După grevă, abuzuri

O elevă în vârstă de 14 ani a Liceului German “Johann Ettinger” a fost amendată de un angajat al Transurban. Tânăra a fost sancționată după ce a călătorit spre școală cu abonamentul expirat de o zi. Excesul de zel de care a dat dovadă controlorul vine pe fondul mișcării de protest care a afectat principalul serviciu public de transport din județul Satu Mare înaintea alegerilor locale de duminică. Povesteaa amenzii, aparent banală, ascunde în spate o serie amplă de nereguli care guvernează, de ani de zile, societatea Transurban. Incidentul readuce în atenție carențele grave de management care au marcat activitatea societății publice de transport, o societate în care membrii politici ai consiliului de administrație sabotează activitatea propriei societăți de transport pentru a susține interesele transportatorilor privați.  

Amendă lovită de nulitate

Potrivit Legii Serviciilor de Transport, care legiferează funcționarea transportului în comun –  lege invocată în procesul verbal de contravenție întocmit de către controlorul Erika Vincze – dar și reglementărilor locale, adoptate de către reprezentanții Consiliului Local Satu Mare, controlorii sunt obligați să umble în perechi. Măsura a fost adoptată și legiferată tocmai pentru a preveni eventuale abuzuri din partea organelor de control. Controloarea semnează însă de una singură procesul verbal de contravenție, transformând actul de constatare a amenzii într-unul lovit de nulitate în fața legii. Mai mult decât atât, rubrica rezervată martorilor a fost lăsată, la rândul ei, necompletată – o altă inexactitate care lovește actul de constatare a contravenției. Adolescenta vizată de amendă, Kovaks Viktoria, este elevă a Liceului German “Johan Ettinger” și n-a împlinit încă vârsta de 14 ani.

 

Controlorii Transurban amendează selectiv

“Luni dimineața am intrat în autobuz, către școală. Vine o doamnă la mine care era controloarea și îmi cere abonamentul. Eu fiind sigură că abonamentul nu-i expirat, i l-am dat. S-a uitat peste el si a zis că-i expirat și mi-a arătat că fix de o zi este expirat, de duminică. N-am spus nimic. M-a condus la locul ocupat unde statea colega ei spunând că trebuie sa îmi dea amendă. Mi-a cerut cei 20 de lei (contravaloarea reînnoirii abonamentului – n.r.) și amenda. Fiindcă banii nu au fost la mine, mi-a dat un proces verbal si mi-a cerut buletinul. Una dintre controloare nu avea deloc uniformă, purta haine de stradă, iar cealată a avut o atitudine neprietenoasă”, povestește eleva.
Mai mult, aceasta susține că n-a fost nici singura din liceu și nici unica persoană din autobuz  care circula cu abonamentul expirat, dar că a fost singura amendată. “Când am coborât din autobuz, am înteles că mai era cineva fără abonament, dar nu a primit amendă. Când am ajuns în clasă, colegii mei îmi povesteau mai multe cazuri cu controloarele, un exemplu bun fiind un coleg care avea abonament expirat de o lună și a fost prins; nu a primit nici măcar avertizare, ceea ce nu mi s-a părut corect. Pe mine m–au amendat, deși abonamentul meu expirase de mai puțin de 24 de ore”, povestește, afectată, adolescenta. Aproximativ 40% din amenzile aplicate de controlorii Transurban vizează minori, afirmă oficiali din cadrul serviciului de transport public.

 

Culpă împărțită, copil nevinovat

Luni, eleva a fost pusă în imposibilitatea de a-și prelungi abonamentul chiar de către conducerea instituției de învățământ, care a omis să le elibereze elevilor adeverințele necesare în timp util. Anterior incidentului, reînnoirea abonamentelor școlare a fost făcută imposibilă de greva care a afectat transportul public din municipiu, sindicaliștii declanșând o mișcare spontană de protest în plină campanie electorală, pentru a pune presiune pe conducerea serviciului și a obține, negociind de pe poziții de forță, o serie de măriri salariale. Potrivit afirmațiilor fostului primar Dorel Coica, greva a fost, în realitate, o manipulare  de campanie electorală, menită să-i diminueze șansele de a-și păstra fotoliul de primar. Greva a afectat aproximativ 20.000 de sătmăreni care depind de transportul public.

