1. UDMR caută candidat pentru Primăria Satu Mare

După o perioadă în care patru persoane şi-au anunţat intenţia de candida la primărie, preşedintele filialei municipale a UDMR Satu Mare, deputatul Kereskenyi Gabor, a anunţat că sătmărenii care îşi doresc să fie desemnaţi candidatul uniunii la Primăria Satu Mare se pot înscrie în cursa internă, nefiind obligatoriu să fie membri de partid.

În cadrul Biroului Permanent Municipal s-a stabilit o dată până la care se pot depune dosarele de candidaturi şi care este 21 august. Până în această dată aşteptăm candidaturi din partea acelor persoane care doresc să se înscrie în această cursă internă. Condiţiile de participare sunt foarte lejere pentru că nu am stabilit nici măcar să fie membru UDMR. Aşteptăm persoane care doresc să facă ceva pentru acest oraş şi acest anunţ are titlul că Satu Mare merită un primar mai bun. Noi considerăm că sunt şi vor fi persoane doritoare pentru această muncă grea. Va fi o muncă grea şi bineînţeles, aşa cum suntem obişnuiţi de unele personaje, va fi o campanie murdară , vor fi împroșcări cu noroi, jigniri, suntem antrenaţi de fapt. Suntem pregătiţi  de acest lucru. Poate să se înscrie oricine, trebuie depus un CV, trebuie depus un program de maxim trei pagini cu ce doreşte să facă această persoană şi este o declaraţie în care îşi asumă persoana respectivă că în 2016 nu participă, în cazul în care pierde, la alegeri în culorile altor partide sau ca şi independent“, a declarat Kereskenyi Gabor.

Liderul filialei județene a UDMR, senatorul Pataki Csaba, a ţinut să precizeze pentru a nu fi confuzii că această campanie murdară va fi chiar în competiţia oficială din vara anului viitor, nicidecum în interiorul partidului, el afirmând că până atunci este timp suficient pentru anumiți candidaţi să urmeze o şcoală de bune maniere şi civilizaţie în viaţă publică.

El a explicat că este foarte important să se ducă o luptă pe idei, formaţiunea fiind deschisă să asculte părerile sătmărenilor şi să le cuprindă în programul electoral.

 

 

  1. Ţigări “paraşutate” peste graniţă din motodeltaplan

Poliţiştii de pe frontiera cu Ucraina au desfăşurat mai multe acţiuni pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană în urma cărora au fost descoperite şi confiscate 14.800 pachete ţigări, în valoare de peste 130.000 de lei.

Într-unul din cazuri, ţigările au fost transportate peste frontiera cu ajutorul unui aparat de zbor de mici dimensiuni, în prezent cercetările fiind efectuate în comun cu autorităţile statului vecin, pentru depistarea persoanelor implicate.

Poliţiştii de frontieră de pe raza jud. Satu Mare au sesizat un zgomot produs de un aparat de zbor de mici dimensiuni, care s-a deplasat peste linia de frontieră, din Ucraina în România, după care s-a întors pe teritoriul statului vecin.

S-a procedat la monitorizarea şi cercetarea zonei de pe traseul aparatului de zbor, iar într-un lan de porumb, de pe raza localităţii Turulung, jud. Satu Mare, au fost descoperite 20 de colete care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

În urma inventarierii coletelor, s-a constatat că acestea conţin 10.000 pachete ţigări, marca Jin Ling, în valoare de 88.200 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

Totodată, au fost anunţate şi autorităţile statului vecin despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.

În continuare, se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, iar împreună cu autorităţile statului vecin se desfăşoară activităţi specifice în vederea identificării şi reţinerii persoanelor implicate.

De asemenea, pe timpul unor misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei au mai descoperit, la frontiera verde, în apropierea frontierei de stat, ascunsă în vegetaţie, cantitatea de 4.800 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, de diferite mărci.

Ţigările în valoare de peste 42.200 de lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

 

 

  1. Pataki Csaba: E vremea peţitorilor!

Preşedintele filialei judeţene a UDMR Satu Mare, senatorul Pataki Csaba, a afirmat într-o conferinţă de presă că relaţia cu FDG Satu Mare este una bună, aceste formaţiuni colaborează de 25 de ani iar şi în acest an electoral au părut “peţitorii” politici, adică reprezentanţii altor partide politice îi curtează pe cei ai forumului german, mai ales după succesul lui Iohannis.

“FDG-ul are consilieri judeţeni în cadrul grupului nostru, în mai multe localităţi conlucrarea este foarte bună, avem consilieri pe liste comune, practic suntem inseparabili tehnic. Că acuma e luna august şi e vremea peţitorilor, sunt foarte multe nunţi şi sunt ceruţi şi ei în căsătorie şi în stânga şi în dreapta, este ceva normal. Asta este de 25 de ani. În schimb, ei au identitatea lor. Când vorbim de învăţământ minoritar în maghiară, în germană, lucrurile naturale ar trebui lăsate să meargă natural, să progreseze toată societatea, nu să fie traşi în stânga şi în dreapta”, a declarat Pataki.

 

 

  1. Un sătmărean s-a înecat în mare

Un sătmărean în vârstă de 72 de ani s-a înecat în mare. El era în staţiunea Olimp împreună cu familia iar la un moment dat a intrat în apă împreună cu nepoata sa de 10 ani în ciuda steagului roșu arborat.

După ce a fost luat de curenți el a strigat fupă ajutor, dar nu a mai putut fi salvat fiind scos prea târziu din apă. Nepoata sa a fost scoasă din apă în ultima clipă de salvamari.

Salvamarii au încercat să-l resusciteze pe bătrân, dar nu a mai putut fi salvat.

 

  1. Doar două persoane au fost angajate pe loc la bursa Draxlmaier

 

La cererea societății comerciale DRM Draxlmaier Romania Sisteme Electrice SRL, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare a organizat o bursă a locurilor de muncă în meseriile: montator subansamble și muncitori necalificați.

Societatea a pus la dispoziție 100 de locuri de muncă.

În cadrul bursei au participat 183 de persoane care au fost supuse unei interviu și selecții de către specialiștii societatii. Au fost angajate pe loc 2 persoane iar 32 persoane au fost selectate în vederea angajării ulterioare cu contract de muncă.