Mărțișorul este un mic obiect de podoabă legat de un șnur împletit dintr-un fir alb și unul roșu, care apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii.

Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.

Dintre multele mituri țesute în jurul mărțișorului ,unul este Lupta Primăverii cu iarna

Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieșit la marginea pădurii și a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Ea a hotărât să-l ajute și a început a da la o parte zăpada și a rupe ramurile spinoase. Iarna, văzând aceasta, s-a înfuriat și a chemat vântul și gerul să distrugă floarea. Ghiocelul a înghețat imediat. Primăvara a acoperit apoi ghiocelul cu mâinile ei, dar s-a rănit la un deget din cauza mărăcinilor. Din deget s-a prelins o picătură de sânge fierbinte care, căzând peste floare, a făcut-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărțișorului simbolizează sângele ei roșu pe zăpada albă.

La Satu Mare încă iarna e la putere ,deși Primăria a pus la dispoziția expozanților de mărțișoare tarabele din Alea Coposu ,frigul instalat peste Sătmar în ultimele zile a alungat cumpărătorii .

Tîrgul Mărțișorului din centru nou a adunat expozanți de mărțișoare de toate felurile .Cu tot frigul ,am întîlnit aici vreo cinsprezece căsuțe cu mărțișoare care mai de care mai interesante .,cu prețuri cuprinse între 5 lei și 12 lei .,iar la categoria flori -numai ghivece cu flori …croșetate Anul acesta se poartă lucru de mînă ,fie brățări ,fie curele ,fie cercei sau alte accesorii și chiar mărțișoare făcute de mînă .Am văzut mărțișoare croșetate ,mărțișoare din lemn ,sculptate sau pictate ,mărțișoare din piele ,din pănuși ,din sticlă tip vitralii ,din flori uscate de lavandă ,din mărgele ,toate lucrate manual după imaginația făurarilor .

Am stat de vorbă cu cîțiva dintre meșteșugarii expozanți ,prezenți la Tîrg..Potor Monica expune mărțișoare și bijuterii din fimo-lut polimeric ,explică dumneaei ,care se prelucrează cu acril ,se pune în forme ,și apoi se pot picta .Pictura pe căni sau pe cadouri personalizate o face soțul -spune dînsa.Deasemenea au și mărțișoare croșetate .Se ocupă cu această îndeletnicire de vreo patru ani și jumătate dar este prima dată cînd expune la un Tîrg ,ca meșteșugar al asociației Arany kapu

Tot din aceași asociație a venit să expună și Eotvos Karoly care de vreo două luni s-a pregătit să ne aducă mărțișoare din sticlă colorată tip vitralii -interesante lucrări ,multă muncă și răbdare -ne spune că prelucrează o anume sticlă ,o comandă tocmai din Germania ,la noi nu se produce,sticlă pe care o decupează ,o șlefuiește ,apoi o încadrează în foiță de cupru sau alt.metal …deci nu e deloc ușor și nici ieftin Am înțeles că face vitralii cam de cinsprezece ani și are cîteva lucrări de referință ..biserici ,hoteluri,case în Oaș …oricum e o artă.

Am întîlnit-o din nou pe Mirela Erdos cu lucrurile ei croșetate ..mărțisoare croșetate ,aici am văzut -și chiar la mare căutare -ghivece cu flori croșetate ,aveau trecere zambilele și lalelele ,cred că ghioceii i-a vîndut pe toți, la anul viitor va croșeta mai multe.Croșetează de cînd era copil ,dar expune de un an prin asociația meșteșugărească Boroka Gyoker.Ne promite lucruri croșetate pe specificul sărbătorilor de Paște ,care sunt aproape.

Înfrigurată domnișoara Karola Kallai oferă mărțișoare din lemn pictat și mărțișoare din praf ceramic ,prelucrate în diverse forme și culori .O colecție de mărțișoare pictate în alb și negru ,atrage atenția -merge la orice și e mai elegant – își explică creația .

Nu au lipsit nici mărțișoarele tradiționale cele din metal ,împachetate frumos în cutiuțe de hîrtie cartonată dar un plus în acest an ..hîrtie imprimată cu motive populare românești

Merită măcar să aruncați o privire printre exponate și artizani -imposibil să nu vă placă ceva