Râul Someș, cândva importantă rută de comerț, nu mai este străbătut de ambarcațiuni de circa un secol. Directorul Muzeului Județean Satu Mare, Felician Pop, a declarat, , că istoria orașului este legată de râul Someș, depinzând în mare măsură de acest râu, însă odată cu dezvoltarea transportului rutier, nu a mai existat interes pentru cel naval, care, încet-încet, a dispărut.

În vreme ce în alte orașe s-a investit în amenajarea malurilor râurilor ca zone de promenadă, nu se știe din ce cauză autoritățile sătmărene nu au făcut acest lucru. Înainte, Someșul oferea cel mai important loc de pomenadă în Satu Mare. Azi, la doar câțiva metri de Palatul Administrativ, de cel mai central punct al municipiului, se află o zonă cu bălării, frecventată doar de pescari.

“A trecut un secol de când au dispărut vapoarele de pe Someș. Era bordelul Lido, erau debarcadere unde veneau vapoarele, puteai coborî, urca. Satu Mare avea și o foarte bună tradiție în sporturile nautice și cayac canoe, până în anii 1980. Tradiția a continuat până în vremea regimului comunist mult și bine. Toate erau legate de Someș, unde se făceau antrenamente. Au dispărut la fel cum au dispărut atâtea și atâtea și, probabil, n-a fost cine să le mai susțină, nu s-au mai format generații noi”, a declarat Felician Pop, citat de Agerpres.

La începutul secolului trecut, pe malul Someșului au fost vile frumoase, căsuțe de vacanță, iar zona era una de relaxare. Astăzi, nu există nici măcar un traseu, doar cărări făcute de pescari sau de tinerii care se scaldă vara.
“Someșul a fost întotdeauna un loc unde lumea mergea cu vapoarele, mergea la promenadă, erau terase, toate distracțiile din lume erau pe malul Someșului și au dispărut toate. Când s-au făcut săpături, când s-a făcut Palatul Administrativ, s-au scos vane de marmură roz”, a mai spus Felician Pop.

De altfel, istoria municipiului Satu Mare este legată de activitatea de pe Someș, fiind încă din Evul Mediu un important centru comercial. Dovadă stă cea mai mare monoxilă descoperită pe teritoriul României, găsită în 1963, având o lungime de 12 metri, ce datează din secolele XIV-XV.

“Cea mai mare monoxilă din România, monoxila de la Berindan, este expusă în curtea Muzeului Județean. Pe tipul acesta de monoxile se transporta sarea de la Dej spre Ungaria. Satu Mare era târg de sare. Aici se vămuia sarea, numele german este Salzmarkt, adică târgul de sare. Satu Mare era în Partium, nu în Transilvania, și de aceea aici se vămuia sarea. Lumea nu știe multe despre asta. Pe Someș era drumul cel mai lejer, veneau de la Ocna Dej și mergeau pe Someș, Tisa și ajungeau în Ungaria. În Ungaria nu era sare și atunci de aici purtau toată sarea. Era foarte scumpă”, a mai spus Felician Pop.

Încercările din ultimii 10 ani de a se relua activitatea navală pe Someș nu au reușit. Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Satu Mare, Elisabeta Bekessy, a încercat implementarea unor proiecte de amenajare a râului pentru navigație, însă deocamdată nu a găsit finanțare decât pentru întocmirea unor studii. Potrivit lui Bekessy, transportul pe apă este mult mai ecologic decât cel rutier, dar costurile pentru decolmatarea râului sunt foarte mari.
Ea povestește, cu entuziasm, că și-ar dori ca Someșul să redevină ce a fost în urmă cu 100 de ani și că încearcă să convingă autoritățile să facă schimbările necesare.

“Acum 100 de ani, pe Someș erau vaporașe, se transporta marfă. Am o carte poștală de atunci cu un vaporaș de transport marfă. Oamenii se plimbau cu vaporașe pe Someș, era potrivită această activitate și pentru agrement, de fapt asta am dori noi, dacă devine Someșul navigabil, să promovăm turismul ecologic. Un prim pas ar fi să realizăm două pontoane. Am și stabilit locația, cea mai accesibilă este chiar la mijlocul ștrandului vechi, unde am putea realiza un ponton, respectiv lângă Palatul Administrativ, al doilea. Prin urmare, tinerii care doresc să se plimbe cu iubitele pe Someș închiriază o barcă la pontonul de la ștrand și, pe o distanță de doi km, se plimbă cu ea. Sau turiștii pot coborî la Palat și să viziteze Centrul Nou și Centrul Vechi al municipiului Satu Mare”, a explicat  pentru Agerpres Elisabeta Bekessy.

Dacă în urmă cu câțiva ani cineva ar fi vrut să investească în Someș, nici măcar nu ar fi știut de unde să înceapă. Acum este realizat un studiu complet, fiind nevoie de doar de un curajos om de afaceri care să pună la bătaie cel puțin 200.000 de euro.

“Agenția pentru Protecția Mediului a realizat toate studiile de evaluare a impactului, din punct de vedere al biodiversității, studii hidro. Avem toată documentația și baza de date, pentru ca, dacă vine un investitor și vrea să investească în Someș, să aibă toate informațiile tehnice pentru a obține Acordul de mediu. Nu mai este niciun impediment. Înainte de a realiza aceste studii nu am avut date efective. Dacă venea cineva, ‘am 200.000 de euro, vreau să investesc’, nu putea să obțină Acordul de mediu pentru că nu au fost date legate de Someș. Orice investitor poate să vină și să depună solicitare de realizare de investiții pe Someș. Avem zonele de pe Someș unde investitorii trebuie să știe că sunt niște habitate de păsări care nu trebuie perturbate. Odată cu navigabilitatea, am putea pune la punct și malurile cursului de apă, s-ar putea face mici ștranduri. În Timișoara sau în alte localități orice mic curs de apă se amenajează și e zonă de promenadă pentru cetățeni. Și aici, în Satu Mare, ar fi fost frumos ca, de-a lungul malului. să fie o porțiune unde oamenii să poată să își plimbe câinii, de exemplu, sau un mic ștrand cu acces la Someș”, a mai spus directorul APM Satu Mare.

În anul 2007, un vaporaș cu câteva persoane, a ajuns la Satu Mare de la Nyiregyhaza, pe Someș, însă drumul a fost greoi, rămânând împotmolit în insulele de nisip de pe mijlocul râului.

Elisabeta Bekessy speră în continuare că Someșul va redeveni navigabil și de aceea a organizat chiar și un concurs de idei pentru proiectarea unui debarcader nou.