Personalitatea dr. Virgil Enătescu nu mai are nevoie de foarte multe prezentări, pentru că acest remarcabil om de cultură și de știință, de-a lungul întregii sale vieți, care iată, se apropie spre împlinirea celui de-al treilea pătrar, a ilustrat paradigmatic forța și determinarea pe care un om al cetății, al conștiinței civice mereu vii, le poate transforma din idee, în faptă.

Contribuția lui Virgil Enătescu la dezvoltarea medicinii românești este unanim apreciată, cărțile, studiile domniei sale, bazate pe observații științifice pertinente, au dus la o clarificare a unor concepte privind metodele de diagnosticare și analiză psihiatrică, de igienă mintală, toate puse în slujba ideii de tratare responsabilă și eficientă a pacienților.

Munca de cercetare a dr. Enătescu a reprezentat pentru domnia sa, nu doar o activitate rutinieră, cum se întâmplă îndeobște, ci un crez existențial definitoriu și definitiv, căruia i s-au subsumat toate celelalte comandamente.

Invențiile, inovațiile aduse în domeniul tehnicilor de îngrijire psihiatrică au deschis perspective înnoitoare, care au contribuit esențial la progresul practicii medicale legate de sănătate mintală.

În alte lucrări a abordat relația medic – bolnav, pornind de la ideea că empatia comunicațională este un element definitoriu al unui tratament adecvat.

Dr. Virgil Enătescu a pătruns, cu instrumentele științifice pe care le-a avut la îndemână, sau pe care domnia sa însuși le-a creat, în labirinturile complexe ale gândirii umane, ale behaviorismului, și a determinat în mod magistral care sunt factorii exogeni sau endogeni care pot afecta echilibrul interior al ființei umane.

De aici și până la elaborarea unei metodologii solide privind modalitățile de tratare eficientă nua fost doar un simplu pas, ci îndelungi ani de observație directă, de cercetare și documentare a unei tematici extrem de delicate dar atât de interesante.

Apoi, domnul dr. Enătescu a trebuit să-și salvgardeze cercetările, în vremuri în care domeniul psihiatriei era considerat marginal și privit cu suspiciune de reprezentanții regimului totalitar și considerat extrem de periculos, ca de altfel orice știință care se adresa rațiunii umane.

Biografia sa este cât se poate de sugestivă: un om de știință prestigios, cu lucrări serioase, un pionier al cercetării experimentale, cel care a pus bazele psihiatriei cibernetice, într-un timp în care nici inițiații informaticii de pe atunci nu știau aproape nimic despre această interesantă perspectivă de explorare asistată de calculator a tulburărilor mintale.

Poate că la un moment dat, venerabilul nostru doctor ar fi putut spune că a făcut destul, că ar fi momentul să oprească această osteneală întru luminarea și oblojirea spiritului, să-și facă chiar un bilanț, strălucit, fără doar și poate, și să tragă o linie.

Să ne gândim doar la faptul că vreme de 30 de ani, doctorul nostru a fost șeful secției de Psihiatrie, fiind cel mai longeviv într-o astfel de funcție din întreaga țară.

Ar fi fost normal ca după atâta efort să-și găsească un altfel de refugiu ontologic.

pic2

Numai că domnia sa este plămădit dintr-un alt soi de aluat, iar anii de binemeritată odihnă i-a transformat, în ani de muncă asiduă, atât în cabinetul său medical, apoi la masa de lucru a scriitorului dar și ca reprezentant al comunității căreia îi aparține, dedicându-i părți importante din timpul, talentul și energia sa.

Virgil Enătescu și-a trăit o bună parte a vieții sale în vremea interstițiului totalitar, care, cum spuneam, a fost cât se poate de agrest în ceea ce privește gânditorii, oamenii care prin profesia lor spărgeau canoanele unei lumi care ura raționalul și luminile reale ale spiritului.

Putem spune că Virgil Enătescu este un exemplu al rezistenței prin știință și cultură, în fața opresiunii, a interdicției de a gândi și în alți termeni decât cei impuși.

Aș vrea să evoc apoi, efigia unui literat dăruit, care a debutat destul de târziu dar extrem de convingător în literatură iar titlul primului său volum, chiar se numește ”Debut întârziat”.

”Este o auto-psihiatrie, un fel de catharsis. Scriu pentru că încerc să mă descarc de tensiunile pe mi le dă realitatea. Nu poți renunța la mărul cunoașterii. Cel care se sacrifică pentru cunoaștere, nu o face ca pe un sacrificiu, o face din pasiune” a mărturisit emoționat, doctorul Virgil Enătescu la lansarea acestei prime cărți, în 2010, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Este o profesiune de credință a unui intelectual de primă linie, nu doar în România, numai dacă ne gândim că domnia sa a fost nominalizat printre cele 500 de genii ale omenirii.

Au urmat apoi într-o firească succesiune confesională, volumele ”Fulgere peste timp”, ”Oglindiri subiective”, ”Cascada amintirilor”, ”Dialog cu Ovidiu”.

Opera literară a lui Virgil Enătescu nu este una a contemplației estetizante, ori a reveriei memorialistice cu ușoare accente nostalgice, nu avem aici ipostazierile unui ego gonflat și contorsionat, ci se constituie într-o pledoarie pentru emanciparea neamului românesc, pornind de la filonul viguros al unui trecut glorios, nepus încă suficient în valoare, ca argument peremptoriu al dăinuirii noastre pe aceste meleaguri, încă de la Facerea Lumii, ca popor înțelept, între popoarele lumii.

Dacă unii caută mereu să explice decăderea noastră, neputința ontologică ca tipar genetic,transformându-se sui generis, în Casandrele de serviciu ale unui declin tot mai des clamat, iată că academicianul Virgil Enătescu vine cu soluții viabile de salvgardare națională, care trebuie să izvorască dintr-o uriașă necesitate de asanare morală, de resurecție națională și de restabilire a ierarhiei valorilor, pe coordonatele unei civilizații ancestrale, care și-a dovedit în cursul mileniilor, vigoarea și perenitatea.

Suntem fericiți că acum, într-un moment în care domnia sa este răsplătit cu o importantă distincție, Ordinul Militar Român în gradonorific de Comandor, putem să-i fim alături și să ne manifestăm bucuria și recunoștința, măcar cu aceste câteva rânduri aniversare.

 

Felician POP

 

Fotografie de la eveniment: 24 sept 2015