Între 26 şi 28 iunie, centrul oraşului Satu Mare va găzdui a treia ediţie a Zilelor Judeţului şi organizatorii, respectiv conducerea Consiliului Judeţean speră ca aceasta să fie cu mult peste manifestarea organizată de Primărie şi Consiliul Local cu o lună în urmă. Sperăm ca cei ce vor câştiga de pe urma acestei competiţii să fie sătmărenii.

După ce cu o lună în urmă sătmărenii au avut parte de un sfârşit de săptămână incendiar care i-a adunat în jurul celor două scene amplasate cu ocazia Zilelor Oraşului Satu Mare, iată că istoria se repetă, de data aceasta cu ocazia Zilelor Judeţului, manifestare unică în ţară, ajunsă la a treia ediţie şi care se doreşte a fi şi mai şi decât cea organizată de Primăria şi Consiliul Local Satu Mare.

Sărbătoarea vine ca un demers în contextul realizării obiectivului de promovare turistică ˝…în zona etno-folclorică a județului nostru. Edițiile anterioare au avut un real succes, crescând vizibilitatea județului nostru atât pe plan local, regional, național cât și internațional˝, aşa cum se specifică în comunicatul remis presei de către Consiliul Judeţean, organizatorul evenimentului.

Pe lângă distracţie, evenimente sportive, muzică, mici şi bere, sătmărenii au ocazia să-i cunoască şi să socializeze cu primarii din judeţ, să le cunoască realizările şi activităţile pe care aceştia le desfăşoară în localităţile lor.

Vineri, 26 iunie, la ora 16.30 se va da startul manifestărilor, pe scena mare amplasată în Piaţa 25 Octombrie urcând mai întâi interpreţi ai Leno Studio, urmaţi apoi de grupul “Inedit”, Dots, Bogdan Bratiș şi Corina. Deschiderea oficială, programată la ora 19.45 va reuni pe scenă oficialităţile din judeţ şi, după concertul simfonic susţinut de Orchestra Filarmonicii ˝Dinu Lipatti˝, în piaţă se va face auzită muzica trupei maghiare R-GO, aşteptată de mulţi dintre tinerii sătmăreni.

De la ora 22.00, DJ Project va susţine recitalul său, urmat de cel al trupei Vunk, care va încheia prima seară a manifestării.

Sâmbătă, de la ora 14.00, pe scena mare vor urca artişti locali, precum membrii ansamblului Steluțele „Inedit”, 14:25 – 14:55 Cursanții Școlii de Arte, 17:00 -17:10 Vlady, 17:10 – 17:15 Alexandra Libotean, 17:15 – 17:25 Marian Buzilă, 17:25 – 17:35 George Negrea, 17:35 – 17:45 Cezar Petrovici, 17:45 – 18:00 Tavi Bud, Adina Hodișan și Georgeta Govor.

De la ora 18:00 până la ora 20:00, prin faţa publicului vor defila fetele care îşi dispută titlul de Miss Județul Satu Mare și cursanții Scolii de Arte (Program intercalat + Passion 4 Salsa- Raluca Dumitru, Tincuța Fernea, Vlad Belbe, Antonia Lihet, Florea Ronaldo, Luana Erdoș, Ștefania și Hermina Hotca.

După ce vom fi aflat câştigătoarea, muzica va pune din nou stăpânire pe Piaţa 25 Octombrie, ascultându-i pe:
20:10 – 20:55 Emanuel Mirea Band
21:05 – 21:50 Trupa Maxim
22:00 -22:50 Elena Gheorghe
23:00 – 24:00 Faydee

Fără îndoială că numele cel mai aşteptat din seara de sâmbătă, preferatul fetelor, este Faydee, cântăreţul australian care a lansat hit după hit atât în ţară cât şi în străinătate.

Sâmbătă vor debuta manifestările artistice şi pe scena mică, începând cu ora 11.00, cu următorul program:

11:00 Deschidere OficialăDefilare și discurs oficialități
11:40 Ceatăra Carei
12:00 Miculeanca Micula
12:20 Oașul Negrești
12:40 Rote Rose Carei
13:00 Reketye Carei
13:20 Dansuri populare de romi
13:40 Cetatea Codrului Ardud, apoi, din 20 în 20 de minute, pe rând, reprezentanţi ai comunelor Apa, Ciumești, Berveni, Botiz, Socond, Foieni, Tiream, Păulești, Tarna Mare.

De la ora 17, la Scena de Folclor din Centrul Vechi, cu ocazia Zilelor Judeţului Satu Mare va avea loc cea de-a V-a ediţie a Galei „Luminătorii Satelor”, eveniment organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Judeţean. În cadrul evenimentului sunt premiate acele personalităţi locale care şi-au adus contribuţia la dezvoltarea spirituală a localităţilor din care provin. În cadrul Galei vor cânta Nicolae Sabău, Georgiana Marina, Ansamblul folcloric ˝Csodaszarvas˝ din Agriş, Vlad Doroş, George Negrea şi Sorin Bălaj.

Programul va continua apoi astfel:
19:00 – 20:00 Rendhagyó Primástalálkozó Ungaria
20:15 – 21:00 Ansamblul Cununița
21:00 – 21:45 Ancuța Anghel
21:45 – 22:30 Petrică Mureșan
22:30 – 23:30 Nicoleta Voica

Duminică, 28 iunie, programul artistic din Piaţa 25 Octombrie este deschis la ora 14:00 de cursanţii Școlii de Arte. Urmează probele de sunet pentru Inna, între orele 15.00 şi 17.00, apoi revin cursanții Şcolii de Arte Satu Mare.

Programul continuă astfel:
18:10 – 18:40 Score Band
18:50 – 19:30 XXL
19:40 – 19:55 Black & White Angels
20:00 – 21:00 Children of Distance
21:10 -22:00 Deep Central
22:15 – 23:15 INNA
Foc de artificii

Prezentatorii manifestărilor de pe scena din Piaţa 25 Octombrie vor fi Ovidiu Matioc și Bartos Erzsebet.

Manifestările artistice de duminică 28.06.2015, la scena mică se vor desfăşura după următorul program: 14:20 Reprezentanţi ai oraşului Livada; 14:40 Cursanții Şcolii de Artă; începând cu ora 15:20, din 20 în 20 de minute, pe rând, pe scenă vor urca reprezentanţi ai comunelor: Beltiug, Craidorolț, Halmeu, Căuaș, Târșolț, Culciu, Batarci, Vama Hodod, Viile Satu Mare, Medieșu Aurit.
19:00 – 20:00 Ansamblul Bekecs din Mureș
20:00 – 21:30 Anasamblul Transilvania și Dumitru Dobrican
21:30 – 22:30 Nicolae Furdui Iancu și formația Crai Nou

Prezentatori: Nagy Orbán și Adrian Bilanici

 

 

Cezar Petrovici