1. Un nou mall la Satu Mare

Un nou mall va apărea la Satu Mare, după ce Immochan a cumpărat 7 hectare de teren cu 1,5 milioane euro. Anunțul a fost dat publicității de către directorul general al firmei.

“Am cumpărat joi (nr. – 2 noiembrie) un teren de şapte hectare la Satu Mare cu 1,5 milioane de euro, lipite de centrul comercial, unde vom face două lucruri: vom face o extensie a centrului comercial, de 10.000 mp, şi asta ne ocupă cam 2 ha, iar pe restul de cinci hectare vom face un cartier rezidenţial”, a declarat Tatian Diaconu, directorul general al Immochan Romania, în cadrul unei întâlniri cu presa la Braşov, citat de economica.net.

Terenul se află în vecinătatea supermarketului Auchan, lângă Dedeman şi Praktiker.

“Ne propunem să depunem şi să obţinem autorizaţia de construcţie până prin luna martie şi ne-am propus, într-o situaţie ideală, să deschidem extinderea până la sfârşitul lui 2018”, mai spune Diaconu.

Şeful Immochan a mai spus că spune că se lucrează şi la un ansamblu rezidenţial în Satu Mare, care va fi finalizat în 2019-2020. Compania va căuta parteneri locali.

 

  1. Primăria pierde 34 de milioane de lei din cauza modificărilor fiscale impuse de Guvern

Primăria municipiului Satu Mare este pe cale să piardă peste zeci milioane de lei din cauza modificărilor fiscale impuse de Guvern. Primarul Kereksenyi Gabor a anunțat că în cazul în care Guvernul aprobă ordonanța, ceea ce s-a și întâmplat, pentru modificarea codului fiscal, Primăria va pierde 34 de milioane de lei.

Primarul a arătat că totalul listei de investiții pe 2017 din venituri proprii și din Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) este de 39 de milioane de lei. Edilul-șef spune că nu înțelege decizia Guvernului, pe care o consideră un atentat la adresa administrației locale. De asemenea, edilul a arătat că bugetul municipiului Satu Mare este de 271 de milioane de lei pe 2017, din care venituri proprii de 146 milioane de lei și 89 de milioane de lei din cota de impozit pe venit.

Prin modificarea legii, municipiul Satu Mare ar urma să piardă 34 de milioane de lei. Viceprimarul Adrian Albu spune că este vorba despre o haiducie fiscală care ar da toate planurile peste cap.

 

  1. Protest amenic, sediul PSD tapetat cu mesaje anticorupţie

Mai mulţi sătmăreni au ieşit duminică seara la protest împotriva PSD şi a Guvernului. Sătmărenii s-au mobilizat pe facebook și s-au adunat în Pasajul Corneliu Coposu. Trei dintre protestatari aveau afișe făcute chiar de ei cu mesajele: “Nu vă mai suportăm”, “Maria PSD”, “Nu suntem o naţie de hoţi”.

Astfel de proteste au avut loc în marile orașe din țară. Societatea civilă este pur și simplu revoltată pe intenția PSD de a modifica legile justiției.

Protestul anti guvernamental de la Satu Mare s-a încheiat în centrul municipiului, acolo unde protestatarii au împânzit sediul Partidului Social Democrat (PSD) cu mesaje anticorupție.

Un grup de protestatari s-a instalat în fața sediului PSD și a afișat câteva mesaje anticorupție: ,,Vrem justiție, nu corupție!”, ,,Luați mâna de pe DNA”, ,,Toți pentru justiție”, sunt câteva dintre mesajele care au împânzit duminică seara sediul Partidului Social Democrat.

Unele dintre mesaje, precum ,,Ieși din casă, nu fi complice!”, arată că acțiunile de protest vor continua și în perioada următoare, sătmărenii încercând să mobilizeze cât mai multă lume să iasă în stradă.

 

  1. Dezastru la investiţiile “istorice” din Satu Mare. Gradul de implementare, sub 30%!

Dezastru la investiţiile “istorice” din judeţul Satu Mare. Contractele semnate în anul 2015 la Satu Mare care trebuiau să “schimbe faţa” judeţului au un grad de implementare foarte scăzut de sub 30% la mai bine de doi ani de la semnarea contractelor.

La vremea respectivă, contractele, în valoare de peste 700 de milioane de lei, au fost semnate de către reprezentanţii Guvernului, alături de conducerea Consiliului Judeţean de la acea vreme, Adrian Ştef şi Mircea Govor, și primarii din comune.