 

Transurban, afectat de un deceniu de jocuri politice  

Transurban, societate afectată de management defectuos de mai bine de două decenii, a ajuns unul dintre cele mai slabe servicii de transport din țară. Din parcul auto al societății mai făceau parte, în 2013, autobuzele cu care circulau, în urmă cu 40 de ani, bunicii fetiței amendate. Modernizarea promisă a parcului auto întârzie, la fel și banii europeni așteptați să intre în județ pe filiera de dezvoltare “Zona Metropolitană”, care ar fi trebuit să includă și investiții în mijloace de transport public de ultimă generație. În tot acest timp, autobuzele Transurban au început, la propriu,  ardă. În 2014, un autobuz al societății a luat foc în timpul unei curse.
Interesele private, susținute prin sabotajul activității Transurban
Interesele transportatorilor privați locali sunt protejate în instituțiile responsabile de activitatea Transurban, societatea publică de transport fiind lăsată de izbeliște de dragul privaților care beneficiază de susținere politică. Consiliul Local Satu Mare a acordat licențe private de transport pe rute din municipiu în detrimentul interesului societății publice de transport, care avea prioritate. Potențiala sursă de venit, generată de abonamentele navetiștilor de la Draxlmaier, a fost ignorată. Draxlmaier are peste 5000 de angajați.
În iunie 2014, consilierii locali UDMR s-au opus acordării licențelor private de transport pe traseele Drumul Careiului-Parc Industrial Sud, Cartier Sătmărel- Draxlmaier şi strada Lucian Blaga – Parc Industrial Vetiş. Aceștia au invocat atunci faptul că acordarea licențelor private echivlaează cu eutanasierea Transurban. Vocile UDMR au fost însă ignorate, iar HCL-ul sabotor a trecut, cu girul celorlalți membri ai CL.

 

Profitorii din umbră

Firmele locale private de transport sunt primele care profită de pe urma managementului catastrofal al societății publice de transport, sabotată și din interior, de proprii angajați, numiți politic în funcțiile cheie. În 2014, în vreme ce consilierii UDMR susțineau cauza Transurban în CL, Dan Florescu, șeful de exploarate al societății, a afirma că firma nu își permite să desemneze rute pentru traseele spre principalii angajatori din județ (printre care Draxlmaier, cu peste 5000 de angajați și 100 de abonați – n.r.). În același timp, pe aproximativ 20% din rute, cel puțin o dată pe zi, autobuzele circulau goale, într-o societate care cheltuie anual 3,6 miliarde de lei vechi (!!!) pe piese de schimb. Ultimii doi manageri ai societății au demisionat, ambii invocând motive medicale.  Un audit extern ar releva implicații penale.
Interesele merg însă mai departe, mai adânc, în sfera politicului.  Marcela Papici, fostul viceprimar liberal al municipiului, actualmente manager al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, a profitat și ea de pe urma Transurban, acordându-și cu titlu gratuit spațiile uriașe de publicitate de pe autobuzele societății. Beneficiară a fost una dintre firmele la care Papici figurează ca asociată, Simbotour. Papici a intrat în vizorul ANI.

 

Legea Serviciilor de Transport stipulează, la articolul 18, că autoritățile publice locale au dreptul “să verifice si sa controleze periodic modul de realizare a serviciului de transport public local”, dar și “să sancționeze operatorii de transport rutier sau transportatorii autorizați în cazul în care aceștia nu prestează serviciul la parametrii de performanță, eficiență și calitate la care s-au obligat(…)”. Din CA al Transurban fac parte reprezentanți ai mai multor consilii locale (Satu Mare,Vetiș etc.), reprezentanți ai unor comunități direct afectate de sabotarea transportului public.

Cristian M.B.