au devenit astăzi, mari proprietari.

Dacă pe lângă orașul reședință de județ, aceste abuzuri au fost destul de repede semnalate și uneori corijate, e drept ceva mai rar, aici la Hodod, jaful terenurilor a mers mână în mână cu bunul plac al unor edili care cred că legile României, nu au aplicabilitate în acest cotlon îndepărtat de județ și de țară.

Desigur, dacă organele abilitate vor avea suficientă forță și determinare, vor da acolo peste niște furăciuni uriașe, dar atunci când vine vorba despre această sintagmă, ”forță și determinare” parcă autoritățile noastre devin niște găini sufocate de arșița corupției, în formă continuată.

Așteptăm să vedem cam cum se vor rezolva multele probleme ale năpăstuiților din Hodod și dacă nu cumva desantul prefectural picat la fața locului, a fost sau nu a fost, un simplu foc de imagine, pardon, de paie…

 

În ultima vreme, necazurile s-au abătut și asupra bisericilor noastre, iar prezicătorii spun că atunci când un popă fură moaște dintr-o biserică, apăi cu siguranță că Apocalipsa bate la ușă din ce în ce mai insistent.

Dispariția mâinii Sfântului Haralambie a stârnit un adevărat tsunami în sânul bisericii, chiar dacă ierarhii locului au încercat să bagatelizeze acest furt fără precedent.

E drept, au mai fost ciordite cândva niște sfinte moaște dar lucrurile acelea s-au petrecut în veacul al XII lea și al XIII lea, în vremea Cruciadelor.

Oricum am întoarce-o, scandalul nu poate fi ignorat și probabil că în acest context ar fi necesară o dezbatere extrem de serioasă pe tema moralității ecleziastice.

Nu știm de ce, dar avem senzația că un astfel de simpozion, o să se organizeze fix în ziua în care – vorba lui Fănuș Neagu – o să îmbrace fustă, calendarul ortodox!

Lăsând gluma la o parte, dacă astfel de lucruri sunt posibile, atunci înseamnă că biserica noastră ”tradițională„ trece printr-o criză pe care noi, mirenii de rând, acum nici măcar nu putem să ne-o imaginăm!

Scriam deunăzi că subiectul acesta este mult mai adânc decât pare la prima vedere și nu este vorba doar despre un simplu furt în care șuții nu au fost ”în mână”, ori au avut mână rea, atunci când au pus la cale sfânta prădăciune.

Dincolo, la greco – catolici, chiar dacă nu se întâmplă grozăvii de acest gen, ceva mișcări tot au loc, legate de nemulțumirea tot mai mare a credincioșilor sătmărenifață de unele atitudini ale episcopului lor de la Baia Mare.

Se știe bine că majoritatea credincioșilor greco – catolici sătmăreni fac parte din intelighenția reală a orașului, oameni cu influență care au declarat că se gândesc să treacă – in extremis – la romano catolici, ori județul Satu Mare să treacă în întregime sub oblăduirea Episcopiei Greco – Catolice de la Oradea.

Sătmărenii oricum nu sunt deloc încântați de imixtiunile clerului băimărean în treburile Sătmarului, de multe ori abuzive și suspecte și aici avem aceiași poziție și la ortodocși și la greco – catolici, cu atât mai mult cu cât nu există o tradiție reală a unei subordonări sătmărene față de Maramureș, cu excepția perioadei regiunilor din epoca stalinistă dar credem că aceasta, în contextul actual, nici măcar nu poate fi invocată.

Oameni s-au săturat să fie o simplă anexă la dispoziția șefilor de la Baia Mare și tot mai multe voci afirmă, din ambele tabere, că după desprinderea administrativă de regiunea Baia Mare, ar fi foarte nimerită și o desprindere ierarhic religioasă.

 

Bazar Bizar Bizău