Auzim tot mai des vânturându-se ideea că întreaga noastră clasă politică este putredă.

Cei mai calmi doresc demisia acesteia, cei vulcanici, arestarea ei in corpore, iar cei crânceni cer – nici mai mult, nici mai puțin – executarea tuturor politicienilor.

Politicienii sunt leneși, corupți, iresponsabili, incompetenți, puși doar pe căpătuială proprie.

Iată un tablou foarte incitant pentru ideea de răscoală populară, ori lovitură de stat.

Cei care au citit celebra carte a lui Adolf Hitler, ”Mein Kampf” vor descoperi cu surprindere similitudinile de idei.

Dolfi, nu cerea nici el în cartea scrisă în pușcărie, decât exact aceleași lucruri enumerate mai sus.

Culmea, lui i-a și ieșit macabra pasiență, iar Germania plătește până în ziua de astăzi, prețul greu al rătăcirii cvasi-generale de atunci.

În perioadele de criză apar – Dumnezeu știe din ce bolgii – personaje precum Benito Mussolini ori Adolf Hitler, care reușesc să capteze simpatia populară, cu scopul evident de a-i subjuga pe cei care au naivitatea să-i urmeze.

Mulți vor spune că nu ne mai poate paște un asemenea pericol, că istoria nu face pași înapoi.

Personal, nu aș minimaliza o astfel de amenințare la adresa democrației, mai ales într-o țară, cum este și a noastră, cu un precar exercițiu democratic, unde valorile stabile sunt extrem de rare, iar peisajul politic, volatil de-a dreptul.

Primul sindrom al reîntoarcerii la totalitarism este nostalgia după Nicolae Ceaușescu, perioada în care – nu-i așa? – toată lumea avea serviciu, apartament și frigiderul plin. Frigider plin e drept, numai că majoritatea nici nu avea așa ceva prin casă.

Evident, memoria colectivă este cât se poate de selectivă și, odată cu trecerea anilor, oamenii păstrează în mental, numai aspectele care le convin, doar acele pasaje temporale care, suprapuse peste realitatea de acum, evidențiază farmecul unei lumi apuse. Nu și groaza acelui sistem, estompată de duioșii nefirești.

Cei care mânuiesc din penumbrele teatrului de marionete aceste tendințe, caută de pe acum viitorii lideri carismatici care să dea substanță și acțiune, unor idei de extracție totalitaristă.

A demoniza întreaga clasă politică, nu este altceva decât un simptom totalitar. A pune etichete generalizatoare este un joc mult prea periculos.

Cea care ar trebui să se alarmeze este în primul rând, însăși clasa noastră politică, care dă lesne apă la moară – prin comportamentul ei, nu de puține ori indolent sau chiar iresponsabil – acestor idei amenințătoare.

Pentru că oricât de cupizi și de incompetenți ar fi politicienii noștri, varianta democratică, așa cum este ea astăzi, este de o mie de ori preferabilă, celei totalitare.

Chiar faptul că putem să-i acuzăm astăzi, pe politicieni de toate relele fără frica de a ne pierde pentru asta libertatea, este un semn de democratizare.

Și poate nimeni pe lumea asta, nu știe mai bine decât poporul român ce înseamnă robia excesului politic, anii de teroare absolută, de umilințe prin înfometare și prin uciderea conștiinței.

Atâta doar că noi uităm repede și poate aici, sistemul cultural și de învățământ, ar trebui să demareze un amplu proiect de educație a tinerei generații prin care aceasta să fie avertizată asupra potențialului pericol al reinstaurării totalitarismului, într-o țară care încă nu și-a vindecat rănile adânci, provocate de un sistem politic crunt.

Din păcate, sloganele de esență totalitară sunt extrem de ademenitoare pentru cei neavizați. Nemulțumirile de tot felul, frustrările cotidiene pot fi deturnate foarte ușor înspre o opțiune psihotică. Omul ajuns la exasperare, crede că se impun la un moment dat, măsuri cât se poate de abrazive, pompieristice chiar, de salvare a națiunii.

Dar cei care știu prea bine unde pot să ducă aceste derapaje populiste, au obligația de a-i educa pe cei din jur astfel încât aceștia să poată cunoaște și recunoaște acele discursuri și atitudini care pot împinge România în prăpastie. Până încă nu e prea târziu…

 

Felician POP