După doi ani şi ceva de când a preluat puterea, s-a trezit şi primarul din Sanislău că, din cauza datoriilor, s-ar putea întâmpla ca Primăria să-i fie lăcătuită.

Desigur, nu s-ar fi trezit el nici măcar acum dar au venit portăreii să-l anunţe cât se poate de oficial, că dacă nu-şi achită datoriile cât ai zice „jumătate de mandat„ apăi o să-i şeperlească toate conturile până la achitarea daravelei.

Speriat de această sumbră perspectivă, dom primar a şi fugit la Prefectură – unde altundeva? – să facă ăia ceva, să-l ajute, să-l scutească, sau măcar să-l sfătuiască ce şi cum, că el nu prea se pricepe.

Defapt, susţine edilul şef sanislăuan – datoria a fost făcută de fostul primar dar cum se face că s-a trezit dumnealui taman acum, când a intrat în a doua jumătate a mandatului său?

Oare de ce a dormit ca un ameţit, în papucii statului şi a aşteptat ca un trehany banda, ca să i se pună poprire directă pe conturile primăriei?

Povestea spune că fostul primar ar fi cumpărat ceva balast, pentru a-l aşterne pe drumuri dar actualul edil susţine că, în realitate, cantitatea ajunsă în sat a fost infimă faţă de ce scrie la zapisca facturilor emise, aşa că firma căreia nu i s-a achitat materialul a obţinut o frumuşaţă de poprire pe conturile, e drept, cam goale, ale năbădăioasei primării.

Cu o încetineală de melc care şi-a spart cochilia, primarul i-a tras o reclamaţie fostului, deşi, dacă toate acestea sunt adevărate, acest lucru ar fi trebuit să-l facă imediat după preluarea mandatului, că doar datoria asta uriaşă, nu putea fi ascunsă la infinit.

Dar dom primar a stat şi a adăstat dar nimic nu a mişcat, aşa că denunţul său tardiv, nu-i altceva decât proba materială a unei ciudate complicităţi cu ex-primarul Mateş, aşa că despre ce vorbim noi aici?

Printre obligaţiile sale de serviciu, la loc de cinste, se numără şi aceea de apărare a intereselor comunităţii, şi în acest caz, dacă acuzaţiile primarului se susţin, se pare că acestea au fost lezate extrem de grav.

Cum a gestionat domnia sa această situaţie, ce paşi concreţi a făcut pentru recuperarea prejudiciului?

Absolut nimic nu a făcut. A stat ca muza moale, până ce firma a câştigat în instanţă şi acum încearcă să-şi recupereze pe căi legale, sumele cuvenite.

şi uite aşa, liniştita – cel puţin până acum! – comună Sanislău, intră în topul judeţean al megascandalurilor din aşezările mici dar atât de vioaie, după cum se vede…

 

Cine şi-ar fi imaginat că situaţia câinilor fără stăpân va isca atâtea patimi! Semnalul l-au (re)dat – celebrii de pe acum – domnii consilieri Masculic Csaba şi Butka Gergo, care s-au deplasat la Adăpostul pentru câini, să vază ce şi cum.

La numărătoare, în loc de 400 de câini, câţi ar fi trebuit să vieţuiască pe acolo, conform cifrelor oficiale, au ieşit doar 100 dar şefa se jură cu sunt fix 405.

O asemenea enormă eroare nu prea este posibilă, iar domnii consilieri nu credem că au vreun interes să nu numere cum trebuie, oropsitele patrupede. Iar de la 100 şi până la 405, este o diferenţă care se poate vedea şi din avion.

Normal, problema este tot una de bani, că altfel, pe nimeni nu prea ar interesa problema, iar scandaluri pe tema câinilor vagabonzi au fost şi vor mai fi.

Se pare că şi aici, ca peste tot de altfel, există două tabere, care se tot reclamă reciproc pe la toate forurile, iar lumea spune că sunt mai răi ca şi câinii, dacă mă înţelegeţi.

Necazul este că pe străzile Sătmarului hălăduiesc în continuare haite întregi de câini, de parcă nici nu ar exista adăpostul cu pricina.

Se mai şopocăieşte că în spatele iubirii necondiţionate faţă de rasa canină fără reşedinţă, s-ar afla interese mult mai pragmatice, dar oricum, nu este vorba despre o sumă prea mare (cică vreo 50.000 de lei anual, veniţi din partea Primăriei Satu Mare) dar noi credem că aici este vorba în primul rând, de un război al orgoliilor, în care fiecare latră abundent, vrute şi nevrute, punând astfel în funcţiune un mecanism care poate că ar trebui să deservească alte cauze, mult mai importante.

