Nu o să credeți dar să știți că este cât se poate de adevărat: alegerile locale din acest an, care se organizează duminică 5 iunie, cad, după Calendarul Ortodox, în Duminica a șasea după Paști, cunoscută și drept ”Duminica Orbului din naștere”!

Să fie doar o simplă coincidență, sau numai o fină ironie cerească la ceea ce se va întâmpla în duminica aceea, fix în România, cunoscută, nu-i așa?, drept Grădina Maicii Domnului?

În 1990, aceeași duminică oarbă cădea pe 20 mai, iar consecințele acelui vot, halucinant și nefericit, le simțim până astăzi.

Atunci am avut rapida și amara revelație că lumea românească se află foarte departe de orice aspirație democratică, și dacă cineva a mai avut dubii încotro ne îndreptăm, Mineriada aceea hidoasă care a urmat imediat după alegeri, în 13-15 iunie 1990, a spulberat și rudimentele unei vagi speranțe de normalizare.

Dacă țara aceasta ar fi avut măcar o simplă zvâcnire reală de  libertate, poate că astăzi am vorbi despre o Românie adevărată și respectată în lume.

Nici nu trebuie să facem prea multe exerciții de imaginație contrafactuală, este suficient să privim la majoritatea țărilor din fostul bloc comunist, ca să vedem cum s-au descurcat ele în ultimul sfert de veac.

Cu toate că eram o țară fără nicio datorie externă, ba dimpotrivă, noi îi creditam deja pe alții, destinul nostru de paria al Europei era ineluctabil.

Aș fi nedrept dacă aș spune că nu s-au făcut progrese în anii aceștia. Nivelul de trai este incomparabil mai bun decât cei din vremea comunismului agonic.

Apoi există o serie de libertăți pe care înainte vreme, nici nu ți le puteai imagina.

Dar toate acestea, iertat să-mi fie tonul oarecum cârcotaș, țin mai mult de ambalajul existențial.

Avem blugi, mobile și tablete, mașini bune și magazine pline.

Nu asta ne-am dorit cu toții înainte de 1989?

Asta, și doar asta!

Atunci ni-era frig și ni-era foame, și oricine care ar fi putut să potolească aceste două necesități stringente, îndelung exersate în umilitorul abator totalitar, ar fi fost primit ca Mesia!

Nu ne gândeam nicio clipă că mai important decât aceste adjuvante ale confortului domestic, ar fi trebuit să ne dorim în primul rând, altceva.

Cu totul și cu totul altceva!

Târziu, mult prea târziu ne-am dat seama că regimul comunist și-a consumat – e drept – efectele mărunte dar nu și consecințele pe termen (înde)lung!

Am trăit zeci de ani într-o uriașă harababură, iar progresele noastre internaționale au fost mai degrabă opera unor forțe direct interesante să ne cuprindă în cadrul structurilor euro – atlantice, decât isprava politicienilor noștri.

Am sperat în 1996, atunci când Emil Constantinescu venea la putere pe un uriaș val de simpatie dar apoi, în 2000, când s-a prăbușit sub puterea Dumnezeu știe cărui tip de șantaj, iar ni s-au ofilit toate nădejdile.

La drept vorbind, nu prea am avut motive de optimism nici în timpul mandatului său.

În 2004, a mai pâlpâit oleacă lampa chioară a unei speranțe dezamorsate, atunci când Traian Băsescu s-a instalat triumfător, la Palatul Cotroceni.

De data aceasta, dezamăgirea a fost și mai mare, poate pentru că și carnavalul acela straniu, impus de regimul băsescian a ținut un deceniu întreg, cu tot cortegiul său de scandaluri și umilire națională, prin necruțătoarele tăieri salariale.

Pe când am crezut că nu mai avem ce pierde, tocmai l-am găsit pe Klaus Iohannis, neamțul taumaturg, salvatorul neamului românesc, cel puțin.

Alegerea taciturnului președinte cred că s-a făcut în Duminica Mutului, nu m-am uitat în Calendarul Ortodox, dar chiar dacă nu există o astfel de duminică, Klaus Iohannis a inventat pentru noi, una, exact în ziua aceea.

Nici bine nu a trecut un an de la instalarea sa în Palatul prezidențial că oamenii și-au dat seama că iarăși au fost înșelați!

Că jocul de lumini și umbre și-a făcut și în cazul ursuzului președinte, datoria.

Dar așa cum nu știu dacă există cu adevărat o Duminică a Mutului, tot așa nu știu dacă este trecută în Calendar, una a Surdului, ca să avem, într-o odihnitoare trinitate, dimensiunea indolenței, cupidității și prostiei noastre naționale.

Orbi, surzi și muți! Iată cum ne prezentăm astăzi.

Spuneam că ambalajul nostru este mult îmbunătățit, chiar strident pe alocuri.

Dar muțenia, surzenia și orbirea acestui popor se pare că nu le mai vindecă nimeni.

Cine nu crede, să urmărească sarabanda de BreakingNews-uri de la  posturile naționale TV, ori să citească ziarele de luni 6 iunie, acolo unde vor fi publicate rezultatele alegerilor locale. Și apoi, mai vorbim…

 

Felician POP