În cel de-al optulea deceniu al secolului XIX, întreg Parisul era agitat de scandalul legat de construirea unui turn uriaș din fier, care să constituie arcada de intrare pentru Expoziția Universală ce urma să fie organizată în 1889 în capitala Franței.

Era fără îndoială o monstruozitate, un turn greoi și inestetic, de peste 300 de metri, ridicat chiar în inima strălucitei metropole de pe malurile Senei.

S-au ridicat atunci revoltate, sute de voci împotriva acestei hidoșenii nemaivăzute.

Oamenii iluștri ai acelui sfârșit de veac, cum ar fi marele scriitor Guy de Maupassant sau celebrul compozitor Charles Gounod, găseau turnul ca fiind ”inutil și monstruos”.

Spiritele s-au mai liniștit un pic, atunci când constructorul, genialul inginer, Alexandre Gustave Eiffel, a promis că oricum, peste 20 de ani, ciudatul edificiu va fi demolat.

În fine, Expoziția Universală s-a bucurat de un imens succes, iar în 1909, anul fatidic al dărâmării Turnului, nimeni nu și-a mai amintit de acea clauză, parizienii îndrăgind între timp Turnul Eiffel, care a devenit, pe nesimțite, un simbol fără de care, Parisul contemporan nici măcar nu ar putea fi imaginat.

Respectând proporțiile, cam același lucru s-a întâmplat și cu Palatul Administrativ din Satu Mare, multă vreme, cea mai înaltă construcție civilă din România.

Atâta doar că la construirea lui nu a crâcnit nimeni. Asta ar mai fi lipsit ca un sătmărean să fi comentat negativ construirea acestui straniu palat!

După 12 ani de muncă, în care au fost angrenați aproximativ 1000 de oameni, Palatul sătmărean fu dat în folosință în 1984, cu un cincinal înainte de prăbușirea regimului totalitar.

Nicolae Ceaușescu, inspiratorul acestui proiect megaloman, a apucat doar o singură dată să-l vadă, în mai 1986,cu prilejul ultimei sale vizite de lucru în județul Satu Mare.

Prim – secretara Comitetului Județean de Partid, de atunci, Maria Bradea, își exprima public dezamăgirea pentru faptul că sătmărenii, mereu nerecunoscători! – au primit cu o glacială indiferență inaugurarea acestui uriaș palat.

Arhitectul acestei clădiri, precum și a întregului ansamblu din Centrul Nou, a fost un arhitect în vogă pe atunci: Nicolae Porumbescu.

N-avea omul acesta nicio treabă cu Sătmarul, ambițiile lui profesionale nu erau legate în vreun fel de urbea de pe Someș.

Și totuși, arhitectul acesta deja celebru, a ținut morțiș să vină în îndepărtatul Sătmar, unde – vreme de aproape 13 ani – a condus lucrările de edificare a clădirilor din Centrul Nou.

Era atunci un om care se apropia de vârsta pensionării, fiind aureolat de recunoașterea valorii prestigioasei Școli de Arhitectură de la Iași,al cărei principal artizan a fost.

Proiectase până la acea vârstă o seamă de edificii impozante în întreaga Românie, așa că nu mai avea nevoie de vreo recunoaștere a profesionalismului său.

Și totuși…

Ansamblul arhitectonic din Centrul Nou al Sătmarului, avea să fie ultima dintre marile sale realizări, dar și cea mai importantă.

Un final de carieră care s-a dorit a fi unul triumfal.

Schimbările de după 1989, au asociat întreg acest ansamblu cu megalomania nebunească din anii agonici ai dictatorului Ceaușescu, astfel că încet – încet, vocile contestatare au devenit tot mai puternice, specialiștii reproșându-i maestrului că nu a respectat regula de aur a echilibrului arhitectural, iar esteții, lipsa de gust artistic.

Dincolo de toate aceste alegații, rămân aceste clădiri, acest ”Centru Nou” care iată, a trecut de 30 de ani!

Peste câteva sute de ani, poate că din tot orașul acesta va rămâne doar această clădire semeață și încăpățânată.

Deja nu se mai știe numele constructorilor, sau cine a fost prefect sau președinte de Consiliu Județean, în urmă cu 10 ani!

Efemere sunt toate măririle dar nu și toate zidirile. Pentru că acest Palat este și expresia vremurilor în care el a fost ridicat.

Deja aproape nimeni nu mai știe cum a fost viața românilor în acea vreme, cât a fost jertfă și cât a fost umilință, iar peste o generație – două, nu știm pe cine va mai interesa acest amănunt.

Nu avem de unde ști, cât de urât sau frumos s-au uitat egiptenii la piramide,important este că ele au străbătut mileniile.

Habar nu am dacă sătmărenii sunt mândri de acest uriaș Palat răsărit în palma câmpiei someșene.

Simt însă că peste 200 de ani de pildă, el va reprezenta un venerabil simbol istoric al Sătmarului.

Asta dacă nu cumva, ne ajunge până atunci, vreo Apocalipsă, bineînțeles…

 

Felician POP