Aglomeraţie, fum, praf, copiii străzii, ziare lipite pe parbriz, băieţi bruneţi, mânjind aceleaşi parbrize.

Da, suntem la intersecţia de la podul Golescu. Băieţii, joviali, atacă la rând, maşinile. şoferii îi fugăresc ca pe nişte muşte care bâzâie şi deranjează.

Apare un tinerel, bronzat şi el, dar cu o privire ceva mai isteaţă. Precis ne confundă cu cineva, şi când refuzăm serviciile sale, ne spune să stăm liniştiţi: prestarea este ”din partea firmei”.

Îi dăm la final un leu. Tot ”din partea firmei”. Atâta putem să facem pentru ei, să le dăm un amărât de leu.

Ne spune repezit că Primăria nu le dă autorizaţie, iar poliţaii îi vânează zi şi noapte. Unii chiar îi bat şi le iau banii, fără să lea dea un act doveditor de confiscare.

Pe acest subiect vom reveni cu o anchetă detaliată pentru că poveştile sunt revoltătoare.

Majoritatea acestor necăjiţi provine de la casa de copii şi băieţii nu vor pur şi simplu, nici să fure şi nici să cerşească. Ar face ceva, orice, ca să poată supravieţui în jungla urbană.

Înjuraţi, jefuiţi, bătuţi, oamenii aceştia îşi caută un loc sub soare. Dar deasupra capetelor lor, nu-i decât cerul mohorât al lipsei de speranţă, al tragediei de a te naşte totuşi viu, într-o lume neomenoasă care ar vrea să scape de tine, chiar înainte ca tu să scoţi primul scâncet.

Avem comisii, avem conclavuri, facem simpozioane splendide pe generoasa temă a inserţiei sociale a acestor marginali şi toate acestea sunt atât de utile precum o bicicletă pentru un peşte (vorba lui Murphy).

Oare de ce nu încearcă nimeni să-i ajute pe tinerii aceştia care înţeleg să muncească pentru o viaţă mai demnă?

Îi amendezi că practică o meserie, cea de spălători de parbrize, pentru că nu au autorizaţie, dar societatea le oferă ceva în schimb?

Îi amendezi şi îi alungi, domnule poliţist? Unde? În lumea infracţionalităţii, pentru că şi fiinţele acestea trebuie să mănânce ceva, o bucăţică de pâine în fiecare zi. şi când nu au o altă soluţie, fură. Fură ca să nu moară!

Ce vină au ei, pentru că noi nu ştim să gestionăm această situaţie? Ce păcat este acela de a munci, cum-necum, pentru o bucăţică amară de pâine?

Unde este solidaritatea noastră, creştinească dacă vreţi, doar biserica e la doi paşi, cu semenii noştri aflaţi în dificultate?

Un munte de ticăloşie şi ipocrizie striveşte umerii bolnavi ai acestor copii. Numai Dumnezeu, când şi când, le mai spală chipul cu o ploaie senină de vară.

 

Războiul de la Călineşti Oaş a ajuns şi la ”Caţavencii”, unde fostul (?) viceprimar dă un lapidar interviu.

Cazul acesta este cât se poate de semnificativ pentru nivelul nenorocit al administraţiei publice locale.

Primarul, cunoscut de multă vreme ca un cal breaz şi bătăuş, analfabet cu acte în regulă, toată lumea ştie că scrie chinuit, doar cu litere de tipar, sare la jugulara vicelui, de care îl desparte o aparentă doctrină politică.

În esenţă, este vorba doar despre lupta pentru putere, aşa cum înţeleg să o practice nişte oşeni, nu prea umblaţi pe la şcoală, din pitoresca localitate Călineşti Oaş.

Altădată, comuna aceasta era punctul de atracţie turistică al judeţului, beneficiind de un lac de acumulare aşezat într-o zonă premontană, absolut splendidă.

Dar gloria Călineştiului a apus demult, deşi un turist chiar că ar avea ce să vadă aici.

Există chiar şi o casă muzeu, o gospodărie ţărănească autentică dar pe care nu o ştie nimeni.

Lacul acesta are un potenţial turistic remarcabil, dar care, din motive oculte, nu este exploatat defel.

Celebra biserică din Lechinţa, aflată acum în incinta Muzeului ţării Oaşului din Negreşti Oaş, reprezintă alt motiv de mândrie pentru călineşteni. şi câte şi mai câte.

Dar acum, satul acesta nu este cunoscut decât printr-un scandal edilitar, unde Caragiale dă mâna în fiecare zi, cu Eugen Ionescu şi Franz Kafka.

Războaie de acest gen sunt multe în judeţ şi din gâlceava asta, nu are de pierdut decât un electorat buimac, care îi alege mai mereu pe cei mai nepotriviţi oameni pentru a-l conduce.

Se spune că avem conducătorii pe care îi merităm, că ei sunt ca şi noi, ”ejusdem farinae”.

În acest caz, călineştenii se pare că au prea multe păcate de ispăşit, pentru că, după cum prea bine se vede, nu merită nimic. Nici măcar nişte edili de bun simţ!

 

Ceea ce se petrece la Carei de o bună bucată de vreme, depăşeşte orice închipuire, iar semnalele trase de presa locală şi cea naţională sunt un fel de a bate toba la urechea surdului.

Consiliul Local de acolo refuză cu obstinaţie amplasarea bustului regelui Ferdinand în oraş, cu toate că nu a scos niciun ban pentru realizarea acestuia.

În urmă cu 95 de ani, acest mare rege al românilor, a vizitat Careiul, pe atunci reşedinţa comitatului Sătmar. Au venit atunci, 100.000 de români, de pe întreg cuprinsul meleagurilor sătmărene să se închine în faţa Majestăţii Sale, Regele Reîntregitor, exprimându-şi astfel bucuria reîntoarcerii la Patria – Mamă.

În cinstea acestui vibrant episod din viaţa Careiului, Consiliul Judeţean Satu Mare a comandat, pe cheltuiala sa exclusivă, un bust al Marelui Rege.

Numai că onor Consiliul Local din Carei, sau cel puţin majoritatea sa care se dovedeşte a fi atât de toxică, nici nu vrea să audă de bustul Regelui.

Păcat că niste indivizi obtuzi, care nu vor să accepte că acest oraş este al Tricolorului, un adevărat simbol al luptei românilor pentru libertate, chiar ăla pe care primarul Kovacs Jenoke refuză să-l arboreze la Ziua Naţională, fac provocări de acest gen, fix la Carei, ultima brazdă de pământ românesc, eliberată la 25 Octombrie 1944.

De la acel eveniment se împlinesc anul acesta 70 de ani şi 50 de ani de la ridicarea impozantului Monument al Ostaşului Român, realizat de celebrul artist Gheza Vida.

Se pare că vom avea parte de o mare şi patetică sărbătoare, şi nici măcar vizita, predictibilă de altfel, a politicienilor aflaţi în plină campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale, nu va putea umbri măreţia acestui eveniment, fundamental pentru destinele României.

Se vorbeşte deja, că în acea zi, ca şi urmă cu aproape un secol, la Carei vor fi prezenţi peste 100.000 de români. Care vor inaugura tot atunci bustul Regelui Ferdinand, cu voia sau fără voia unor edili cu rămăşiţe comportamentale medievale.

Păcat că s-a ajuns aici dar în faţa acestei ticăloşii, trebuie să se dea o ripostă fermă, pentru că altfel riscăm să ajungem într-o situaţie similară cu cea a vecinilor noştri de la nord de Halmeu…

 

Care-i baiul?