Ziua Culturii Naționale a fost sărbătorită luni, 15 ianuarie 2018, la Negrești-Oaș, printr-o serie de manifestări cultural-artistice, marcând astfel debutul anului cultural al Centenarului Marii Uniri și Anul European al Patrimoniului.
Manifestările au început dimineața la Biblioteca Orăşenească, acolo unde a avut loc expoziţia de carte „Mihai Eminescu – poetul nepereche” și concursul „Îl omagiem pe Eminescu”, cu participarea elevilor de la Școlile Gimnaziale din oraș, urmat de depunerea de jerbe şi flori la bustul poetului din parcul central.
Momentul cel mai important al zilei a avut loc, tot în parcul central din Negrești-Oaș, unde a fost dezvelită statuia omului de cultură Ioniță G. Andron. Evenimentul a început cu intonarea imnului național al României, urmat de slujba de sfințire.
Statuia a fost dezvelită de viceprimarul Constantin Fanea și vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Ioan Rus.
Managerul cultural din Negrești-Oaș, Natalia Lăzar, directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop, și directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, au vorbit despre personalitatea lui Ioniță G. Andron și despre importanța amplasării acestei statui în inima Țării Oașului.
Directorul Muzeului Județean, Felician Pop, a menționat că statuia dezvelită azi este prima din Țara Oașului, evenimentul fiind cu atât mai important.
La eveniment a participat și fiica lui Ionița G. Andron, Angela Ivănoiu, care a venit de la Brașov special pentru acest eveniment. Aceasta a depănat câteva amintiri legate de tatăl său, menționând că și activitatea mamei sale a fost la fel de importantă.
Date biografice Ioniță G. Andron
Ioniță George Andron este, indiscutabil, cel mai mare artist fotograf pe care județul Satu Mare l-a dat, dar în aceeași măsură a fost un neobosit etnograf și cărturar, apreciat de cele mai importante personalități ale istoriei și etnografiei românești.
Născut la 20 aprilie 1917 în satul Racșa, este fiul preotului Ioan Andron și al învățătoarei Ghizela Andron, care a creat prima colecție de artă populară oșenească și i-a transmis fiului său această mare pasiune.
Absolvent al Liceului ”Mihai Eminescu” din Satu Mare, licențiat în Drept la Cernăuți și Teologie greco-catolică la Cluj, Ioniță G. Andron este primul etnograf al Tării Oașului, fiind cel care a pus bazele unui muzeu al acestei zone și autor al mai multor lucrări de specialitate fotografică, istorică și etnografică din Oaș.
Și-a dedicat întreaga viață Țării Oașului, lăsând în urma sa un patrimoniu inegalabil din punct de vedere istoric și etnografic. A încetat din viață la 23 aprilie 1989 și a fost înmormântat alături de tatăl său în fața bisericii din Racșa.
Masă rotundă și expoziție la Muzeul Țării Oașului
După discursuri, au fost depuse jerbe de flori la statuia proaspăt dezvelită, iar manifestările au continuat la Muzeul Țării Oașului, unde a avut loc o masă rotundă despre importanţa Zilei Culturii Naționale și prezentarea cărții Ioniță G. Andron: Schiță biografică, articole, interviuri, evocări, fotografii, ediție îngrijită de Ștefan Haiduc.
Tot la Muzeu au putut fi vizitate expozițiile ,,Ioniță G.Andron” și „Versus, dar împreună”.