Oamenii nu mai cred în poveştile guvernanţilor şi ameninţă cu proteste

Sindicaliştii din Satu Mare ameninţă cu organizarea unor proteste serioase, fiind foarte supăraţi pe unele măsuri propuse de guvernul PSD, dar şi de unele promisiuni care au rămas neonorate.

Liderii celor mai mari sindicate din judeţ i-au transmis prefectului Darius Filip un memoriu prin care avertizează că transferul contributiilor de la societăţile comerciale pe umerii angajaţilor este o decizie proastă care va duce la scăderi salariale.

Preşedintele Cartel Afla Satu Mare, Sorin Faur, a spus că PSD s-a transformat într-un partid antinaţional, care transferă taxele pe umerii cetăţenilor.

“Angajatorul va spune: ne pare foarte rău, statul ne-a dat un cadou de 20% că nu mai plătim taxe la stat pentru angajaţi, dumneavoastră mergeţi la stat. Pentru sindicate este un lucru complicat, munca noastră va fi grea în acest an. Mai ales că eu am înţeles că Electroluxul va încerca să aplice legea minimală care va fi în România, mai ales dacă nu va fi obligată prin lege să treacă aceste contribuţii probabil nici nu le va trece, ceea ce va duce probabil la conflicte. Probabil şi la ceilalţi contribuabili din ţară, din Satu Mare, va fi acelaşi fenomen. Sigur, exstă o piaţă, forţă de muncă liberă, şi ştim că în Satu Mare la ora actuală noile locuri de muncă scoase sunt de la firme mari. Va fi un fel de haos pe piaţa forţei de muncă. Problema este că salariaţii vor pierde, unii mai mult, alţii mai puţin. Nu văd de ce acest Partid Social Democrat care ar trebui să fie cel care să apere de fapt angajaţii faţă de angajatori, în ultimii ani fiind din ce în ce mai multe companii străine, fac exact invers, apără angajatorii, dau la angajatori tot felul de facilități şi transferă taxe pe umerii propriilor cetăţeni. Se pare că PSD-ul s-a transformat într-un partid antinaţional, antiromânesc, pro-ONG-uri ale d-lui Soros şi aşa mai departe, deci lucruri care nu trebuiau să se întâmple. Dar nimeni nu s-a aşteptat ca PSD să facă o astfel de mişcare. PSD-ul a devenit mai liberal ca liberalii! Se pare că pe linia asta merg, cresc pensiile, ştiţi că deficitul la pensii este enorm, fără angajaţi care să plătească taxe, degeaba, că n-o să ai de unde, la un moment dat lucrul ăsta se va vedea. Şi  sigur, salariul minim pe economie este singura pârghie pe care o are statul în dialogul cu privatul. La ora actuală suntem 2 milioane de oameni cu salariul minim, după această trecere a contribuţiilor o să avem 3 milioane şi ceva, pentru că această trecere a contribuţiilor alţii vor ajunge la salariul minim pe economie, o să ajungem o ţară de oamenni plătiţi pe salariul minim pe economie. Sunt convins că o să ne aştepte conflicte sociale la început la nivel de confederaţii, după aceea la nivel de federaţii şi în ultimă speţă, după aplicarea legii, probabil în ianuarie, o să avem conflicte la nivel de fabrici. Din punctul nostru de vedere tragem un semnal de alarmă, atenţionări în ce priveşte viitorul care se va petrece nu peste multă vreme”, a spus Sorin Faur.

Și liderul sindicatului Învățământului Preuniversitar, Ioan Drăgan, susține această idee.

“Achiesăm şi noi la cele spune de dl. Sorin. Aş începe cu problema fiscalizării, fiindcă noul sistem de fiscalizre va duce în luna ianuarie, când este prevăzută prima creştere salarială în Educaţie, doar o creştere de 2-3%, restul uitându-se din nou. Sindicatele din educaţie au solicitat tot timpul o lege a salarizării unitare. Când s-a venit şi ni s-a spus că se vor dubla  salariile celor sub 4.000 de lei, am căzut în euforie şi extaz, aia însemna pentru toţi slariaţii din preuniversitar, vor avea dublarea salariilor. Pe parcurs, după această promisiune, şi altele, şi altele, s-a constatat că s-au tot micşorat ofertele pentru sistemul bugetar. Prima majorare trebuia să fie în 1 iulie 2017, cea de-a doua în 1 ianuarie 2018. Cea din 2017 s-a anulat şi s-a mutat ca o majorare cu 50% pe 1 ianuarie 2018. Pe parcurs deja s-a modificat modificarea, deci a rămas 25% modificarea pentru 1 ianuarie şi 20% pentru martie. Toate aceste promisiuni înşelate au determinat să apară o lipsă de încredere în sistemul de învăţământ faţă de guvernanţi. Atâta timp cât permanent am fost alimentaţi cu promisiuni şi aceste promisiuni s-au tot diminuat, practic noi la momentul actual din mult dorita lege a salarizării nu avem nimic. Avem scris pe hârtie, că se va da, că se va face, totul este în viitor. În condiţiile în care constatăm că viitorul în fiecare lună ne aduce câte o surpriză care nu este un element de bucurie pentru noi, deja  a apărut o neîncredere totală în partea guvernamentală şi puterea care conduce la ora actuală. Dacă vom constata că targetul rămâne acelaşi de a micşora avantajele pe care puteau să le prezinte pentru sistemul educaţional, sigur că urmează să analizăm, urmează acţiuni de protest”, a declarat Drăgan.

De asemenea, și liderul sindical Victor Oprea împărtășește această idee: “Mă mir că la ora actuală mai avem atâta răbdare faţă de promisunile care nu s-au respectat. A trecut un an de zile şi practic nu s-a făcut nimic, cel puţin în domeniul salarizării. Nici nu ne aşteptam ca contribuţiile să fie transferate de pe seama angajatorului, am făcut nişte valori brute care se vor atinge undeva prin 2021”.

În final, prefectul Darius Filip a spus că lucrurile nu stau chiar așa și că la ce criză de muncitori există, niciun angajator nu o să reducă salariile.

“Sunt nişte semnale de alarmă pe care eu nu le împărtăşesc. Nu cred că de la 1 ianuarie se va întâmpla acel scenariu apocaliptic, dintr-un motiv simplu: şi acum se pot scădea salariile în domeniul privat. De la 1 ianuarie pe angajatori îi va costa mai puţin angajatul cu acelaşi salariu net şi la ce piaţă  de muncă avem noi în momentul de faţă, toată lumea se plânge că nu găseşte angajaţi, mă îndoiesc că vreun angajator se va folosi de acest lucru, nu ştiu cine l-ar crede că din cauza guvernului el micşorează salariul”, le-a transmis prefectul.