Unul din truismele dragi inimilor noastre de români este acela că poporul nostru ar fi unul extrem de ospitalier.

Oameni primitori, ţară frumoasă. Păcat că turiştii străini o caută din ce în ce mai rar. Asta poate pentru că ospitalitatea noastră, ipostaziată în ofertele turistice, este una prădalnică, iar vizitatorul străin chiar dacă nu crâcneşte, a doua oară n-o să-ţi mai calce pragul, nici dacă l-ai ademeni cu o ofertă gratuită.

Nu le ştim noi pe astea, principiul ”muşcă şi fugi” face parte din patrimoniul nostru genetic inconfundabil, (poate şi) de aceea, imaginea noastră în lume este foarte departe de ceea ce credem noi înşine despre ceea ce suntem.

Nu vreau să fac aici un eseu al unor incompatibilităţi imagologice subiective, ci pur şi simplu, vreau să scriu despre modul în care ospitalitatea românească este transpusă în gesturi şi fapte.

Am văzut mai zilele trecute un grup folcloric maramureşan care l-a primit pe Crin Antonescu cu o melodie populară în care era vorba chiar despre el.

Politicianul a zâmbit oleacă strâmb dar ce să-i faci, asta-i cutuma şi leguma primirilor oficiale are gust de varză fiartă cu aromă de vanilie expirată.

Nu-i vorbă şi la noi, la Sâmbra Oilor de pildă, şi nu numai, se organizează aceste lugubre ”primiri oficiale”, unde un grup de ţâpuritoare de serviciu oferă pâine, sare plus nelipsita pălincă, înalţilor oaspeţi.

Este un tablou jenant, practicat în lume poate undeva în fierbintele Congo, ori în îndepărtata Rusie dar nicidecum într-un stat cu pretenţii europene.

Politicienii îmbracă apoi haine populare, iar oşanca Elena Udrea sau bucovineanul Traian Băsescu se înscriu astfel, fără să vrea, în galeria comicilor vestiţi ai ecranului.

La PSD, care orice s-ar zice a salvgardat cel mai fidel metehnele totalitare, primirile acestea au ceva din solemnitatea unor boi rătăciţi la coada ciurdei satului.

Nu cred că există om normal, care să agreeze aceste nefericite exerciţii de jubilaţie trucată dar tradiţia ploconirii în faţa stăpânului nu mai poate fi schimbată vreodată.

Suntem un popor încă primitiv şi este destul să vezi cum cohorte stupide se calcă frenetic în picioare, ca să pupe moaştele incerte ale vreunui sfânt dubios, şi imediat îşi dai seama că nu putem avea pretenţia de a fi etichetaţi altfel decât o populaţie buimacă, o turmă gregară şi abulică, nicidecum un popor cu o civilizaţie bimilenară, cel puţin!

Despre români s-au spus şi se spun multe lucruri nu tocmai plăcute. Noi le respingem vehement, invocând miturile noastre fondatoare dar nu ne grăbim să aducem argumente factice, cele care ar putea – într-un final – să schimbe percepţia celorlalţi asupra noastră.

Există e drept şi boemi pe lumea asta, neadaptaţi regulilor stricte din ţările lor şi care găsesc în România paradisul lucrurilor pierdute prin tot felul de unghere, al unei dezordini perpetue, fermecătoare în felul ei, ale unei vieţi care nu se supune vreunei discipline.

Aceştia vorbesc foarte frumos despre România. Ascunşi în vreo văgăună, eremiţii aceştia moderni sunt convinşi că ţara noastră este echivalentul raiului pământean mult visat.

Dar aceştia sunt excepţii şi, într-o amară oglindă inversată, la noi excepţii sunt oamenii curaţi şi disciplinaţi, exact cei de care au fugit boemii aceştia de prin ţările lor.

E drept, avem o ţară într-adevăr frumoasă, unde farmecul genuin al naturii nu a fost cotropit în totalitate. Atâta doar că natura aceasta, atât de preamărită, este maculată de gunoaie, că pădurile patriei sunt masacrate fără milă, că puritatea izvoarelor este murdărită de dejecţii pestilenţiale.

Într-o zi, chiar am putea trăi şi din turism. Mă refer aici la turismul ecologic deşi acum România este o ţară foarte puţin ecologică, locurile murdare sunt de o mie de ori mai multe decât cele curate şi asta e valabil din centrul Bucureştiului şi până în ascunzişurile Carpaţilor sau Deltei Dunării.

Cât despre ospitalitate, ce să mai spunem? Nişte oameni care abia că supravieţuiesc, ce ar putea oferi unor străini ahtiaţi după provocări exotice?

Vorbim despre savoarea bucătăriei noastre tradiţionale dar nu spunem nimic despre faptul că majoritatea concetăţenilor noştri se hrănesc cu produse alimentare contrafăcute.

Sub toate aceste zoaie existenţiale, există însă un filon de curăţenie şi echilibru. Din păcate, cel puţin deocamdată, nu avem cum să-l scoatem la lumină!

 Felician POP