De abia acum, când desigur, este deja mult prea târziu, marele candidat penelist la Primăria municipiului Satu Mare, și-a dat seama în ce capcană a intrat singur și de bunăvoie.

Deja niște domni și niște doamne din partid își ascut cu finețe gheruțele pe care și le vor înfige cât se poate de elegant, în beregata candidatului ghinionist, încă în noaptea de 5 spre 6 iunie, denumită și noaptea cuțitelor înde…lungi!

Defapt, dacă ați fost un pic atenți, deja doamna deputat Paul Andreea a și cârcotit câte  ceva, așa, ca pe la Tășnad, pe tema asta foarte spinoasă.

Scenariul zice așa: Cozma va lua, ca și candidat la Primărie, mult mai puține voturi decât partidul, pe lista de consilieri locali a muncipiului Satu Mare. Asta arată toate sondajele, și, pe cale de consecință va fi acuzat că a tras partidul în jos!

Va fi acuzat apoi de distrugerea premeditată a partidului, prin plecarea, pe fondul unei uriașe nemulțumiri, a lui Cosmin Rațiu  și Mihăiță Huzău, fix la ALDE!

Toate taberele beligerante din partid sunt, în sfârșit, fericite! Au găsit țapul ispășitor pentru toate viitoarele eșecuri electorale, la care se adaugă ca bonus de sacrificiu, nevinovatul Romeo Nicoară, care, tot cu acest prilej va fi aruncat peste bord, că prea amenința funcția de deputat din toamnă!

Deputăție își trebe ție? Nota doi la politichie!

Ei, și apoi altă apă va curge la moara penelistă. Se vor întoarce specialiștii, pricepuții, care vor ști să pregătească alegerile generale din toamnă, așa cum trebuie!

Așa se întâmplă când niște oameni fără prea mare experiență politică se aruncă în valurile reci și înspumate ale unei competiții cu câștigătorul dinainte anunțat.

Apoi, se va spulbera și ultima speranță a lui Cozma, cea de vicepreședinte al Consiliului Județean Satu Mare.

I se va reaminti cum a ajuns consilier județean în actualul mandat, cam pe ușa din dos, prin execuția sumară a lui Ioan Mihalca, cu nemijlocitul sprijin al PSD, că doară Adiță era copilul de curte al unui influent – pe atunci – lider pesediot!

Nimic nu o să uite ăștia, Adi dragă, chiar nimic!

Și cum ai intrat în Consiliu, exact așa vro să te execute de data asta! Ghinion, vorba cuiva…

Și să știi că noi nu am fantazat aici, nici măcar un milimetru, norocul nostru, și ghinionul tău în același timp, a fost că ne-am așezat într-o cafenea de fițe, mult prea aproape de masa unor colegi de-ai tăi care puneau în felul acesta țara, pardon, partidul la cale!

Și mesenii ăia, de beau cafea și alte limonade, nu erau niște chibiți neînsemnați, ci nume grele din noul PNL care au și început să ia calea Bucureștilor pentru a se asigura de preluarea puterii, a doua zi, după, în timp ce îți zâmbesc acum, cu gura până la urechi și te încurajează de mama focului, să mergi înainte, să nu te lași, pentru că ești un învingător!

Sadic cinism, dar așa e în politică!

Acuma să vedem câte din profețiile de cafenea se vor transforma în realitate! Un bob zăbavă. Și apoi om ști!

 

Zice-se că prăbușirea unei bucăți enorme din balconul casei de la Ceasul Electric de pe Corso, ar fi un semn dat în sâmbăta Paștilor, păcătoșilor de aleși și alegători.

Povestea spune că fix de pe balconul acesta, tânărul poet Petofi Sandor, care venea des pe aici, în urmă cu peste un veac și jumătate,și habar nu avea că va deveni poetul național al ungurilor, asta poate și pentru amănuntul deloc neglijabil, că el era de origine sârbească, da ce, parcă Eminovici al nostru o fi fost la origine, vreun mare român, nu?, privea cu nostalgie la târgoveții din piața orașului, cam pe locul unde este astăzi parcul central.

Ce-o fi însemnând această prăbușire, udemeriștii nici nu vor să se gândească, iar pesediștii caută înfrigurați vinovații departe, cât mai departe, de actuala administrație coikistă.

Iată că pericolul prăbușirii fizice și morale din Centrul Vechi s-a mutat din maghernițele din spate, locuite de cei mai nefericiți oameni din Sătmar, înspre Corso.

