Sătmărenii au un Monument al Limbii Române la Satu Mare. Opera de artă, realizată de sculptorul Radu Ciobanu, a fost dezvelită în curtea Muzeului de Artă Satu Mare. Directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop, a afirmat că nu autoritățile sătmărene au ales să amplaseze Monumentul Limbii Române în curtea Muzeului de Artă și nu în centru, așa cum era prevăzut inițial.

”Nu noi am ales asta ci am fost nevoiți să amplasăm acest frumos monument în curtea Muzeului de Artă pentru că hățișul birocratic și comisiile de la București nu pot să înțeleagă ce înseamnă pentru sătmăreni un astfel de monument. Monumentul Limbii Române este opera sculptorului Radu Ciobanu și iată după 1936, după 80 de ani, atunci când s-a dezvelit statuia lui Vasile Lucaciu, dezvelim Monumentul Limbii Române. Este al doilea monument ca mărime după cea a lui Vasile Lucaciu, într-un dialog continuității identitare, pentru că a dezveli un Monument al Limbii Române. Mihai Eminescu spunea că cel mai frumos grai românesc, cel mai aproape de cel italic, se vorbește la Sătmar. Ori dacă poetul nostru național a onorat și a omagiat Sătmarul spunând acest lucru, am considerat că este obligația noastră morală să aducem la cunoștința comunității că în urmă cu sute de ani graiul românesc de la Sătmar era cunoscut  ca fiind cel mai frumos”, a spus Felician Pop.

Președintele Consiliului Județean, Adrian Ștef, a declarat că acest monument era necesar pentru Satu Mare și nu a fost dezvelit pentru a sfida pe cineva.

A fost unul dintre obiectivele mele, unul dintre proiectele mele cu care m-am prezentat în fața sătmărenilor. Eu am vorbit din 2012 de acest Monument al Limbii Române. Cred că este important pentru toți sătmărenii, indiferent de naționalitate, pentru că vorbim cu toții limba română, indiferent de naționalitate.  Acest monument nu a fost realizat pentru a sfida pe unii și pe alții. Este un monument care lipsea din acest peisaj cultural al Sătmarului, este un respect față de cultura noastră, față de limba românească. Mai este un aspect destul de important: în 27 mai 1600, Mihai Viteazu folosea pentru prima dată denumirea de domn al Țărilor Române. Și tocmai de aceea am ales acest moment, care are și o conotație istorică. Scriem, astfel, o filă din Istoria Sătmarului”, a mai spus Ștef.

Directorul Centrului Județean pentru Promovarea și Conservarea Tradițiilor Culturale, Robert Laszlo, consideră că este un monument important pentru orașul și județul Satu Mare.

”Instituția noastră, prin grija Consiliului Județean, a reușit să realizeze acest important monument pe care consider că atât orașul cât și județul nostru avea nevoie. Este foarte important ca acest Monument al Limbii Române să definească și mai mult identitatea noastră națională”, a precizat Robert Laszlo.

După dezvelirea Monumentului Limbii Române, artiștii sătmăreni Petrică Mureșan și George Negrea au prezentat un scurt program artistic.