Doar că, la mai bine de doi ani de atunci, lucrurile sunt cât se poate de dezatruoase. Între timp au avut loc mai multe schimbări atât pe plan naţional cât şi local, iar astăzi gradul de implementare al proiectelor prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală este de sub 30%.

Anunţul a fost făcut de către liderul PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, cei care implementează proiectele evitând să facă publice astfel de statistici.

“Gradul de execuţie este de doar 29,28%. Uitându-mă pe fiecare localitate care are proiecte, am constatat că cele mai mari valori sunt pe drumurile judeţene, unele au grad de execuţie de 4,41%, altele de 6,66% sau chiar 2,17%. Valorile sunt imense, sunt proiecte de 83 de milioane, de 12 milioane. Gradul de impact este foarte mare, sunt tronsoane lungi. De exemplu modernizarea drumului judeţean Doba – Dacia – Moftin – Craidorolţ – Ţegea are grad de implementare de 4,41%, valoarea proiectului este de 9,1 milioane lei”, a spus Fedorca.

Începerea multor lucrări a fost cauzată de contestaţiile de la licitaţii. Alte lucrări au fost începute şi ulterior abandonate

 

  1. Satu Mare, premiu de excelență la Gala Asociației Municipiilor din România

Un nou premiu pentru Satu Mare. Eforturile administrației locale în susținerea și promovarea antreprenorilor au fost recunoscute pe plan național, în cadrul unui eveniment care își propune premierea modelelor de bune practici în diverse domenii de activitate.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și viceprimarul Adrian Albu au participat luni, 6 noiembrie, la Gala Asociației Municipiilor din România, organizată la sediul Ateneului Român.

Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis și a avut ca principal scop promovarea și premierea exemplelor de bune practici din municipiile României, în zece domenii de activitate: educație, sănătate, transport, iluminat public, sisteme de încălzire, promovarea și susținerea antreprenoriatului, amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de joacă, promovarea turismului, digitalizare, transparență.

În cadrul Galei AMR, municipiul Satu Mare a participat cu două proiecte, unul care a vizat investițiile în învățâmânt derulate până acum de Primăria Municipiului Satu Mare, în timp ce al doilea s-a referit la susținerea și promovarea antreprenorilor.

Merită menționat faptul că, pentru asigurarea gradului de obiectivitate al procesului de evaluare, în cadrul comisiilor de evaluare, au fost cooptați în calitate de președinți, rectori ai universităților, decani ai facultăților de profil din România, profesori universitari, reprezentanți ai sectorului non-guvernamental, care au evaluat aplicația depusă de fiecare municipiu pe baza unei grile de evaluare, specifice fiecărei categorii de premii.

Ambele proiecte au primit aprecieri din partea juriului, însă proiectul dedicat dezvoltării economiei locale s-a deosebit de toate celelate proiecte depuse de muncipiile care s-au înscris în competiție. Astfel, în urma jurizării, acest proiect a fost distins cu “Premiul de Excelență în promovarea și susținerea antreprenoriatului” .

“În ultimul an, pentru dezvoltarea relațiilor cu antreprenorii sătmăreni ne-am concentrat energia și eforturile pentru a implementa patru proiecte care au vizat asigurarea unor facilități investitorilor prin programul de minimis, promovarea și sprijinirea micilor meșteșuguri și a asociațților profesionale prin găzduirea de evenimente, conferințe în noul sediu al Casei Meșteșugarilor, susținerea startup-urilor prin Centrul Tehnologic de Inovație și Afaceri, cât și aducerea acasă a tinerilor plecați la studii în marile centre universitare și integrarea lor pe piața muncii, prin programul nostru de suflet intitulat “Satu Mare te așteaptă acasă!”. 

În loc de un discurs lung pe care să îl susțin astăzi în fața dumneavoastră, doresc să mă rezum la un simplu “Multumesc!”pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o acordând municipiului Satu Mare un premiu atât de important, pe un segment în care procesul de schimbare este unul durabil. Felicitări tuturor celor premiaţi pentru profesionalism, muncă şi determinare și organizatorilor pentru promovarea proiectelor admnistraților publice locale din România”, a declarat  în cadrul evenimentului edilul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

Satu Mare s-a alăturat cu acest premiu altor nouă municipii din țară care au primit un premiu pentru un proiect pe un anumit domeniu de activitate,  precum Suceava, Craiova, Alba Iulia, Brăila, Giurgiu, Vaslui, Sibiu, Cluj- Napoca și Roman, dovedind că eforturile administrației locale din ultimul timp sunt recunoscute și pe plan național.