Desigur, controul la Adăpost ar trebui făcut în primul rând de aparatul de specialitate al Primăriei, de cei care sunt obligaţi să verifice modul în care se cheltuiesc banii publici.

Că degeaba s-au dus acolo Butka şi cu Masculic, dacă nimeni nu le-a pus la dispoziţie nişte acte de evidenţă contabilă. Au fost şi ei într-o vizită, aşa…

La drept vorbind, nici nu ştim dacă asta este treaba lor de consilieri locali, care sunt – la urma urmei – investiţi cu puteri deliberative şi nu executive, dar ne-am obişnuit deja, ca fiecare să facă altceva decât ceea ce ar trebui făcut.

În orice caz, problema câinilor fără stăpân a rămas în coadă de peşte, iar hămăiturile pe această temă se vor mai auzi, multă vreme de acum înainte.

Dar până la urmă, vorba aia: câinii latră, caravana trece. Cu fondurile bugetare cu tot!

 

Speriaţi că stau rău cu planul de amenzi, poliţiştii de la Ordinea Publică s-au apucat să-i capseze pe bandă rulantă, pe toţi cerşetorii care le-au ieşit în cale.

În primul rând, ştim că de chestiile ăstea ar trebui să se ocupe Poliţia Locală, că doară de aia s-a şi înfiinţat, cu surlele, trâmbiţele şi vuvuzelele de rigoare.

Faptul că poliţia mare se bagă pe fir, duce la concluzia că localii ăia, chiar că nu mai au niciun rost.

De ce se dublează atribuţiile în domeniile acestea de doi bani, iar în altele, cu adevărat importante şi cu un mare grad de risc şi periculozitate socială, se spune că treaba nu merge bine din lipsă de personal? Ciudat!

Este clar ca bună ziua că din cei 17.500 de lei, cu cât au amendat caşchetarii, o să se încaseze fix lulu, dar asta contează prea puţin, important este ca la ”realizărili” onor Poliţiei, să se treacă suma asta, la faptele de vitejie precum şi alte activităţi din sfera vigilenţei profesionale.

Nu-i destul că se dau în stambă dar poliţiştii, mai şi trimit comunicate glorioase la presă ca să povestească despre sinistrele lor acţiuni de combatere a acestui periculos flagel social, numit cerşetorie.

Dacă de aiureli de astea se ocupă Ordinea Publică, atunci ce să mai zicem?

A, da, mai zicem: numărul cerşetorilor nu a scăzut, nici măcar cu unul, ei fiind postaţi în continuare, în aceleaşi locuri de pândă şi pradă, ”privilegiate”.

Credeam că astfel de stratageme ieftine sunt deja de domeniul trecutului dar iată că, nici vorbă, caruselul umflării cifrelor şi aflatului în treabă, fix pe degeaba, merge înainte.

Poate că ar fi mai important dacă organele abilitate s-ar uita niţel în propria ogradă şi ar uşurel la scărmănat soacrele miliardare, unchii nababi şi alte neamuri, mai mult sau mai puţin colaterale de-ale poliţiştilor, care desfăşoară tot soiul de activităţi cum ar fi: taximetria poliţistă, transporturile grele şi cu taxe uşoare prevăzute cu caschetă, sau amanetul ori schimbul valutar de bişniţărească expresie, cu epoleţi.

Desigur, din poliţie, nimeni nu ştie absolut nimic despre toate acestea, deşi întreg târgul vuieşte pe tema asta, cu nume, prenume şi obiect de activitate, cât se poate de clar definit.

şi asta este o poveste la fel de veche ca şi democraţia noastră de după 1989, când fiecare, cu căţel şi purcel, a pus de o grăbită privatizare.

Este cât se poate de evident că fenomenul cerşetoriei trebuie eradicat, că fiinţele acestea, aparent neajutorate, care nu ştiu să facă altceva decât să întindă mâna, sunt o pată pe obrazul de civilitate al unui oraş cu pretenţii (încă) europene dar credem că nu aceasta este metoda de stopare a acestui comportament şi aici ar trebui să intervină alţi factori, din sfera protecţiei sociale şi a educaţiei, şi nicidecum (doar) poliţistul, care ştie să scrie amenzi la greu, sortite să rămână pe veci neachitate, într-o chinuită limbă română, cât se poate de aproximativă!

 

Puşculiţa lui Ham Ham