1. Proiecte de 26 milioane euro aprobate pentru Satu Mare

Primăria Satu Mare a primit o veste excelentă: ADR Nord-Vest a considerat “conforme și admisibile” Strategia de Dezvoltare a Municipiului Satu Mare și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

Practic, ADR Nord-Vest a aprobat astfel proiecte în valoare de 26,8 milioane de euro ale Primăriei Satu Mare ce vor fi implementate în perioada 2018-2020. Din fericire, Primăria Satu Mare a recuperat astfel anii pierduți în timpul fostului mandat în privința pregătirii proiectelor finanțate din fonduri europene.

“Dezvoltarea municipiului Satu Mare din fonduri europene este o prioritate pentru Primărie. Din fericire, terenul pierdut a fost recuperat. Am aprobat Strategia de Dezvoltare a Municipiului Satu Mare și Planul de Mobilitate Urbană Durabilă în Consiliul Local în 17 august. După mai puțin de o lună, cele două documente au fost declarate conforme și admisibile, ceea ce ne deschide drumul pentru accesarea a 26,8 milioane de euro pentru proiecte ce vor fi finanțate din fonduri europene”, a declarat primarul Gabor Kereskenyi.

Printre proiectele cele mai importante se numără: modernizarea și extinderea traseului pietonal din Centrul Vechi și Centrul Nou, transformarea Lacului Cubic în zonă de petrecere a timpului liber, construirea unui pasaj pietonal și pentru bicicliști la Burdea, construirea unei pasarele pentru pietoni și bicicliști peste râul Someș, în zona centrală, construirea unei pasarele pentru pietoni și bicicliști peste râul Someș, în zona Micro 17, construirea unui pasaj suprateran pentru pietoni și bicicliști în intersecția Crinul, realizarea a 18 sisteme de închiriere biciclete, achiziționarea de autobuze electrice – hibrid, transformarea zonei degradate dintre cele două poduri în zonă de petrecere a timpului liber, refacerea zonei din jurul Turnului Pompierilor, reabilitări de grădinițe, licee, reabilitarea clădirii Filarmonicii, reabilitarea Grădinii Romei, construirea unor parcări supraetajate pe străzile Kogălniceanu și Decebal, modernizarea de străzi de pământ etc.

   

  1. După 11 ani, Primăria consolidează casa cu bârne

După 11 ani în care a stat proptită cu bârne de lemn, Primăria Satu Mare consolidează casa de pe str. Rândunelelor nr. 1.

Schela deja a fost montată în exteriorul clădirii, urmând ca în scurt timp să înceapă efectiv lucrările de consolidare, a declarat city managerul Maskulik Csaba. “S-a pus schela, este pregătită petnru începera lucrării. Lucrările vor începe cât de curând, este vorba despre punerea în siguranţă a clădirii. A fost o hotărâre judecătorescă, noi o punem în aplicare hotărârea care spune aducerea la siguranţă a clădirii de pe str. Rândunelelor”, a declarat Maskulik.

Lucrările vor costa circa 400.000 de lei. Conform deciziei, costurile se împart la cei trei proprietari, adică Primăriia Satu Mare, statul român şi asociaţia de locatari, dar pentru ca lucrurile să se pună în mişcare Primăria plătete toată lucrarea, urmând să recupereze de la celelalte părţi sumele ce vor reveni.

Casa de pe Rândunelelor a fost declarată un pericol după ce un planşeu interior s-a prăbuşit. Din cauza mai multor ne înţelegeri şi a fel de fel de acuzaţii, prorpietarii nu s-au înţeles cu Primăria, dar în cele din urmă problema a fost tranşată în instanţă.

  

  1. Elevă din Satu Mare, pe podium la Olimpiada Internaţională de Lectură

O elevă de la Colegiul Naţional a obţinut locul III la Olimpiada Internațională de Lectură, ce s-a desfăşurat zilele trecute la Bucureşti.

“Felicitări elevei noastre RUBA MARIA SILVIA, din clasa a X-a D și profesoarei îndrumătoare ZIMAN DORINA pentru performanța excepțională de a ocupa locul III la Olimpiada Internațională de Lectură, desfășurată în aceste zile la București. Ne mândrim cu tine, mai ales că în acest an școlar ne-ai adus și bucuria de a ocupa locul I la Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română. Înțeleg că ți-ai sacrificat vacanța de vară pentru a te pregăti intens, dar răsplata este meritată și cu siguranță de acum ți se deschide un drum mult mai larg spre o carieră frumoasă în viață. SUCCES MAI DEPARTE”, au transmis reprezentanţii liceului pe facebook. Silvia Ruba este elevă în clasa a X-a D.

 

  1. Paradă a pompierilor la Negreşti Oaş

În centrul orașului Negrești-Oaș a avut loc ceremonialul militar ce a marcat Ziua Pompierilor, ziua salvatorilor noștri, ai sătmărenilor.

La ceremonialul militar au participat oficialități  ale județului Satu Mare, primari ai unităților administrativ teritoriale unde Inspectoratul pentru Situaţii de Ugenţă “Someş” Satu Mare are efective, comandanţi și șefi ai unităţilor militare aparţinând  Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică si Siguranță Națională din județul Satu Mare, reprezentanţi ai instituţiilor publice deconcentrate si descentralizate județene, cadre active, în rezervă  si retragere aparținând Inspectoratului General pentru Situaţii de Ugenţă.

Unul dintre cele mai importante momente a fost reprezentat de ceremonia de înaintare în grad înaintea expirării stagiului minim a 6 cadre militare, respectiv acordarea de premii și plachete aniversare.

Mai apoi, după alocuțiunile rostite de oficialități a avut loc, pe acordurile fanfarei Municipale Baia Mare, în premieră în orașul Negrești Oaș, o paradă militară cu defilarea personalului şi tehnicii aflate în dotarea Inspectoratului pentru Situatii de Urgentă ”SOMEȘ” al județului Satu Mare. Au fost prezentate atât echipamente de stingere fabricate în anul 1885, cât şi ultimele noutăţi ale tehnicii de intervenţie.

La final, cei prezenți au avut ocazia să asiste la un exerciţiu demonstrativ, unde au putut observa modul de acţiune al serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă în cazul intervenţiei la accidentele rutiere şi incendii.

 

  1. Proprietarii terenurilor de pe centură, revoltaţi

 După nemulțumirile arătate la dezbaterea privind ,,derularea procedurii de expropriere pentru obiectivul de investiții și interes național Varianta de ocolire Satu Mare”, proprietarii de terenuri continuă războiul cu autoritățile pe rețelele de socializare. Proprietarii sunt îndemnați să-și facă dreptate în instanță, o sătmăreancă fiind cea care încearcă să-i motiveze pe aceștia să aleagă această cale. Redăm mesajul integral postat pe Facebook.

,,Proprietarii care se consideră păgubiți vă rog să mă contactați pentru a alcătui un tabel comun, în vederea inițierii unui proces pe cale judecătorească. Având în vedere cele discutate la ședința de la Primăria Satu Mare cu reprezentanții Companiei Naționale cu privire la despăgubirile incorecte ale terenurilor din zona Satu Mare str. Gorunului – Lazuri pentru ,,Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, mai mulți proprietari păgubiți și-au manifestat intenția de a porni împreună, pe cale judecătorească, o procedură de lămurire a valorii despăgubirilor oferite”, se arată în postarea de pe Facebook a sătmărencei.