În perioada 13-15 mai, Satu Mare a găzduit cea de a opta ediţie a Concursului Detecţia Pierderilor de Apă, concurs organizat de către Asociaţia Română a Apei (ARA) prin Centrul de Formare şi Perfecţionare Profesională în Domeniul Apei (CFPPDA), şi SC Apaserv Satu Mare SA.

Competiţia a fost iniţiată de către Apaserv Satu Mare cu opt ani in urmă şi a ajuns să fie organizată în acest an la Satu Mare ca urmare a câştigării de către S.C. Apaserv a ediţiei 2014.
21 de echipaje ale celor mai importanţi furnizori de apă din România s-au aliniat la startul competiţiei care a demarat joi (14 mai) dimineaţă, la ora 8.00.

Străzile Dragoş Vodă, Mihnea Vodă, Magheru şi Ana Ipătescu au fost zonele unde echipajele au intrat, pe rând, în concurs. Fiecare echipă a avut la dispoziţie o jumătate de oră pentru a detecta eventualele pierderi de apă din reţelele de pe domeniul public. Odată detectate scurgerile, echipele au marcat locurile şi a doua zi au fost verificate de către o echipă de specialişti care au punctat echipajele pentru modul in care au acţionat.
Părerea exprimată de membrii echipajelor a fost ca traseul a fost unul dificil.

Fiind organizator al concursului, Apaserv nu a avut echipaj în concurs.

în deschiderea festivităţii de premiere care a a vut loc vineri, preşedintele Comisiei Tehnice din cadrul ARA, Ioan Bica a lăudat organizatorii şi a afirmat importanţa competiţiei ca mijloc de schimb de experienţă: “Această competiţie este benefică pentru toţi şi ne ajută să învăţăm unii de la alţii. Într-un fel, toţi suntem câştigători. Însă trebuie să facem o ierarhie, iar misiunea juriului a fost foarte dificilă pentru că toate echipele au fost bine pregătite. Juriul a depunctat lucrurile greşite şi a punctat cele bine făcute”.

Detalii despre modul în care s-a făcut jurizarea au fost oferite de către directorul executiv ARA, Silviu Locatuş.

Pe primul loc s-a clasat echipa Companiei de Apă “Someş” Cluj care, coincidenţă, a avut numărul de concurs, unu.

În viziunea liderului echipei, atenţia şi de experienţa acumulată în teren de-a lungul timpului au fost calităţle care i-au adus echipei clujene victoria.

Compania de Apă “Someş” Cluj, căştigătoarea actualei ediţii va deveni, conform regulamentului, organizatorul editiei de anul viitor. Astfel, cea de-a noua ediţie a concursului Detecţia Pierderilor de Apă se va desfăşura la Cluj.

SC Apaserv Satu Mare SA a acordat echipei Companiei de Apă “Raja” Constanţa un premiul special.

 

Cezar Petrovici