De la balconul prăbușit, faci câțiva pași și ajungi la Hotelul Dacia, acoperit cu o cârpă uriașă, de zici că este Giulgiul din Torino, cu diferența că Isus înveșmântat în acest giulgiu, totuși a înviat, ceea ce nu este cazul cu Dacia!

Adevărata catastrofă este însă pe ZsidoKorso! Dincolo de hotelul Aurora și până la Casa Albă clădirile sunt aproape în ruină și numai un miracol le mai ține în picioare!

Să nu uităm că toate aceste imobile fac parte din patrimoniul istoric și cultural al Sătmarului, unele fiind cândva, adevărate bijuterii arhitectonice.

Există desigur legi privind conservarea monumentelor istorice și de arhitectură dar se vede treaba că de decenii întregi, pe nimeni nu a interesat cutremurătorul fapt că, sub ochii noștri, acest patrimoniu pieire, ireversibil.

Ar fi putut să se implice Direcția de Cultură și Patrimoniu, ba mai mult, Primăria municipiului Satu Mare este obligată prin lege să vegheze la integritatea acestor monumente!

Am fi tare curioși să vedem câte amenzi s-au dat în ultimii ani celor care au în proprietate sau administrare aceste clădiri! Am putea avea o listă a acestor amenzi? Sau nici nu mai este cazul de întocmit hârțoage, pentru că răspunsul este zero barat! Ca și activitatea lor, de altfel…

Avem proiecte minunate, schițe și planuri de urbanism, promisiuni electorale înduioșătoare însă sforăitoare dar toate acestea, de multă vreme, nu mai pot păcăli pe nimeni!

Situația este dramatică și trebuie să se prăbușească balcoanele în capul trecătorilor, ca măcar presa, avidă de senzațional să scrie două – trei rânduri, acolo!

O tot frecăm cu ”I loveyou Satu Mare”  și alte mediocre și triste banalități citadine dar la drept vorbind, nimănui nu-i pasă de faptul că în scurtă vreme, Centrul Vechi al Sătmarului s-ar putea transforma  în ruine!

Unde or fi inspectorii din Primărie, care au în fișa postului exact aceste atribuții de salvgardare a clădirilor de patrimoniu, specialiștii de la Direcția de Cultură, pentru ce și-or mai fi primind salariile ălea, cu foarte multe zerouri în coadă, când se vede cu ochiul liber că pur și simplu nu își fac datoria, că majoritatea clădirilor care ar trebui protejate, sunt lăsate la voia întâmplării!

 

Numa mâine nu-i poimâine și pe dealul de la Huta Certeze, vom avea cea de a 60 a ediție a Festivalului tradițional, ”Sâmbra Oilor”, în locul cu același nume.

La origine, sâmbra nu era doar un prilej de veselie și îmbuibare pe bază de mici și bere, ci reprezenta un contract ferm între proprietarii de oi și ciobani, în urma căruia, fiecare deținător de oi afla cât lapte și caș va primi de-a lungul verii, atunci când oile urcă la munte, unde iarba-i fragedă și apa izvoarelor, curată.

Se adunau dis dimineață gospodarii cu turmele lor de oi. Oile erau mulse de un vecin, ca să fie sigur că nu rămâne un strop de lapte în ”pulpa uăii”.

Apoi, turmele erau lăsate la păscut, până seara, când se făcea măsurișul laptelui.

De data aceasta, oile erau mulse de proprietar, care avea tot interesul să strângă cât mai mult lapte.

Apoi, laptele era măsurat atent, iar cantitățile erau încrustate pe un răboj de lemn.

Aici nu mai era loc de contestații și de certuri. Atâta lapte s-a muls, la atâta are dreptul omul să primească după oile sale.

Simplu și la obiect!

Bineînțeles că după această trudă, se încingea și danțul pe lângă focul unde se perpelea un miel fraged, stropit cu măsură, cu o pălincă ”gaubănă” de cincizeci de focuri și cu un vin de buturugă neaoș.

Veselia și danțul închideau defapt, ”sâmbra”, era  doar bucuria de a fi încheiat cu bine o tranzacție cinstită.

Aceasta este defapt, esența Sâmbrei! Un contract în forma lui ancestrală, care, grație geniului oșanului, era cât se poate de cinstit și exact, și nimeni nu se gândea că ar putea fi ceva necurat la mijloc. Nici nu avea cum!

Poate că dacă oamenii aceia din vechime ar face astăzi legile în România, acolo, pe un vârf de munte, am avea și noi o legislație curată, pe care să o priceapă tot omul. Și mai ales, să o respecte cu strășnicie!

 

Sumbra O(ror)ilor